Interviu! Viorel Cataramă & Adina Alberts: „Amândoi am făcut ceva ca să ajungem la prezentul acesta“

Unul dintre cuplurile cele mai frumoase pe care le propune spaţiul public din România aşteaptă un copil. OK! a fost la ei acasă şi a discutat cu cei doi despre noua ipostază.

Probabil e datoria femeii să-l readucă pe bărbat de la şarpe la Dumnezeu. Şi, proba­bil, adevărata putere a bărbatului e aceea de a face drumul înapoi. Meseria asta mă întâlneşte cu oameni care gestionează tot felul de succese. Credeţi-mă pe cuvânt, nu e la-ndemâna oricui să poată să se bucure de ceea ce are. Viorel şi Adina sunt doi oameni care s-au îmblânzit reciproc. I-am cunoscut în trei momente ale lor. Cel în care relaţia lor era la început, cred că un an mai târziu, când relaţia lor a devenit tensionată, şi azi. Parcă trei ani de atunci, când sunt fericiţi şi o aşteaptă pe Maria să se nască. Cred că aşa arată succesul. Posibilitatea omului de a se bucura de cele pe care i le-a lăsat Dumne­zeu. Restul sunt detalii.

Mă gândeam la ultima dată când am vorbit la telefon. Te-ai prezentat Adina Cataramă.

Adina Alberts Aşa mă cheamă în buletin acum.

Sună foarte bine.

Da.

Ce s-a schimbat odată cu numele?

Nu s-a schimbat nimic. Lucrurile s-au schimbat în timp. Până să ajung să-mi schimb numele, s-au schim­bat multe. În bine! De aceea mi-am schimbat şi numele. La cabinet, însă, am rămas Adina Alberts. Toate diplo­mele mele sunt pe numele acesta. Aşa mă ştie lumea. Atâta timp cât voi profesa, voi folosi numele acesta. Vom vedea câţi ani va fi asta.

Pui problema şi aşa.

Da. E o meserie care te consumă. Este dificilă şi pen­tru un barbat, darămite pentru o femeie... Lucrurile acestea nu le-am ştiut de la bun început, atunci când am ales-o. Întâmplător am îndrăgit-o foarte mult. Altfel nu aş fi putut ajunge profesional unde sunt acum.

Am înţeles cu numele schimbat. Dar tu cum te-ai schimbat în anii aceştia, de când ai început relaţia cu Viorel Cataramă?

M-am schimbat. Şi cred că în bine. Am învăţat să fiu şi femeie, nu doar chirurg şi manager de clinică. Viorel m-a învăţat să fiu soţia lui. Şi mama unui copil sau mai mulţi. Cred că am învăţat deja. Încep să simt ceea ce re­prezintă cu adevărat împlinirea ca femeie.

Ai spus un copil sau mai mulţi?

Mă refer şi la Ştefan, băiatul lui Viorel. El locuieşte cu noi. Cu el am învăţat să fiu mamă.

Am înţeles ce-ai învăţat tu de la el. Dar Viorel Cataramă de la tine ce-a învăţat?

Asta va trebui să-l întrebi pe el.

Dar din punctul tău de vedere, unde l-ai schimbat?

Amândoi ne-am schimbat în aşa măsură încât să pu­tem să trăim împreună. Să putem să fim fericiţi. Să ne construim un cămin în care amândoi să ne regăsim. Pă­rerea mea este că am reuşit. Simt că de partea cealaltă şi Viorel are aceleaşi trăiri.

Am tot ascultat argumentaţia aceasta, cu căsătoria care pune o presiune asupra relaţiei. S-a întâmplat?

Din contră. Nu că nu e vreo presiune, dar mai degra­bă simt o aşezare, o închegare a relaţiei.

Dar vestea că vei fi mamă cum te-a schimbat?

Noi ne-am dorit să avem copii, chiar mai mulţi de unul. E adevărat că au trecut ceva ani de când am început să ne dorim asta. Abia aştept să strâng în braţe fetiţa care va veni pe lume cel mai probabil in luna august! E tot ce visez acum.

Avem un nume pe care să-i spunem?

Fetiţa va avea două nume. Deocamdată avem unul din cele două, Maria. Este numele pe care l-a avut şi mama lui Viorel.

Maria Cataramă.

Da. Am ales Maria şi pentru că se naşte în august, când e Sfânta Maria. Şi cel de-al trei­lea motiv pentru care am ales acest nume, poate cel mai important pentru mine, este unul intim. E vorba despre rugăciunile mele.

Viorel e un om credincios?

Mult mai credincios decât mulţi care merg des la biserică. Viorel a citit Biblia de câteva ori. În sinea lui, el este un om foarte credin­cios.

Cum a fost când ai aflat că eşti însărcinată?

Am făcut testul de sarcină. Eram aici, în Snagov, m-am dus la toate farmaciile din jur. Cred că am adunat vreo 10 teste şi le-am făcut pe toate. Am mai păstrat unul, pentru a doua zi de dimineaţă. L-am făcut din nou şi pe acela i l-am arătat lui Viorel. Era al 11-lea. L-am întrebat câte linii vede. A zis că două, dar nu ştia ce în­seamnă. Zice: „Două“. Dezinvolt. Bărbaţii nu stăpânesc problemele astea prea bine. Atunci am izbucnit. I-am explicat ce înseamnă şi am fost foarte emoţionaţi.

El nu pare un bărbat prea sensibil.

Nu pare. Noi, persoanele apropiate din familie, îi cu­noaştem latura aceasta. Asta m-a atras foarte mult la el.

V-aţi fi dorit un băiat sau n-a contat?

Pentru mine nu a contat. Am vrut copilul nostru, ro­dul iubirii noastre. Restul ce importanţă mai are?!

Dintre toate trăirile tale ca femeie, ce e cel mai important să înveţe de la tine Maria?

Într-o primă etapă, probabil vom dezvolta sentimentele de iubire. Ale mele, ale ei, ale noastre. Ataşamentul. Nici nu ştiu, îmi pui întrebări care mă fac să mă gândesc prea departe. Să vină pe lume, să fie sănătoasă, apoi vom vedea ce facem. Nu-mi dau seama acum care ar fi cel mai important lucru cu care trebuie s-o deprind.

Tu de la mama ta ce-ai învăţat cel mai important?

Eu sunt foarte ataşată de părinţii mei. Uite, cred că asta e foarte important. Acesta e şi motivul pentru care n-aş fi plecat niciodată din ţară. Şi dacă aş fi plecat, i-aş fi luat după mine. Da, cred că asta e important, spiritul de familie. Să construim o familie, să fim o familie până la bătrâneţi.

Părinţii tăi cum l-au cunoscut pe Viorel?

El şi-a manifestat dorinţa să-i cunoască. Asta relativ repede, cred că aveam o lună de relaţie. I-a invitat aici, la Snagov. Bine, părinţii mei îl ştiau de la televizor. Îi pusesem şi eu în temă, le-am povestit despre el.

Punând toate elementele acestea într-un story, cred că meriţi ce trăieşti acum.

Mulţumesc! Sunt convinsă că ai spus-o în sensul bun. Am avut şi perioade mai grele. Perioade pe care a tre­buit să le traversăm ca să învăţăm ceva din lucrurile acelea şi să ajungem acum, aici, unde suntem.

Am avut o discuţie atunci cu Viorel Cataramă, în perioada voastră mai grea. Era aproape de Crăciun, eram împreună aici, acasă, şi el era singur. Mi-a dat un răspuns interesant, mi-a zis că ia în calcul şi să rămână singur până la final.

Ştiu. Am citit. M-a impresionat lucrul acela. Interviul acela a venit într-un moment în care eram încrânce­nată. Sinceră să fiu, abia după ceva vreme am recitit cu atenţie interviul şi l-am înţeles pe deplin.

În viaţă, omul trece prin tot felul de trăiri. Cunoşti o fericire similară celei pe care aţi trăit-o împreună în dimineaţa în care l-ai anunţat că veţi avea un copil?

Foarte puţin comparabilă. Momentul în care am aflat că am intrat la medicină. (râde) Eu nu mă pot bucura pe moment. Trebuie să treacă o săptâmână, două să pot să cunosc bucuria. Iar după aceea, imediat a început perioada gre­ţurilor. A durat vreo două luni. Doctorul meu curant mi-a spus că acesta e un semn că sarcina se prinde şi e de bine. Vomam şi eram bucuroasă. E un paradox.

Cei cu copii mici trăiesc şi perioada asta a copilului care plânge. Seamănă. Să te bucuri de plânsul copilului.

Ştii ceva? Pe mine nu mă spe­rie să mă trezesc noaptea. Am făcut atâtea gărzi la Spitalul de Urgenţă, nu-mi va fi prea greu.

Vei continua să mergi la clinică?

După o pauză de câteva luni, da. Am să mă întorc. Probabil voi întrerupe trei luni.

Cred că o femeie este făcută să devină la un moment dat mamă.

Clar! Aşa te lasă Dumnezeu.

Aşa cum te-am cunoscut în câteva discuţii, eşti o femeie care a pus enorm de mult accent pe carieră. Aproape cu puterea accesibilă bărbaţilor. Şi acesta e, cred, momentul tău de maximă feminitate.

Să-ţi spun un secret: sunt convinsă că dacă nu aş fi ajuns să trăiesc momentul acesta, nu m-aş fi simţit nici­odată împlinită. Oricâte diplome s-ar strânge pe perete, momentul acesta m-a echilibrat. Sunt şi femei care nu-şi doresc copii. Dar sunt convinsă că ajung să regrete. Pe o femeie nu o poate împlini doar cariera. Pe un bărbat, da.

S-ar fi putut să nu ajungi în momentul acesta. Te-ai fi împăcat până la urmă?

M-aş fi împăcat până la urmă, doar nu mi-aş fi pus capăt zilelor. Aici nu e loc de compromisuri. Iar dacă, totuşi, le faci, acestea se răzbună într-o bună zi. Nu aş fi adus pe lume niciodată un copil în afara unei căsnicii. Nu aş fi sacrificat niciodată sufletul unui copil doar pen­tru a-mi satisface egoismul de a-l avea cu orice preţ, aşa, de palmares, pentru că aşa e moda sau pentru cine ştie ce avantaje personale. Eu sunt o persoană credincioasă. Mi-am exprimat dorinţele către Dumnezeu. Când am meritat, probabil mi le-a împlinit. Eu L-am văzut de atâ­tea ori pe Dumnezeu în spitale, lângă patul bolnavilor. L-am simţit acolo, ştiu că există! Atâta vreme cât I te adresezi şi te vede că depui efort în sensul acesta, cred că până la urmă îţi dă. Dacă ştii să-i ceri.

Domnule Cataramă, oamenii de afaceri de succes acum se pregătesc să intre la închisoare. Văd că dumneavoastră vă pregătiţi de un copil.

Viorel Cataramă Asta înseamnă că poate nu sunt un om de afaceri de succes. Cu siguranţă sunt om de afa­ceri. Succesul e o chestiune relativă. Important e ca în viaţa privată să te simţi bine. Să fii confortabil. E un mare lucru în anul acesta de graţie.

Dormiţi noaptea liniştit?

Depinde. Nu întotdeauna afacerile te lasă să dormi. Dacă merg bine, somnul e mai liniştit. Dacă afacerile sunt mai tensionate şi somnul e mai tensionat. Dar asta se întâmplă de 25 de ani încoace.

Mă uitam la oamenii de afaceri de succes relativ. E important să ştii să te opreşti?

Aş zice că nu e un principiu în afaceri, ci trebuie să obţii cât mai mult. Să faci cât mai mult. Aş pune altfel problema: e important să respecţi legea.

Din punctul acesta de vedere, dormiţi liniştit?

Din punctul acesta de vedere, da. Pentru că ce se în­tâmplă acum în România este consecinţa relaţiei strân­se între politică şi afaceri. Eu nu am afaceri cu statul. Eu nu am făcut compromisuri între afaceri şi politică. De aceea am fost şi eliminat din cea de-a doua. Dar dacă n-aş fi făcut lucrul acesta, astăzi probabil nu dormeam liniştit.

Unui om ajuns la nivelul dumneavoastră de ce îi este frică?

În primul rând, cu toţii ne temem de Dumnezeu. Asta pentru că nu există om fără de păcat. Ne gândim că trec anii, iar ceea ce medicina a cuce­rit până acum nu ne este suficient să ne pună la adăpost de bătrâneţe, iar întâlnirea cu Dumnezeu este iminen­tă pentru fiecare.

Atunci mai mizăm şi pe Dumnezeu.

Vedeţi! Sănătatea e un lucru impor­tant. Apoi, la ora actuală, te poţi teme şi de fenomene globale, cum ar fi un război. Şi poţi avea temeri că afacerea nu merge bine, pentru că piaţa scade şi nu creşte.

Mă gândeam la prima parte a răspunsurilor dumneavoastră, la cea despre evoluţia insuficientă a medicinei şi a temerii de Dumnezeu. Şi mă gândeam că v-am văzut la Dinu Patriciu la înmormântare.

Uitaţi un exemplu de coleg şi pri­eten cu care am plecat împreună la drum. Eram relativ de aceeaşi vârstă. Deşi el a reuşit în domeniul afacerilor lucruri deosebite, indiferent câţi bani a avut, n-a reuşit să treacă peste pro­blemele de sănătate. După părerea mea, a murit prea tânăr.

Ce-aţi simţit atunci?

Un regret. Te gândeşti la mama lui, pe care am cunoscut-o bine. Te poţi gândi că viaţa, care pare acum fru­moasă şi de lungă durată, poate lua o întorsătură oricând.

Înţelegem că din lumea asta se mai şi pleacă.

Cu cât eşti mai tânăr, cu atât aceste noţiuni au mai puţină relevanţă. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, această realitate devine pregnantă.

Ce prieteni mai aveţi, în momentul de faţă?

Evit să mă aflu în compania persoanelor care ocu­pă diverse funcţii în administraţia statului. În această privinţă sunt conservator, prietenii de acum 20 ani, în mare, sunt şi cei de acum.

S-au cam rărit vizitele aici, pe Snagov, la El Capitan. Înainte era o atmosferă frumoasă. Dintre cei care veneau aici, mulţi acum sunt la închisoare.

Atmosfera va continua să fie frumoasă. Dar este evi­dent că în jurul nostru se va face un gol din ce în ce mai mare.

Stăm de vorbă într-un moment frumos şi important al dumneavoastră.

Corect.

Cum v-a schimbat relaţia cu Adina?

Percepţia generală este că în bine. Sunt mai tolerant, mai dedicat relaţiei de cuplu, mai blând, mai înţelegator. Nu mi-a fost greu să fac aceste schimbări odată ce am înţeles că ele îmi aduc mulţumire şi bucurie. Intransi­genţa, care face parte încă din mine, am păstrat-o inte­gral pentru domeniul afacerilor.

Mi-a povestit soţia cum v-a dat vestea.

A fost un moment foarte frumos.

Cum sunteţi acum faţă de prima dată când aţi aflat că veţi fi tată?

Nu pot să fac o comparaţie. Anumite sentimente, cum e cel de fericire, le trăieşti la un moment dat. El nu e continuu. Dacă trec anii, poţi să-ţi aduci aminte, dar nu poţi să retrăieşti sentimentul. Nu poţi compara. Naşterea unui copil e un motiv de fericire şi bucurie de cele mai multe ori.

Ce vi se pare important să ştie fata dumneavoastră în viaţă?

Orice copil trebuie să fie educat. Să înveţe bine. Să aibă maniere şi să aibă preocupări sănătoase. Am vă­zut destule cazuri în jurul meu, când, din neglijenţa părinţilor, copiii au luat-o pe drumuri greşite.

Sunteţi un tată sever?

În măsura în care copilul are un comportament co­rect, nu sunt. Altfel, consider că trebuie să fiu sever.

Pare un mare avantaj acela al copilului care se naşte într-o familie cu o situaţie financiară rezolvată. Dar el poate să se constituie şi într-un dezavantaj major.

Problema e următoarea: copilul nu e „vinovat“ că s-a născut în familia Cataramă. Dar, pe de altă parte, trebuie avut grijă ca anumite avantaje pe care le are în această familie să nu se transforme în dezavantaje. Să fie demotivat, să considere că totul i se cuvine.

Va fi o luptă asta.

Va fi o luptă, dar una cu un singur câştigător. Adică eu, respectiv binele copilului meu.

În orice porţiune a vieţii, reuşita vine şi în consecinţa depăşirii anumitor obstacole. Care au fost acelea în relaţia dumneavoastră cu Adina?

Pe moment, nu pot să-mi dau seama. N-au fost pro­bleme majore. Sigur, în orice cuplu există neînţelegeri. N-au fost de nesurmontat.

Îmi povesteaţi, la un moment dat, că aţi fost comparat cu Jay Gatsby, în primul rând ca număr de cămăşi.

Comparaţia a făcut-o un amic, la un moment dat, da.

Între timp, filmul a fost reeditat.

Versiunea iniţială mi s-a părut mai de substanţă. Filmul cu Robert Redford şi Mia Farrow a fost mai bun. Chestie de gust.

Spre deosebire de personajul filmului, aţi rămas cu fata.

Sunt multe deosebiri. Până la urmă, este doar un film. Ce-am trăit noi a fost real. Aceasta este deose­birea esenţială.

Eu am o memorie bună. Ultima dată când ne-am întâlnit aici, era de Crăciun. Eram singuri, fără Adina.

Da. Corect, aşa este. Îmi aduc aminte.

Mi-aţi spus atunci că luaţi în calcul şi varianta că aţi putea rămâne singur. Că ar putea să fie viaţa aşa.

Absolut. Se poate întâmpla. La nivel teoretic, e vala­bil pentru oricine. Ea a rămas la stadiul de ipoteză.

Astăzi aveţi o soţie, aşteptaţi un copil. Ce aţi făcut atunci ca să întoarceţi lucrurile?

Cred că amândoi am făcut câte ceva ca să ajungem la prezentul acesta. Nu se poate ca numai unul să facă şi unul să nu vrea şi totuşi să se realizeze. Undeva, amândoi am făcut anumite lucruri care ne-au adus în această situaţie.

V-a îmblânzit Adina?

N-aş zice că asta e realizarea ei majoră.

Deşi, chiar dacă nu e realizarea ei majoră, este o realizare.

Trebuie să ţinem cont de un principiu pe care eu l-am învăţat, acela că nu e bine să contrazici un jur­nalist. (

)

Foto: Sorin Stana