Ioan Gyuri Pascu: Din culisele unui divorţ discret

„17 ani s-au terminat în 17 minute“, spune Gyuri, cu un zâmbet ironic, despre divorţul său de scriitoarea Daniela Pascu. Dar nu s-au terminat. Povestea merge mai departe. Mai crezi în perioada asta, în „stângul de-a visa”, cum spuneai tu pe un album, acum şapte ani? Da, tot timpul. Nu mă las doborât de trecut. Ai puterea să spui asta după ce tocmai ai trecut printr-un divorţ.... Da, pentru că am chibzuit mult, am mai încercat, am aşteptat să mai crească şi fiica noastră, Iarina, pentru a-şi spune părerea. Abia apoi am luat o hotărâre.

„17 ani s-au terminat în 17 minute“, spune Gyuri, cu un zâmbet ironic, despre divorţul său de scriitoarea Daniela Pascu. Dar nu s-au terminat. Povestea merge mai departe.

Mai crezi în perioada asta, în „stângul de-a visa”, cum spuneai tu pe un album, acum şapte ani? Da, tot timpul. Nu mă las doborât de trecut.

Da, pentru că am chibzuit mult, am mai încercat, am aşteptat să mai crească şi fiica noastră, Iarina, pentru a-şi spune părerea. Abia apoi am luat o hotărâre.

Problemele au apărut aşadar de mult mai multă vreme. Ce macină o căsnicie aşa de încet, dar sigur?

Greu de explicat. Există nişte tipare din care nu ieşim şi care duc la o uzură pe care n-o realizăm pe moment. Eu sunt, de exemplu, o fire foarte comodă. Pentru că există şi acest tipar al comodităţii de-a nu rezolva lucrurile la timp. Toate astea creează o eroziune de care îţi dai seama prea târziu.

..

Probabil că am avut momentele mele de gelozie. Fiecare om, în felul său limitat de-a gândi, crede că este posesorul celuilalt, că l-a câştigat la belciuge şi-atunci e puţin gelos. Dar în niciun caz n-a fost vorba de gelozie extremă, aşa cum au scris ziarele.

Dar au existat motive de gelozie? A fost vorba de infidelitate?

Nu.

Ce-i reproşezi soţiei atunci?

Nimic.

Ce-ţi reproşezi tu?

Orice mi-aş reproşa, oricum nu contează. Şi dacă mi-aş reproşa ceva, tot nu pot corecta. Ce-a fost, a fost, ce va fi, nu se ştie.

Să înţeleg că există posibilitatea împăcării?

Noi am hotărât că nu. Dar, dacă Dumnezeu mai vine-odată peste hotărârea asta, atunci nu ştiu... Asta nu sunt în măsură să spun.

O mai iubeşti aşadar pe Daniela?

Normal că o mai iubesc, dar în alt fel decât poate înţelege acum lumea.Cred că acum devine şi mai grozavă relaţia, pentru că nu mai e închistată de celelalte lucruri. Într-o prietenie nu mai e loc nici măcar de puţină gelozie, de puţin control. E doar bucuria de-a ne ajuta, de-a ne întâlni. Poate ne întâlnim şi acum, de Paşte.

Tu ai avut două căsnicii: una de 17 ani cu Daniela şi una de 20, cu Divertis. Şi iată că la Divertis te-ai întors după o pauză de doi ani. S-ar putea ca şi în primul caz să se întâmple la fel?

Nu ştiu, nu cred. Dar la Divertis n-am revenit. Nu mai sunt acţionar la firma la care sunt colegii mei. Doar colaborez cu ei, când apar proiecte interesante, cum este cel cu Nemuriciu. Dar suntem prieteni în continuare.

Dar din colaborarea profesională cu Daniela ce va rămâne? Împreună aţi înfiinţat Tempo Music, prima casă de discuri independentă de la noi.

Da, vom continua. Încerc să o ajut cât pot la editura „Cartea Daath”, unde ea este manager. Dacă voi mai scrie o carte, bineînţeles că o voi publica tot la editura ei. Tempo Music a rămas însă într-un fel de stand-by de mai mult timp. Am început frumos, promovând tineri, cum au fost „Vama Veche”. Dar n-am mai avut bani să susţinem acest proiect. Casele mari de discuri, care au impus un standard, au cam distrus aceste case mici.

Dar cu studioul tău de muzică, din casa care acum i-a rămas Danielei, ce se va întâmpla?

N-am apucat încă să-mi mut în noua locuinţă toate instrumentele de-acolo. De-aceea mi-am şi închiriat trei camere, ca să am spaţiu să-mi amenajez mini-studioul.

Deci încă mai ai de luat lucruri din fosta locuinţă?

O, da, da! Mai am multe. Săptămâna trecută mi-am luat adidaşii, de exemplu.

Cum era melodia aceea a ta, „Mi-am luat o pauză”? „De câte ori am dat-o-n bară/ M-am tot gândit.../ Şi totuşi viaţa m-a prins a nşpea oară pe picior greşit”...

Da, aşa e omul. Faci ce faci şi iar o dai în bară. Şi-apoi o iei de la capăt.

Pentru tine ce înseamnă să o iei de la capăt? Pentru că ai declarat că nu te vei mai căsători niciodată...

Niciodată să nu spui niciodată. Cu acte, e-adevărat, nu m-aş mai căsători. Dar, dacă se întâmplă să apară cineva în viaţa mea, căreia să-i convină să trăim fără acele hârtii, atunci, da. Actele complică însă prea tare lucrurile. De exemplu, când te-apuci să-ţi împarţi scaunele, deşi n-a fost cazul meu.

Dar aţi avut totuşi de împărţit o avere...

Daaa, mare avere! S-a scris şi despre acest pub că e o avere. Că eu îmi rotunjesc prin acest local veniturile. Dar aici am doar 15%, adică partea artistică de care mă ocup. Plus că am mai investit în el din puţinii bani pe care i-am avut şi încă n-am recuperat nici un cent. Este însă un proiect de suflet. Şi mă bucur că artiştii se simt foarte bine aici, ca şi restul publicului.

Şi-atunci ce-aţi avut de împărţit până la urmă?

N-am avut decât o casă şi un petic de pământ, undeva, la ţară. Le-am lăsat fetelor casa. Iar bucata de pământ, dacă vreodată se va vinde, va fi juma-juma.

Iar fiica voastră, Iarina, a rămas în grija mamei. Cât de des te vezi acum cu ea?

Foarte des. Mă uit la meciuri cu ea. Ei îi place echipa de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea. Weekendul trecut am fost cu ea la un concurs de interpretare de muzică românească la pian, la care a obţinut premiul cel mai mare. Am fost foarte fericit.

Are 13 ani şi studiază la Dinu Lipatti. Ai colabora cu ea într-un proiect?

Mi-ar plăcea. Totul e să vrea şi ea. Deocamdată, cântă muzică clasică, unde eu sunt ca Bambi: îmi place să ascult, dar nu mă pricep să cânt.

Cu Daniela ai apucat să dansezi tangoul acela la care te gândeai când ai compus melodia „O chitară-n amurg”?

O, da! Am avut câteva momente de dans senzaţionale cu ea. Când dansam pe la petreceri, lumea se oprea şi se uita la noi. Nu ştiu dacă vreodată în viaţă am mai dansat cu cineva aşa cum am dansat cu Daniela.