Mihaela Rădulescu: „Felix m-a pus pe drumuri, dar nu m-a lăsat niciodată în drum“

Să fii ea e o chestiune de talent. Au mai în­cercat şi altele, n-a ieşit nimic important. Să întorci mereu viaţa în favoarea ta. Nu-i iese oricui şi nu se face oricum. Dar, până la urmă, vorba lui Felix Baumgartner, pri­vind în jos, chiar înainte de săritura istorică: „Uneori trebuie să ajungem foarte sus ca să putem vedea ce mici suntem“. Să fii Mihaela Rădulescu e o chestiune de talent, să fii cu Mihaela Rădulescu e o chestiune de curaj. Au mai încercat şi alţii. Şi, uneori, au ieşit lu­cruri importante.

Mhaela Rădulescu

Reîncepi emisiunea Românii au talent. Ce e cel mai dificil la filmări?

Mihaela Reîncepe pentru public, noi mun­cim de câteva luni pentru găsirea talentelor care să emoţioneze, să uimească sau să amu­ze publicul. Cel mai greu, cel puţin pentru mine, e să spun „NU“ copiilor care sunt la limită, adică au o înclinaţie, dar nu un talent copleşitor, chiar dacă pot evolua în cea mai bună direcţie, cu muncă şi o bună îndruma­re. Trebuie să găsim talente autentice, deo­sebite. Aproape la fel de greu mi-e să nu dau notă de trecere unor oameni foarte în vârstă, care apar pentru prima dată pe scenă, care au sperat o viaţă să aibă o şansă.

Ce crezi că înseamnă pentru români această emisiune ajunsă, deja, la al şaselea sezon?

Cred că succesul ei ţine cel mai mult de spectacolul ofe­rit de oamenii obişnuiţi, de forţa impresionantă a unor talente neşlefuite, dar reale. Sunt atâtea emoţii care defi­lează pe micul ecran, treci prin atâtea stări de la un mo­ment la altul, încât e ca un film bun sau o carte bună, la care râzi, plângi, eşti în suspans, aştepţi deznodământul. Fiind mereu noutăţi şi elemente neaşteptate, n-ai cum să te plictiseşti, cred...

Dar pe tine, când ai plecat în proiectul acesta, ce te-a convins să accepţi?

A fost un amestec de motive atractive – munca într-o echipă, în care nu mai eram protagonistă, ideea de a-mi folosi experienţa în showbiz pentru a discerne ce mo­mente pot alcătui formula ideală de emisiune de divertis­ment câştigătoare, celebritatea internaţională a formatu­lui, colegii de pupitru şi de scenă, ideea de ajuta oameni simpli să devină staruri autentice şi de a le schimba viaţa, succesul dintotdeauna al acestei emisiuni la ProTV, ofer­ta financiară, timpul de lucru, care-mi permite să nu stau prea mult departe de copilul meu. Am învăţat să aleg ce fac profesional exact ca atunci când aleg ceva pentru viaţa mea – câtă vreme plusurile sunt mai multe decât minusurile şi câtă vreme găsesc o bucurie şi o satisfacţie în ce fac, merg până la capăt în alegerea mea.

Cum l-ai regăsit pe Florin Călinescu?

Juriul Românii au talent

La fel de amuzant şi de inteligent, de imprevizibil şi de spumos, chiar dacă poate fi şi enervant pentru unii sau prea intransigent pentru alţii. Toţi suntem câte un pic enervanţi, pentru că suntem membrii juriului unui concurs la care nu pot ajunge toţi în finală, avem gusturi diferite, avem slăbiciuni pentru un anumit gen de artă, avem domenii de competenţă diferite. Ne mai mârâim, ca apoi să ne distrăm grozav sau să plângem la unison de la vreo emoţie prea puternică. Forţa lui Florin e aceeaşi şi mă bucur de revenirea lui.

Îţi aduci aminte prima dată când v-aţi cunoscut? Cum era el atunci?

Florin a pus multe cărămizi la construcţia ProTV-ului şi asta nu poate uita nimeni, nici din interior, nici din faţa ecranului. Pentru mine, Florin e unul dintre acei oameni fundamentali în drumul meu profesional, pentru că mi-a dat o şansă atunci când alţii nu credeau în mine. Şi îi voi mulţumi mereu pentru asta. Era un om de care ţi-era şi teamă, dar şi drag să-i fii prin preajmă, să furi meserie. Nu cred că s-a schimbat prea mult el, ci eu, astăzi am mai mult curaj să-l înfrunt, când nu avem aceeaşi opinie în privinţa vreunui concurent. Dar, ce va părea o ceartă pentru unii e doar un dialog care animă ape­tisant prestaţia juriului.

Dar tu cum erai atunci şi nu mai eşti acum?

Eram mult mai ascultătoare şi mai tăcu­tă, pentru că aveam de învăţat, aveam de construit o carieră, de înţeles mecanismul divertismentului şi misterul de a da publicu­lui ce are nevoie, ce-l atrage spre a-ţi urmări prestaţia sau emisiunea. Astăzi sunt mai verbală, poate mai puţin răbdătoare, dar cu siguranţă am experienţa profesională care mă ajută să fiu autentică şi productivă, chiar dacă nu sunt pe placul tuturor. Cred că-mi place mai tare de mine astăzi, când am o for­ţă şi o greutate în meseria mea şi când ştiu cât de utile sunt şi părerile pro, dar şi cele contra. Interesul pentru ceea ce fac şi cine sunt vine din ambele direcţii şi admit că mă încântă situaţia.

Dar, în emisiune, cum eşti sezonul acesta şi nu erai anul trecut?

Nu mi-a cerut nimeni să schimb nimic, aşa că sunt acelaşi jurat, cu aceleaşi reacţii, imprevizibile pe alocuri, dar fără să fac notă discordantă cu formatul sau cu ideea care ne animă pe toţi – reuşita emisiunii şi trierea ta­lentelor care merită cu adevărat să răzbată şi să devină nume importante pe scena româ­nească şi poate nu numai.

Dacă le-am lua pe toate ale tale, care a fost marele talent?

După 20 de ani în televiziune, dintre care majoritari au fost anii de succes, pot spune că abilităţile mele de om de televiziune, de show, reprezintă talentul meu profesio­nal. Nu e din aceeaşi gamă cu talentul de a cânta, pentru că asta e ceva cu care te naşti, dar e ceva care, prin muncă şi ambiţie, dedicaţie şi pu­tere, poate deveni un talent, dacă e certificat de succes constant. Şi scrisul mi-e pasiune, toate cărţile mele au devenit bestseller-uri, dar nu m-aş considera un scriitor talentat, ci aş spune că am o uşurinţă şi o reală pasiune pentru scris.

Mihaela, cum eşti tu şi nu ştim noi?

Înainte de apariţia reţelelor de socializare în vieţile noastre, aş fi răspuns că sunt doar o fe­meie normală a zilelor noastre. Acum, treaba asta e mai clară şi pe Facebook, şi pe Instagram. Cine vrea să te vadă aşa cum eşti şi aşa cum trăieşti, te găseşte acolo, în cele mai casnice sau banale ipostaze, cu cele mai personale sau neaşteptate declaraţii sau trăiri.

Apropo de asta, ce a schimbat la viaţa ta Felix Baumgartner?

M-a pus pe drumuri, dar nu m-a lăsat niciodată în drum. (zâmbeşte) Călătoresc mai mult decât mi-am ima­ginat vreodată, trăiesc mai intens decât mi-am dorit vre­odată. Şi-mi place viaţa asta, doar că a necesitat o cu to­tul altă organizare şi o curăţenie în lista de ocupaţii. Am zburat cu elicopterul cât alţii într-o viaţă, pentru că Felix e şi pilot comercial de elicopter. M-am apucat de şcoala de pilotaj doar pentru că mi s-a părut că vreau şi pot să fac treaba asta, fără pretenţia de a deveni şi eu pilot comerci­al, ci doar pentru ineditul acţiunii. Nu mai am acelaşi timp pentru prietenii mei (dar mă înţeleg ei, ştiu bine), îmi fac mereu alţii noi, peste tot unde mergem împreună, învăţ limba germană şi am învăţat să fac gulaş austriac. (râde)

Ce ştii de la el?

O grămadă de cuvinte în germană pe care nu le-aş fi învăţat de la profesorul meu, de exemplu. Dar, vorbind serios, învăţ de la el ceva ce cred că au doar cei ca el, care devin cei mai buni din lume la ceva, cam în orice dome­niu. Are o disciplină de viaţă incredibilă, cu o organizare impecabilă înaintea oricărei activităţi, e un om care vede zece paşi înainte, nu doar unul. Poate de aceea e încă în viaţă, după atâta sport extrem făcut la cel mai înalt ni­vel. E cel mai cunoscut sportiv Redbull de pe planetă, cu opt recorduri mondiale şi cu statutul de primul om din lume care a depăşit viteza sunetului în cădere liberă, fără ajutor tehnologic. Cum să n-ai de învăţat de la un astfel de om? Cum să nu-l admiri pentru tot ce a realizat şi pentru ce visează mai departe să facă? Se pregăteşte să devină nu numai pilot de salvare în zonele montane, dar şi pilot de acrobaţie cu elicopterul pentru show-uri aviatice. Mai e doar un singur pilot care face aşa ceva, la nivelul de super-performanţă, dar care acum se pensio­nează. Am învăţat să-i fiu copilot la raliuri şi mi-am luat şi licenţa internaţională pentru treaba asta. În fine, iubirea mea pentru Felix are la bază şi o imensă doză de admira­ţie pentru cine e şi ce face cu viaţa lui şi nu pot să fiu decât mândră că-i sunt alături.

Citeşte interviul integral în noul număr al revistei OK!, acum la chioşcuri!

Styling: Dana Budeanu; make-up: Anca Rădulescu; hair: Cornel Saru; foto: Alex Gâlmeanu, Protv