Interviu Selly: "Întotdeauna voi spune ceea ce cred şi ceea ce simt!". Tocmai a anunţat că trupa 5Gang se destramă. Ce declara înainte de anunţ...
Îţi place mult sau nu-ţi place deloc. Nu prea există cale de mijloc. Cu fiecare interviu pe care-l dă, câştigă adepţi şi pierde admiratori. Încă o dată, Selly vine să spună verde-n faţă ce gândeşte! Chiar cu riscul de a deranja...
S-a bucurat de o vară lejeră, dar îl aşteaptă o toamnă cu semne de întrebare. Selly tocmai a anunţat că 5Gang se destramă, iar ultimul lor concert va avea loc în weekendul acesta, pe 19 septembrie. Iar în decembrie va lansa un film - "Tabăra de vară" (unde e actor şi co-producător). În spatele proiectelor de succes, a sumelor uriaşe câştigate şi reinvestite, a vocabularului de businessman veritabil, a râurilor de cerneală care au curs despre el, stă un tânăr de 20 de ani despre care mai sunt încă multe lucruri surprinzătoare de aflat. Cum ar fi faptul că nu le-a mai cerut bani de buzunar părinţilor de la 14 ani. Sau că are ochi pentru o singură fată, care i-a fost colegă de clasă în liceu. Sau că ar muri de foame dacă ar trebui să-şi gătească singur ceva, orice. Sau că nu s-a uitat niciodată la desene animate.
Ce mai faci, Selly? Cum s-a văzut vara asta de la înălţimea celor 3 milioane de abonaţi pe YouTube la care ai ajuns? Cât a fost muncă, cât distracţie? Selly A fost o vară mai liniştită decât celelalte, însă ne-am aglomerat foarte mult acum, în luna august, cu filmul pe care îl facem, cu cel mai mare concert al nostru care va avea loc pe 19 septembrie, la Romexpo, plus alte proiecte. Am apucat să mă şi distrez şi să plec câteva zile în vacantă, însă focusul principal a fost tot pe YouTube şi celelalte activităţi — faptul că fix pe 1 iunie am atins suma de 3.000.000 abonaţi a fost o motivaţie uriaşă să încerc să ridic, pe cât de mult posibil, calitatea videoclipurilor pe care le postez.
Întotdeauna cu laptopul la mine şi zilnic, printre distracţiile din vacanţă, mai jonglez cu un mail, cu o idee, cu un call. Dacă îţi place ceea ce faci, este aproape imposibil să ai o perioadă de deconectare completă de la acel lucru, fiindcă oriunde ai fi, creierul tău tot revine la ideile de filme, vloguri şi alte nebunii. Sunt curioasă cât timp ai stat cel mai mult fără telefon şi cum te-a făcut asta să te simţi. Din păcate sau din fericire, nu cred că pot spune că am avut perioade mai mari de câteva ore în care să nu pun mâna pe telefon sau să nu fiu conectat la Internet.
Îmi fac griji tot timpul, în principal în legătură cu activitatea profesională, deciziile pe care le iau, care va fi outcome-ul pe termen lung a ceea ce fac în prezent. Încerc să fiu foarte pragmatic în business şi muncă, motiv pentru care, la fiecare pas, am îndoieli şi griji. Cred că ele te ajută cumva să analizezi din cât mai multe perspective paşii pe care îi faci.
Nu cred că verific etichetele când fac cumpărături la supermarket, însă cu siguranţă „mă uit la bani“ — e foarte important să ai un control şi o privire de ansamblu asupra cheltuielilor pe care le ai, atât cele de business, cât şi cele personale. Cu toate astea, nu de puţine ori am cheltuit prea mult pe lucruri inutile, stupide sau care nu îşi merită banii.
Cred că ultima dată când le-am cerut alor mei bani a fost pe la 14 ani. Părinţii mei, care, apropo, sunt cei mai tari părinţi posibili (urmăriţi clipul meu cu detectorul de minciuni, cu tata) se bucură mult pentru mine şi sunt acolo pentru mine întotdeauna, mereu încearcă să mă ajute şi să mă susţină cât mai mult. Le voi fi întotdeauna recunoscător pentru educaţia dată şi pentru faptul că m-au lăsat şi încurajat să îmi urmez acest vis de a face vlogging.
Mai am multe pasiuni care nu s-au concretizat încă. Toate la timpul lor. Pasiunea cu filmul, în schimb, e probabil cea mai mare. Mie încă nu îmi vine să cred că am reuşit să facem un prim film de succes, şi acum îl facem şi pe al doilea. Sunt extrem de recunoscător tuturor celor care m-au susţinut de-a lungul timpului cu un like sau un subscribe şi care au contribuit astfel la îndeplinirea acestui vis imens al meu. Să faci un film este cel mai frumos lucru pentru mine. Procesul prin care transformi o idee într-un scenariu, apoi faci acea idee să prindă viaţă într-un platou de filmare e unul fabulos, care m-a fascinat de când aveam 8-9 ani.
Nu aveam prea multe emoţii, fiindcă, în sinea mea, eram conştient că primul meu material nu va fi accesat de un număr prea mare de persoane. (râde) Eram doar fascinat de proces — în mediul ăsta al vlogging-ului, tu eşti şi „prezentator“, şi cameraman, şi regizor, şi editor, şi marketing specialist, şi social media manager. Este ceva foarte complex, şi cu toate că la 12 ani nu îl înţelegeam aproape deloc, eram atras de această idee a „vlogging-ului“ care, cumva, adună la un loc toate meseriile pe care aş fi vrut eu să le am la vremea respectivă — regizor, actor, cameraman etc.
Nu am trac de cameră în sensul propriu al cuvântului, însă toţi avem momente inspirate şi momente mai puţin inspirate. „Selly Show“ a fost o încercare de-a mea de a duce conţinutul pe care îl fac la următorul nivel. Din lipsa experienţei, dar şi a faptului că era un proiect care trebuia să funcţioneze în două medii foarte diferite, plus formatul de „late-night“ care este unul dintre cele mai grele formate de show-uri. Multe televiziuni cu experienţă şi bugete mult mai mari decât mine şi partenerii mei au încercat de-a lungul timpului să facă ceva de genul şi, cu toate acestea, în prezent nu există în România - tocmai pentru că formatul este foarte greu de implementat - vreun late-night-show de succes pe stilul Fallon/Kimmel/Trevor Noah.
Din când în când, atunci când nu există absolut deloc o legătură între mine şi produs, refuz propuneri de colaborare.
Până acum nu a fost vreun eveniment semnificativ care să ducă la pierderea unor clienţi. Cred că în treaba asta pe care o fac eu este important să fii o persoană autentică şi asumată până la capăt. Iar speţa asta cu aniversarea mea de 20 de ani nu a fost de natură să strice relaţiile pe termen lung cu brandurile cu care lucrez, majoritatea mesajelor primite de la branduri în acele zile fiind cele de „la mulţi ani“. De asemenea, nu cred că este corectă formularea „taxat pentru anumite lucruri spuse“ — eu întotdeauna voi spune ceea ce cred şi ceea ce simt, iar dacă aceste lucruri nu se aliniază cu viziunea vreunei companii, este libertatea lor să nu lucreze cu mine. Nu mă voi simţi „taxat“ pentru asta. Este normal ca brandurile să lucreze cu influencerii cu care împărtăşesc anumite valori, însă, la fel de normal este ca fiecare persoană publică să fie autentică şi să îşi păstreze propriile principii, convingeri şi idei.
Cred că e important să ai lângă tine câţiva prieteni sinceri şi care ţin cu adevărat la tine. Nu mulţi. Dar câţiva oameni care să te tragă de mânecă atunci când ai porniri din astea, să îţi spună lucrurile mereu sincer, ca să rămâi cu picioarele pe pământ.
Cred că da. Nu consider că am vreun complex. Cred că cel mai important aspect la un bărbat şi, în general, la o persoană este ce are în cap, cum gândeşte. Dacă de mâine te trezeşti şi constaţi că nu mai ai nimic — celebritate, bani, relaţii, statut —, tot ce va conta atunci va fi ce ai tu în cap: ce skill-uri şi competenţe ai, ce ştii să faci, experienţa, inteligenţa emoţională. De fapt, asta este tot ce contează şi acela este atuul. Lucrurile materiale şi statutul sunt produse ale acestui atu.
Cred că inteligenţa este cea mai importantă şi contează cât de autentică este acea persoană, precum şi chimia dintre doi oameni. O iubesc pe Smaranda şi pur şi simplu ne potrivim foarte bine. Gândim similar în multe privinţe, avem aceleaşi aşteptări de la viaţă şi cred că de asta avem o relaţie de lungă durată.
Eu şi Smaranda am fost colegi de clasă (din clasa a IX-a), ne-am cunoscut mai bine pe parcursul anilor, iar prin clasa a XI-a am ieşit împreună şi am început o relaţie, tocmai pentru că aveam foarte multe lucruri în comun. Întâi am fost prieteni, după care am început o relaţie de dragoste. În 2020 ne-am şi mutat împreună la Bucureşti.
Chiar este. Şi mai presus de asta, apreciez faptul că şi-a ales o meserie atât de frumoasă, eu unul n-aş putea niciodată să fac asta. Este frumos că îi oferă şansa să salveze oameni şi mi se pare o meserie extrem de grea. O apreciez foarte mult pe Smaranda că şi-a ales acest domeniu, pentru că este un volum extrem de mare de informaţii, e foarte greu şi doar dacă îţi place foarte mult reuşeşti să faci faţă. Până acum nu m-a tratat de nimic. (râde)
Da. Nu m-am uitat, pentru că atunci când eram mic, ieşeam foarte mult timp cu părinţii mei prin parc, petreceam mult timp cu verişorul meu, cu rudele noastre. Pur şi simplu nu m-au atras desenele animate, deşi ulterior m-a atras televiziunea. Mă uitam foarte mult la TV, pe la 6 ani, la tot felul de emisiuni.
Nu ştiu să gătesc absolut nimic. Nu am nicio tangenţă cu domeniul culinar, iar dacă mâine ar trebui să-mi gătesc ceva, probabil că aş muri de foame. (râde)
Da, am trăit senzaţia asta, iar partea ciudată la a fi sabotat e că în momentele alea pot să spun că mă simt cel mai motivat, determinat să opresc situaţia. Trăiesc momentele alea la maximum.
La 40 ani de ani mi-aş dori să fiu o persoană care să reuşească să construiască lucruri mari, care să ajute într-un fel sau altul comunitatea. La 40 de ani îmi doresc să fiu un om împlinit, un om relaxat profesional şi financiar şi să încep să mă gândesc la cum pot face diferite lucruri pentru a ajuta oamenii şi a mă implica în aspectele pe care eu aş vrea să le schimb, cum ar fi tema educaţiei din România. Desigur, asta nu se referă la vreo intrare în politică, lucru care este puţin probabil. Poţi face multe lucruri bune, care să ajute oamenii şi le poţi face chiar mai bine din sfera privată.
