Lora & Ionuţ Ghenu: ”Trăim una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire din lume”

Voce inconfundabilă a noii generaţii de artişti, Lora a lansat un single cu Akcent, Lasă-mă aşa, care pare să vorbească despre perioada grea prin care a trecut cu logodnicul ei, Ionuţ, dar şi despre forţa lor în prezent. O poveste spusă acum pe-ndelete de amândoi.

Lora: ”Suntem împreună de un an şi trei luni”

Cine ar fi crezut că unul dintre interviurile aces­tei ediţii va fi chiar cu Lora, una dintre cele mai succes cântăreţe din România la ora actuală, câştigătoarea concursului de la OK! Designers on the Red Carpet Party?! Nu ne propusesem să intervievăm câştigătorul, dar lucrurile pur şi simplu s-au legat fericit. Cu atât mai mult cu cât Lora a reconfirmat pe scena de la petrecerea OK! că Ionuţ Ghenu a cerut-o în căsătorie. Aşa că am fost curioşi să aflăm detalii. Iar dincolo de sclipirea din ochi pe care ţi-o dă o relaţie frumoasă, mi-a plăcut felul sincer în care mi-a povestit despre noua ei viaţă, care a prins contur chiar în mijlocul unui tăvălug mediatic. Cred că ai puterea să fii sincer cu ade­vărat doar atunci când ţi-ai regăsit echilibrul. Iar despre acest drum am stat de vorbă cu ea şi Ionuţ Ghenu, care este şi managerul ei, la o cafea fierbinte şi o farfurie de cartofi prăjiţi – asezonaţi cu câte-un autograf pe un petec de hârtie, pentru fanii care au recunoscut-o, dar n-au venit pregătiţi cu rechizitele de rigoare...

În relaţia ta cu Ionuţ, care îţi este şi manager, cine conduce?

Lora: Poate pentru că eu am condus ce ţine de Lora foarte mult timp, la un moment dat m-am împotmolit foarte tare şi m-am lăsat pe mâna unor oameni care au timp să gândească lucrurile aşa cum eu nu mai am timp. La un moment dat eram copleşită de tot ce se întâmpla şi pe plan personal, şi pe plan profesional şi am făcut o implozie. Moment în care am spus: „Stop joc! Trebuie să am grijă şi de sănătatea mea”. Iar Ionuţ, până să preia frâiele, a lucrat cu mine aproape doi ani. Aşa mi-a câştigat respectul şi încrederea. Şi acum, echipa mea s-a mărit: e pri­ma oară când am un PR, dar am şi un Project Manager, un stilist, am echipa completă, ceea ce e fantastic, pentru că pur şi simplu m-am gândit că vreau să fiu mai liberă de toate responsabilităţile astea.

Şi toată lumea îi raportează lui Ionuţ?

Da, toată lumea îi raportează lui, el e tour manager şi manager general. Ionuţ organizează lucrurile foarte bine.

Ţi s-a întâmplat să-ţi impună lucruri, să faci lucruri doar pentru că aşa a zis el?

Da! Şi n-a fost drăguţ prima dată, nici a doua oară, apoi te obiş­nuieşti... Ţin foarte mult la un schimb de argumente puternice. Şi el la fel. Şi cine are argumentul suprem câştigă. Rămâne ca el. Sau ca mine, dacă eu am argumentul suprem. Asta înseamnă muncă în echipă. În domeniul ăsta, sunt foarte importanţi oamenii care pot duce o discu­ţie aprinsă în mod logic, constructiv. El poate, eu pot...

Îşi spune cuvântul şi la capitolul vestimentar?

O, da! N-am scăpat nici la capitolul ăsta. Dar e un cuvânt foarte important, pentru că are stil. Însă şi el mă întreabă mereu, ne consi­liem reciproc.

Ce replică dai, Ionuţ? Eşti un manager care controlează chiar tot? Aştept să-mi spui că Lora e dificilă...

Ionuţ: Lora este un artist care inspiră oamenii din jurul ei, de la com­pozitori, la instrumentiştii cu care lucrează, la dansatoare şi se extin­de la toată echipa ei, inclusiv la mine. Proiectul muzical Lora este o muncă de echipă, în care sunt implicaţi activ peste 20 de persoane. Maturitatea şi claritatea cu care ea vede lucrurile şi evident talentul fac lucrurile destul de uşoare pentru noi, în sensul în care ştim în ce direcţie să ne îndreptăm. Nu, Lora nu este dificilă, este perfecţionistă şi asta se vede în evoluţia ei.

Dar faptul că petreceţi tot timpul împreună e un plus sau un minus pentru relaţie?

Habar n-am! Citesc şi eu că nu e foarte sănătos să petreci tot timpul alături de o persoană. Cred că dacă am calcula în timp relaţia noastră, am putea spune că suntem de cel puţin zece ani împreună. Noi suntem bine acum. Şi asta este tot ce contează.

Mi se pare că după divorţ ai învăţat mai mult să te bucuri de momentul prezent...

Da. Nu ţi se pare. Chiar aşa e. Iarăşi, nu ştiu ce e bine şi ce e rău. Dacă e vreo reţetă a fericirii...

Dar, fiind atât de ocupaţi, veţi avea timp să plecaţi în city-break-ul la Paris, câştigat la petrecerea noastră?

O să avem timp pentru că cineva a fost foarte inteligent şi ne-a dat o perioadă în care să ne alegem zilele, ceea ce e fantastic.

Aveţi momente când sunteţi doar voi doi, trageţi linie şi spuneţi: „Gata, de-acum timp de două ore nu mai vorbim de muncă!”?

Da, în fiecare seară! (râde)

Şi chiar n-ai mai fost tu la Paris, Lora?

Nu! Dacă v-aş fi deschis laptopul înainte de concursul

, aţi fi văzut acolo două destinaţii: Paris şi Maldive. Deci cumva eu am trans­mis Universului că vreau să ajung acolo şi s-a întâmplat acest lucru.

Tot la noi pe scenă ai spus că Ionuţ te-a cerut în căsătorie.

Am spus pe scenă asta? Doamne Dumnezeule! Ce-o fi fost în capul meu? (râde) Am zis „logodnicul“ meu, nu? Pentru că este logod­nicul meu de ceva timp. Iar inelul este la lănţişorul cu cruciuliţă de la gâtul lui, în speranţa că o să-i amintească să mergem să îl modificăm puţin, pentru că am slăbit 3 kilograme, suficient cât inelul să fie puţin lărguţ. Şi fiind o piatră preţioasă mi-e frică să nu păţească ceva...

Cum s-a produs cererea în căsătorie?

Sunt, în general, un tip spontan şi îmi place să sur­prind oamenii din jurul meu. Însă aici am avut nevoie de ceva pregătire, am aşteptat momentul potrivit. Este un moment frumos pentru noi, care marchează o nouă eta­pă în relaţia noastră.

Eram pe Dunăre, între Serbia şi România, pe un iaht. Există momentul filmat, n-o să arăt niciodată acea filmare pentru că am o faţă... Am avut un mare şoc. Nu mă aşteptam. Eu eram întoarsă spre o peşteră, făceam poze, filmam, făceam snapuri şi aud, dintr-odată, o voce suavă, tremurândă: „Vrei s......“. Cam atât am înţeles. Şi m-am întors şi i-am zis: „Poftim?! Ce faci?! Ce se întâm­plă?“. Avea lacrimi în ochi şi a fost atât de dulce. Aveam şi eu lacrimi în ochi, am constatat asta uitându-mă la fil­mare. A fost un moment special, eram şi alături de nişte prieteni foarte buni.

Dar înainte de acest moment, ai fi zis că ai mai fi dispusă să faci acest pas? Sau după divorţ ţi-ai jurat că nu vei mai păşi vreodată spre altar?

O, da. Cred că e clasică faza asta. Şi am şi eu mo­mentele mele în care sunt o femeie foarte clasică. (

). Am trecut prin foarte multe stări, foarte multe stadii. Mai ales cu Ionuţ am trecut prin toate stările posibile, pentru că ciudat este că eu nu prea-l suportam pe el. Mi se părea un tip care vorbeşte mult. Asta la început, când ne-am cunoscut, dar şi apoi, o perioadă bună, când am ajuns să lucrăm împreună. Apoi, când ne-am aşezat la masă, eu, el şi toţi cei din echipa mea, ca să spunem ce ne dorim noi de la proiectul ăsta, Ionuţ a venit cu nişte idei fantastice. Şi atunci a început să-mi placă de el. Pe mine pur şi simplu aşa m-a cucerit, încetul cu încetul, fără să-mi dau seama: cu inteligenţa şi creativitatea lui. Mi-a devenit indispensabil. Dar m-a cucerit şi cu umo­rul lui. Iar legat de asta, la un moment dat începuse să facă glume, atunci când se tot vehiculau lucruri despre noi şi erau nişte scandaluri în presă. Eu neavând PR, habar n-aveam cum să manageriez situaţia...

Asta şi voiam să te întreb: în perioada aceea, de ce aţi ales tăcerea? De ce n-aţi lămurit situaţia? Tăcerea n-a făcut decât să încurajeze bârfele...

În primul rând, nu ne-a sunat nimeni. În al doi­lea rând, când ne-au cerut părerea, n-am avut cu cine vorbi, de fapt. Nu eram înţeleasă. Plus că totul devenise atât de agresiv, încât m-am simţit, la un moment dat, forţată într-un mod foarte urât să spun lucruri atât de personale, dar care erau atât de normale, încât situaţia devenise aberantă. Aşa că am ales tăcerea.

Eu, sinceră să fiu, am fost un pic dezamăgită şi contrariată... Noi am avut o şedinţă foto cu tine, iar voi atunci înţeleg că nu eraţi împreună. Însă imediat după, a izbucnit scandalul şi eu m-am gândit: „De ce n-au spus? Oare jucaseră teatru?”.

Dar ţi s-a părut teatru? Noi, când a izbucnit scan­dalul, nu mai ştiam ce să facem... Să mai lucrăm îm­preună sau nu. Dar mie mi-a luat zece ani să formez echipa asta. Şi e foarte greu să renunţi la un membru al echipei, care s-a dovedit indispensabil, doar pentru că a avut o problemă personală. Nu e problema mea.

Dar oare vă era şi frică să recunoaşteţi, în primul rând, unul faţă de altul că vă placeţi, fiindcă era foarte delicată situaţia?

Nu era nimic delicat acolo...

Mă gândesc c-ai stricat o prietenie cu cineva...

Nu era nimic de stricat. Ştiu că sună romantic şi controversat, nu vreau să dezamăgesc iubitorii de te­lenovele, dar din păcate nu a fost aşa. A fost mult mai simplu. Pur şi simplu, în mijlocul acestui scandal, au în­ceput nişte glume. Ionuţ îmi spunea: „Blondo, nu te văd bine. Parcă văd că tot cu mine nimereşti! Oricum toată lumea crede asta şi de-asta nici nu cred că se mai apro­pie vreunul de tine...“ (

) Astea erau glumele care se făceau în perioada aia. Bine, şi el, şi eu, şi toată echipa avem simţul umorului foarte dezvoltat... Însă orice aş spune acum e ca şi cum mă scuz de ceva, iar asta nu e corect. Pentru că nu mă scuz, e versiunea reală, fiindcă eu eram acolo şi ştiu ce mi s-a întâmplat. Eu ieşeam o dată la două săptămâni în clubul manageriat de prie­tena mea şi strângeam o gaşcă mai mare, printre care oamenii cu care lucrez, cu jumătăţile lor din momentul respectiv. Sau mergeam la film în gaşcă şi ne făceam poze împreună pentru că eram amabili unii cu ceilalţi. Cam asta a fost... Lucrurile acelea au fost inventate de oameni care aveau nevoie de lucruri împotriva mea şi găsiseră de ce să se lege. Mi-a spus fratele meu ches­tia asta adevărată: dintre un om slab şi un om puter­nic, ceilalţi vor lovi în cel puternic, pentru că nu multă lume, mai ales în România, se identifică cu cel care are succes şi e realizat pe plan profesional. Se identifică cu victima, noi suntem un popor care pur şi simplu iubim asta. Pe mine m-a speriat câtă lume mă plăcea pentru că plângeam la

. La un moment dat, încercam să nu mă mai las atât de uşor impresionată, fiindcă nu mai voiam să se zică: „A, uite-o, mă, mititica, săraca...“. De ce? Şi de ce să gândeşti că un om, dacă are succes, sigur e rău?! E un lucru nedrept. Pot înţelege că nu mă plac toţi, dar nu spune că am făcut lucruri pe care nu le-am făcut doar pentru că sunt într-o situaţie în care eu nu mă pot apăra. Cel mai important e, însă, că fanii mei au înţeles exact cum stau lucrurile. O zic gândin­du-mă la numărul mare de aprecieri primite cu piesa

, care vorbeşte despre situaţia de după furtună, despre luptele mele interioare şi ale omului pe care am ajuns să-l iubesc. La fel s-a întâmplat şi cu

, în care am cântat despre divorţ...

Şi la fel se întâmplă şi cu „Lasă-mă aşa”, pe care abia l-ai lansat şi are deja mult peste un milion de vizualizări. Bun, şi suntem în momentul prezent. De cât timp sunteţi împreună?

De un an şi trei luni cred, cam aşa... Mi-a spus cineva că noi doi ne-am fi întâlnit în toate vieţile ante­rioare. Şi au fost cică vreo nouă. (

)

Vă faceţi planuri de nuntă?

Nu ne-am gândit încă la asta, nu am stabilit data şi nici felul în care vrem să fie nunta.

Acum să nu credeţi că a devenit obligatoriu pen­tru vreunul dintre noi să demonstrăm ceva cuiva prin relaţia asta. Nu. Suntem doi oameni care ne înţelegem foarte bine, trăim în prezent, ne dorim lucruri frumoa­se, punem cărămidă cu cărămidă ca să ne trezim în­tr-o zi că avem un castel frumos. Dar viaţa este plină de surprize... Şi indiferent de ce se va întâmpla, e una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire pe care am trăit-o. Şi pe care o poate trăi cineva. Şi cred c-am să scriu despre povestea asta la un moment dat.

Cine a spus primul „Te iubesc“?

Hmmm, cred că el.

Şi când i-ai spus cel mai recent „Te iubesc”, Ionuţ?

Dragostea şi iubirea se manifestă în viaţa noastră în fiecare zi. Deci, cel mai recent “Te Iubesc” a fost azi!

Dar când v-aţi certat cel mai recent?

Suntem două persoane mature care au, uneori, puncte de vedere diferite, dar asta nu înseamnă că ne certăm. Suntem în punctul acela în care putem schimba păreri fără să le luam personal.

Copil vă doriţi?

Da. El crede în metoda clasică de concepere, eu cred în ce mi-a spus mama când eram mică, povestea cu barza... (

). Şi avem aici mici discuţii...

De Sărbători ce faceţi?

Aste e discuţia noastră din prezent. Şi cam aici a rămas discuţia. La nivel de întrebare. E posibil să facem Crăciunul cu viitorii naşi, care sunt şi prieteni buni, dar şi parteneri la şcoala noastră de talente Sta­ge Academy. Iar de Revelion o să cânt. Pentru mine Revelionul nici nu mai face parte din Sărbătorile de iarnă. Voi avea vreo zece cântări în două zile. Nu ştiu ce-o să fac, sper să rezist fizic.

Şi în studio?

Păi acum am mutat sediul Stage Academy, avem două studiouri de producţie muzicală şi abia aştept să le testez.

Hai să zicem că suntem la trecerea dintre ani. Faci un bilanţ: regreţi ceva, ai schimba ceva?

Da, sincer da. Nu ştiu ce. Am anumite regrete, nu ştiu cum să scap de ele, dacă aveţi vreun sfat, vă răg să nu ezitaţi... (

) Mi-ar plăcea să am un buton şi să dau delete la tot ce a fost urât, recunosc că au fost lucruri care m-au durut foarte tare... Mai ales că au provocat suferinţă mamei mele, care a avut o pro­blemă foarte gravă de sănătate. Eu am încercat s-o menajez, n-am reuşit, pentru că are Internet şi TV... Ea cred că a suferit cel mai mult. Am făcut tot posi­bilul să nu clacheze nimeni din jur. Nu m-am gândit că e posibil să clachez eu şi, la un moment dat, eram pe punctul să fac asta. Aproape c-am făcut asta, dar am rezistat. Am încercat să mă conving că e o chestie mică, comparativ cu realizările mele, un lucru care va trece, o experienţă din care voi învăţa multe, cum ar fi să nu-i mai judec nici eu, la rândul meu, pe alţii, pe baza bârfelor. Şi da, am devenit mai înţeleaptă!

Iar, în această relaţie, nu ai doar o jumătate. Aţi ajuns, mi se pare, să fiţi cei mai buni prieteni...

Da, asta e: suntem cei mai buni prieteni. Şi cred că, indiferent unde ne duce viaţa, vom fi cei mai buni prieteni.

foto: Alex Matei