Ioana & Alexandru Papadopol: „Dragostea se construieşte continuu“
Numai iubirea te poate face să radiezi de fericire şi să-ţi construieşti un cămin stabil şi armonios. Cel puţin asta am citit în gesturile tandre dintre actorii Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol. Şi tot Numai iubirea a fost şi „pricina“ întâlnirii lor. Se întâmpla în perioada de glorie a telenovelelor de la Acasă TV. Iar acum, la 11 ani de la difuzarea primului episod al celui mai de succes serial românesc, cei doi par să fi câştigat pariul cu dragostea. Au împlinit nouă ani de căsnicie şi şapte de când au devenit părinţii Ruxandrei, care promite să iubească şi ea la fel de mult actoria.
Te vedem într-un nou film. Cum e Acasă la tata?
Alexandru: Scenariul e scris de Mimi Brănescu, iar filmul este regizat de Andrei Cohn. E un film care-ţi dă de gândit, pentru că vorbeşte despre faptul că lumea evoluează în jurul tău, chiar dacă tu crezi că lucrurile au rămas pe loc. Personajul central e prins cumva între două lumi: a plecat de la ţară şi a ajuns la Bucureşti, unde nu s-a adaptat. Voia să devină poet, făcuse Litere, dar a eşuat, cum spunea şi tatăl lui, „te-am văzut într-o fotografie de grup în care erai cam mic“. Şi, ajuns la o vârstă la care ratarea începe să-şi arate colţii, s-a trezit că iubita lui rămăsese însărcinată şi trebuia cumva să se responsabilizeze. Dar s-a speriat şi a fugit acasă la tatăl lui, unde se simţea protejat. Însă lumea aia nu mai era la fel cum o lăsase. Tatăl lui, cel mai bun prieten şi iubita lui din tinereţe au evoluat sau au involuat, şi atunci trebuia să accepte una dintre realităţi: ori rămânea la ţară în nişte condiţii destul de precare, ori se întorcea la Bucureşti şi accepta că nu e vreun mare poet şi că va avea un copil.
Deci, o poezie destul de tristă.
Da, o poezie destul de tristă, dar şi un test de maturitate.
Putem spune că tu ai dat testul de maturitate când ţi-ai dat seama că Dreptul nu e pentru tine?
A fost şi ăla un test de maturitate. Dar la mine s-au sedimentat altfel lucrurile, pentru că şi la Teatru am intrat abia a patra oară.
Ai avut ceva răbdare.
Da, sunt tenace. (
)
Dar părinţii tăi au avut răbdare cu tine?
Se pare că au avut. Şi m-au ţinut şi în a doua facultate.
Şi partea bună e că, atunci când au deschis ziarul, ce să vezi, nu erai un om mic într-o fotografie.
Am reuşit, da. Am făcut nişte coperte. (
)
Era o perioadă în care oamenii se călcau în picioare să vă atingă.
Mai mult sau mai puţin.
Ţi-e dor de vremurile alea?
Sincer, nu. Am trecut şi pe-acolo. Atâta tot. Dacă nu treci, probabil că m-aş fi întrebat: „Băi, oare cum o fi?“. Dar aşa, ştiind despre ce e vorba, pot să spun că nu mi-e dor.
Dar mai sunt încă mulţi oameni care, atunci când aud de Papadopol, spun „A, ăla care juca în telenovele“. O fi bine, o fi rău?
Depinde cine spune asta. Dacă o spune marele public, da, pentru că are acces într-o proporţie foarte mare doar la televizor. Pe de altă parte, joc la Teatrul Odeon, unde sălile sunt pline şi ştiu că mă vede lumea, cu o frecvenţă destul de mare, în nişte spectacole bune.
Însă lumea te ştie mai mult ca actor de film, decât de teatru.
Da, pentru că, prin natura lui, filmul are o deschidere mai mare către spectatori.
Şi ai fondat şi Actoriadefilm.ro.
Da. Actoriadefilm.ro este o şcoală pe care am înfiinţat-o cu Dragoş Bucur şi cu Dorian Boguţă şi care s-a dorit a fi o alternativă pentru singurul curs de actorie de film care se făcea, pe vremea mea, la ATF. Atunci nu se dădea atât de mare importanţă filmului. Pe de altă parte, filmul românesc este campionul absolut al vremurilor noastre. Oriunde te duci, la orice festival de film, producţiile româneşti sunt foarte lăudate, regizorii români sunt consideraţi a fi printre cei mai mari din Europa. Eu şi Dragoş am avut norocul imens de a-l întâlni pe Cristi Puiu şi de-a face „calificare la locul de muncă“. Apoi am înfiinţat această şcoală pentru ca absolvenţii de teatru să înveţe nişte mijloace specifice filmului. Interesant este că au venit şi foarte mulţi corporatişti îndrăgostiţi de film şi am reuşit să facem vreo 12 scurtmetraje şi 2 lungmetraje destul de cunoscute.
Cum funcţionează triada asta, cu Boguţă şi cu Bucur?
Funcţionează bine. Avem şcoala asta de şase ani şi funcţionează bine, am jucat mult împreună... Cu Boguţă am o prietenie destul de recentă, adică de zece ani încoace (
). Dar cu Bucur mă ştiu de 20 de ani, am făcut împreună teatrul de amatori Podul, după care am jucat în
. Ne şi vizităm când putem. Acum mai puţin, că suntem foarte ocupaţi. Între noi e o relaţie profesională foarte bună şi o prietenie perfectă.
Şi tu cu Ioana aveţi o istorie destul de lungă împreună. Sunt curioasă, cum se construieşte dragostea („Love Building“, n.r.)?
Păi, dragostea se construieşte continuu. Presupun că este vorba despre o sedimentare firească.
E suficient s-o văd pe Ruxandra şi să-mi dau seama că ea e construcţia de bază.
Da, copilul e o construcţie solidă.
Pe de altă parte, ştii bine că relaţiile rezistă tot mai puţin.
Cred că avem şi o problemă în a arăta lucrurile care funcţionează. În general, se prezintă lucrurile care nu rezistă, care scârţâie. Dar noi avem prieteni care sunt în cupluri solide şi care se simt foarte bine împreună.
Haios este că, atunci când te-a întâlnit, Ioana spunea că nu te-ar fi văzut în postura de familist.
Ioana: Păi, da, pentru că, timp de aproape un an de zile, mi-a tot spus că n-o să se însoare şi, dintr-o dată, am făcut pasul.
Recent, aţi împlinit opt ani de căsnicie.
Ioana Da, avem opt ani de la căsătoria religioasă, dar împlinim nouă ani de la cununia civilă. Iar Ruxandra are şapte ani şi e deja în clasa întâi la Liceul German.
INTERVIUL INTEGRAL în noul număr OK! din 12 noiembrie!
foto: sorin stana; Stilist: madena pasăre; make-up: maria el dani; hairtyle: ingrid morgan-gett’s artistic team; vestimentaţie: debenhams, next, zara, Icon, BCBGMaxazria, scotch&soda, ted backer - magazin collective, accesorii pandora; Mulţumim Le Boutique Hotel Moxa, Strada Mihail Moxa 4, Bucureşti
