Manuela Hărăbor: “Iubesc din nou!” Actriţa vorbeşte despre bărbatul din viaţa ei, dar şi despre fostele iubiri

Am o perioadă prolifică!“, îmi spunea de curând noua vedetă a serialului Vlad, de la Pro TV. „M-am întors în teatrul profesionist acum doi ani şi am renăscut ca actriţă. N-am crezut niciodată că voi primi atâtea propuneri profesionale după ce am împlinit 50 de ani!“ Doar că, în scurt timp, situaţia s-a schimbat din cauza pandemiei, iar cariera uneia dintre cele mai frumoase actriţe din România a intrat în stand-by. Nu şi viaţa ei sentimentală, însă, care pare mai împlinită ca niciodată...

E o plăcere pentru mulţi să vă revadă pe micul ecran! Povestiţi-ne puţin despre rolul pe care-l faceţi în serialul Vlad!

Manuela Hărăbor: A fost o surpriză plăcută pentru că am dat o probă prin vară-toamnă pentru rolul pe care-l face Elvira Deatcu. Am ştiut de la bun început că nu mă încadrez în fişa personajului, dar mi-a făcut plăcere să cunosc echipa. Avându-mă în baza de date, m-au chemat apoi pentru acest rol de directoare de hotel. Evident că răspunsul meu a fost afirmativ. M-am bucurat că mă reîntâlnesc cu echipa, să colaborez cu un regizor care ştie să lucreze cu actorii şi aşteptăm mai departe surprize din partea scenariştilor.

Ce se întâmplă în acest moment cu restul proiectelor dvs. profesionale?

Fac parte din trupa Teatrului Mic, joc şi la teatrul Stela Popescu şi mai apar în două producţii independente, dar, după cum ştim cu toţii, teatrele sunt închise până pe 31 martie, cel puţin aşa am fost anunţaţi de Primăria Capitalei. Sper din tot sufletul ca situaţia să se îmbunătăţească şi să reuşim să trecem cu bine peste această perioadă!

Cum v-aţi adaptat noii realităţi, cum v-aţi schimbat viaţa de zi cu zi?

Sunt un om responsabil şi, ca cetăţean, mă conformez noilor reguli, dar, ca creştin, nu mă panichez. Dacă suntem puşi în situaţia de a renunţa la multe dintre obiceiurile noastre, la un singur lucru nu trebuie să renunţăm: credinţa în Dumnezeu.

Cum percepeţi societatea românească în aceste zile?

Panicată. Poate mai mult decât ar trebui. Dacă avem grijă să nu ne expunem prosteşte, dacă ţinem nişte reguli simple de igienă, cred că putem trece cu bine peste această încercare.

Că tot veni vorba despre încercări, aţi avut parte de câteva la viaţa dvs.! V-aţi întrebat vreodată de ce vi s-a întâmplat tocmai dvs. să aveţi un copil cu autism?

Când l-am născut pe Andrei, aveam 22 de ani. Nu am ştiut, în primii ani, că evoluţia lui nu era una normală. Eram fericită ca mămică, chiar dacă eram singură. Nu m-am plâns niciodată. Fusese alegerea mea să nasc acest copil. Nu m-am revoltat…

Iubirea unei mame

Aţi ales să nu renunţaţi la sarcină, să creşteţi copilul singură...

Nu ştiam nimic din timpul sarcinii, dar nicio secundă nu m-am gândit să întrerup sarcina.

Dar v-aţi dorit un copil sau s-a întâmplat să rămâneţi gravidă?

S-a întâmplat să rămân gravidă şi mi-am asumat copilul. N-a fost nimic planificat. M-am refăcut destul de bine după ce am născut, m-am întors la facultate, am dat examenul de diplomă un an mai târziu, m-am angajat la Teatrul Naţional din Timişoara şi făceam naveta săptămânal. Îl lăsam pe Andrei cu mama cinci zile pe săptămână şi am avut şi momente în care mi-a fost foarte greu, dar n-am fost niciodată la pământ.

N-a trecut de mult 8 Martie! Sunteţi o mamă fericită?

Da, am fost tot timpul o mămică fericită! N-ai idee câte modalităţi miraculoase are Andrei de-a mă face să zâmbesc! Anul acesta face 30 de ani, e un bărbat înalt şi puternic şi tot timpul se trezeşte cu zâmbetul pe buze, tot timpul!

Un alt moment de cotitură din viaţa dvs. a fost Mineriada din ’90. Eraţi însărcinată când v-au prins minerii pe străzile din Bucureşti. Ce s-a întâmplat mai exact?

Eram în luna a patra de sarcină şi mă întorceam de la Palatul Telefoanelor când, pe Ion Câmpineanu, s-a format o ambuscadă, au venit nişte mineri, care şi-au îndreptat privirile asupra mea. M-au înconjurat şi au început să urle la mine, să mă întrebe dacă eram studentă, de unde veneam… Brusc am simţit cum m-a apucat cineva de braţ şi m-a tras. Era un regizor din Buftea, care m-a dus la adăpost. M-a apucat acolo un plâns zdravăn, am făcut o criză de vreo 10 minute. Şi asta a fost tot.

Nu v-au bruscat, nu v-au afectat în vreun fel sarcina?

Nu m-a bătut nimeni, dar am avut un atac de panică şi nu se ştie nici în ziua de azi ce efect poate avea un şoc emoţional asupra unei sarcini de patru luni. Explicaţii medicale nu sunt pentru asta, mai ales că autismul e un sindrom neuro-vegetativ care apare în primul an de viaţă. Nu se ştie din ce cauze. Copilul se naşte cu funcţiile absolut normale, după care, în primul an de viaţă, se schimbă lucrurile…

Şi aţi sesizat ceva anormal la copil în primul an de viaţă?

Eu am sesizat, pe la 8-9 luni, că, în urma unei răceli, Andrei a intrat într-o stare febrilă destul de puternică, iar acest lucru poate afecta sistemul nervos. E posibil să fi fost una din cauze. După acea febră mare, am observat o involuţie la el. De unde gângurea mai mult, a început uşor-uşor o regresie. Timp de trei ani, am mers apoi la fel de fel de medici, iar diagnosticul l-a primit pe la 3-4 ani. Am avut totuşi noroc că Andrei nu e un caz foarte grav. El a avut tot timpul contact vizual cu mine, comunicarea, iubirea n-au lipsit niciodată între noi.

Trecut sentimental

Apropo de iubire, aţi avut trei căsnicii până acum...

Da, din păcate. Nu mi-am dorit, nu am planificat, mi-aş fi dorit să am o căsnicie care să dureze toată viaţa...

Cum de v-aţi căsătorit aşa de tânără prima dată?

A fost un capriciu de-al meu. Mă ştiam cu fostul meu bărbat de la 18 ani, m-am căsătorit la 21 de ani şi tot la 21 am şi divorţat. A fost un capriciu, am vrut să plec de acasă, să fiu independentă. Independentă din punct de vedere financiar eram, că deja făceam filme şi aveam banii mei, dar nu mai voiam să stau cu mama. Şi ce variantă aveam? Să mă mărit!

Deci n-a fost vreo mare iubire de-a dvs....

M-am măritat, e adevărat, ca să plec de-acasă, dar l-am iubit pe fostul soţ. A fost prima mea dragoste.

Dar puteţi spune că aţi trăit până acum marea iubire?

Dacă e să stau să mă gândesc bine, am iubit de două ori de-adevăratelea în viaţa mea. Şi acum! Uite, acum iubesc din nou! Ca să-ţi dau o „bombă“...

E vorba despre cineva care lucrează în acelaşi domeniu?

Nu. Am o relaţie frumoasă de un an de zile. Mulţumesc lui Dumnezeu, e un om care mă ajută şi mă înţelege, atâta tot îţi spun. Nu aveţi cum să aflaţi mai multe despre el că vă pierdeţi timpul, nici măcar să nu încercaţi! (râde)

Dar cum e relaţia lui cu Andrei?

Foarte OK. E un om care are răbdare, nu locuim permanent împreună, pentru că stăm în oraşe diferite. E o relaţie la distanţă, dar când vine la Bucureşti poate să stea cu Andrei când am eu spectacol şi Andrei îl place. Lucrurile sunt în normalitate acum.

Au existat şi momente în care Andrei nu l-a acceptat pe cel cu care aveaţi o relaţie?

Niciodată. Mai mult, atunci când mă vedea pe mine cu unul dintre partenerii mei, venea să ne îmbrăţişăm toţi trei. Nu le-a dus dorul niciunuia dintre ei, dar, pentru că simţea că mama lui avea nişte sentimente anume pentru persoana respectivă, accepta şi se bucura.

Dar partenerii dvs. au fost geloşi pe atenţia pe care i-o acordaţi lui Andrei?

Ei da! Ultimele mele două căsnicii chiar deasta s-au destrămat. Ei n-au fost atât de maturi încât să observe că nu exista nicio competiţie între ei şi fiul meu. Din păcate, bărbatul e destul de egoist în dragoste. În momentul în care îi spui unei mame că îşi petrece prea mult timp cu copilul, atunci se cam termină totul. Mi s-a părut un lucru de-un egoism fantastic – să fiu pusă la mijloc şi să se tragă de mine din două părţi.

V-aţi dorit vreodată mai mulţi copii?

Mi-am dorit, dar nu s-a mai întâmplat. Nu am avut niciun avort în viaţa mea.

Andrei menţine legătura cu tatăl lui?

N-aş vrea să intru în discuţii, pentru că lui nu îi place să vorbim despre asta. Din punct de vedere financiar, trebuie să înţeleagă toată lumea că ne-a ajutat şi ne ajută în continuare. Dar atât.

Dar sunteţi împăcată cu toată situaţia?

Îmi pare rău pentru că putea să fie o relaţie mai comunicativă, atât îţi mai pot spune.

Tatăl copilului a fost una dintre acele două mari iubiri ale dvs.?

Evident, că altfel n-aş fi făcut un copil cu el! Niciodată n-am vorbit de rău pe cineva pe care l-am iubit şi nici n-o să fac aşa ceva.

O ultimă curiozitate: aţi mai accepta acum o propunere în căsătorie?

Având în vedere că suntem în oraşe diferite, deocamdată nu se pune problema. Ne e bine aşa cum suntem acum. Dar nu spun nici „Da!“, nici „Nu!“ în mod clar. Nu-mi fac planuri. Dumnezeu îşi face planuri cu mine. 

Foto – Sorin Stana

Locaţie – Palatul Suter, Aleea Suter 23-25, Bucureşti

#eOKsăStămAcasă