Mircea Radu: „Voi fi tată în 2013“

Prezentatorul Telejurnalului de week-end de la TVR 1 vorbeşte, în matca discreţiei carac­teristice, despre cum şi-a găsit provocarea în fotografie, despre ochii negri ai soţiei sale, Raluca

Prezentatorul Telejurnalului de week-end de la TVR 1 vorbeşte, în matca discreţiei carac­teristice, despre cum şi-a găsit provocarea în fotografie, despre ochii negri ai soţiei sale, Raluca, cea cu care a decis să se căsătorească în secret, şi despre bucuria de a deveni tată în 2013.

Care e cel mai prostesc lucru pe care l-ai auzit despre tine în ultima vreme?

Mircea Radu Că am dat bani personalităţilor care au acceptat să pozeze pentru expoziţia mea, „Eu citesc. Dar tu?“. Acei oameni au înţeles ideea şi scopul pentru care facem această expoziţie, ştiau ce forţă au pentru a trans­mite un mesaj puternic şi am făcut acţiunea asta împreu­nă. Gratis. Ideea proiectului mi-a venit pe aleile Parcului Herăstrău. Nimeni din cei aflaţi pe bănci – şi erau destui, căci era ora prânzului – nu avea o carte în mâini. Nimeni nu citea.

Care dintre persoanele publice care au făcut obiectul expoziţiei tale de fotografie a fost cel mai greu de pozat?

Niciuna n-a fost greu de pozat. Majoritatea vin dintr-o zonă în care statul în faţa camerei foto sau de filmat e o obişnuinţă. Dar îţi pot spune că cea mai scurtă şedinţă foto a fost cu Sergiu Nicolaescu – a durat 30 de minute cu tot cu stat la poveşti. Iar cel mai mult mi-a plăcut să lucrez în aer liber. De exemplu, cu Ileana Popovici a cărei şedinţă foto a avut loc în curtea casei sale de la ţară, sau cu Oreste, pe care l-am pozat în cimitirul Bellu.

Cu Mircea Badea cum a fost?

Cu el a fost într-un apartament, ca să zic aşa... (zâmbeş­te) Am fost toţi patru: eu, el, Carmen Brumă şi domnul profesor Dinu Lazăr, care a făcut un gest de mare nobleţe şi generozitate realizând fotografiile de making-off.

De ce l-ai dezbrăcat?

Ideea cu Mircea Badea gol pe jumătate, citind, în timp ce e masat de o femeie (n.r. Carmen Brumă), mi-a venit uitându-mă la un afiş cu sânii mari şi cărnoşi ai unei tipe care făcea reclamă la sutienele Triumph. Amuzant, nu?

Spune-mi trei diferenţe notabile între Mircea Radu şi Mircea Badea! Mai sunt câţiva care vă încurcă…

El ia leafa o singură dată pe lună. Eu, de două ori. El face sport, mult sport. Eu, în afară de cele 40 de minute de plimbare dimineaţa, când ies cu Nord, câinele meu, prin parc, nu prea fac. Eu ascult muzică, multă muzică. El defineşte muzica prin „zdringhi-zdringhi“. (zâmbeşte)

Descrie-mi fotografia care ţi-a hrănit cele mai multe stări şi închipuiri, la care te-ai uitat cele mai multe minute în şir!

Au fost multe fotografii care m-au amuţit. Care nu mi se şterg din memorie nici acum, deşi a trecut mult timp de când le-am văzut prima oară. Pe una dintre acestea o reţin încă din vremea în care eram copil. Nu aveam mai mult de 10 ani. Era în interiorul unei reviste „Paris Match“, uitată la noi în casă de o cunoştinţă a mamei care lucra la circ. Imaginea era alb-negru şi o arăta pe Prinţesa Caroline de Monaco pe un iaht. Stătea comod pe un fotoliu, cu pi­cioarele sub ea şi fuma Winston. Pachetul de ţigări era pe masă, alături de alte lucruri: o revistă îndoită din cotor, o brichetă, un pahar plin pe jumătate, câteva fructe... Mâna cu care ţinea ţigara era aplecată a lehamite, iar ea nu se uita în obiectivul camerei foto, ci undeva deasupra umă­rului meu stâng. Era atâta viaţă în fotografia aia cu o „Prin­ţesă fără chef “, încât mi se părea că tot ce văd e al meu. Şi pachetul de ţigări, şi iahtul, şi Caroline de Monaco.

Că veni vorba de posesiuni, proprietăţi şi dorinţe, care e „to do list“-ul tău pentru următorii ani?

Aş vrea să am o casă la ţară. Mică, cochetă, cu teren pe care să fie pomi fructiferi: meri, pruni, peri şi tufe de coacăz şi multe flori, de la lalele şi brebenei la crizanteme, lavandă şi trandafiri. Într-un colţ al proprietăţii să fie un coteţ cu găini de la care să primesc în fiecare zi ouă proas­pete. Cam la asta se rezumă „to do list“-ul meu pentru anii următori. Mai rămâne să stabilesc ţara.

Foto: Dinu Lazar

Dorinţa ta cea mai arzătoare în acest moment?

Să se fiarbă apa ca să-mi pot face un ceai negru, aspru şi fără zahăr, să simt în fiecare înghiţitură aroma Anatoliei.

Te mai privesc femeile cu jind? Îţi mai scriu scrisori? Pe vremuri, existau multe fane Mircea Radu…

Acum mă privesc femeile cu jilţ! (râde) Scrisori n-am mai primit de mult.

Cum sunt femeile cu jilţ?

Stai pe un jilţ atunci când ai ce să transmiţi. Când eşti tânăr, poţi sta fără probleme în picioare ore-n şir.

Până să facă înconjurul televiziunilor capturile cu Bianca Drăguşanu din emisiunea „Din dragoste“, ai conştientizat că fata care ţine prima pagină a tabloidelor e aceeaşi cu blonda voluptuoasă care îşi voia iubitul înapoi pe canapeaua ta?

De la momentul acelei filmări cu Bianca Drăguşanu până la apariţia şi ştampilarea ei drept vedetă, trecuseră vreo nouă ani. În timpul ăsta, eu stătusem de vorbă cu peste o mie de persoane şi înconjurasem Pământul cu

Caravana de câteva ori. De unde să mai ştiu eu de Bianca Drăguşanu?! Mi-a atras atenţia o fostă colegă, cu care filma­sem atunci, la Petroşani, şi mi-am reamintit-o. Pe ea şi povestea ei de amor din vremea aia.

Bianca a devenit, practic, aproape mai celebră decât tine. E-adevărat, cu ea nu-şi doreşte nimeni interviuri…

A devenit mai celebră decât mine pentru că, probabil, şi-a dorit asta foarte mult. Oricum, mult mai mult decât mine. Pentru mine, munca şi per­formanţele au fost cele care au contat, nu altceva. Apoi, ştii că fiecare om are un drum în viaţă, o cale pe care şi-o plănuieşte cum vrea sau cum îl duce capul. La capătul acestui drum, se plăteşte tot ce-am consumat în timpul în care am mers pe el.

Câte kilograme are în plus Mircea Radu de acum faţă de Mircea Radu de la „Din dragoste“?

O să râzi, dar nu văd vreo diferenţă majoră. Chiar ieri am probat un costum pe ca­re-l purtam acum 10 ani şi am intrat în el fără proble­me. Poate şi pentru că, de o lună şi ceva, sunt în Postul Crăciunului, deci nu tu car­ne, nu tu ouă, nu tu brânză! De câţiva ani, ţin ambele posturi importante, al Crăciunului şi al Sfintelor Paşti.

Ai redevenit ştirist după ani mulţi de divertisment deoarece ai avut de ales între a nu face nimic şi a prezenta ştiri. Dacă ai fi blazat, mi-ai spune?

Deşi îmi place stilul tău, că eşti deşteaptă şi pri­veşti lumea-n ochi, nu uit nici o secundă că eşti zi­aristă. Deci nu ţi-aş spune dacă sunt sau nu blazat. Sau, mă rog, nu ţi-aş spune aşa direct...

Spune-mi indirect!

Bine! O să-ţi spun indirect. Un om care a fost campion la o sută de metri garduri e pus să lucreze într-un birou. Ce zici, e blazat?

Foto: Camil Iamandescu

De ce e prost să fii burlac după 40 de ani?

Nu cred că întrebarea asta atât de slăbănoagă îţi aparţine. Nu-mi strica impresia despre tine şi zi-mi că e ideea vreunui fătălău sau a vreunei femei bom­bănitoare care stă cu tine în bloc şi care, aflând că îmi vei lua un interviu, te-a ameninţat că, dacă nu îmi pui întrebarea asta, te umflă la întreţinere! (

)

Nu, serios, nu devenise obositor să te întrebe femeile bombănitoare de la tine din bloc de ce nu te însori, de ce din maldărul de femei care te simpatizează nu alegi niciuna?

Nu devenise obositor, că nu cred că-şi permiteau să mă întrebe. Nu eram prieten cu toate babele foanfe care trăiesc numai ca să vadă la ştirile de la ora 5 peste cine a mai dat trenul. Dar era, într-o oarecare măsură, iritant. De fiecare dată când îmi adre­sau întrebarea asta, pe toţi ăştia, „trăitorii“ în locul meu, îi înjuram în gând. Na, că acum au aflat!

E-adevărat că te-ai căsătorit în secret, în sufrageria socrului din Ştefăneşti de Botoşani?

Da, e adevărat. Şi am decis aşa nu pentru că aş avea ceva de ascuns, ci pentru că am vrut discreţie. Iar sufrageria socrilor mei e un loc nimerit pentru asta.

Înţeleg că doamna care a oficiat cununia civilă a fost foarte dezamagită că s-a coafat şi s-a dichisit degeaba în speranţa că va fi aşteptată de televiziuni şi fotografi… N-ai mustrări de conştiinţă?

Doamna care a oficiat cununia civilă este o profe­sionistă. A venit îmbrăcată elegant pentru că aşa se face în astfel de momente, nu pen­tru că s-a gândit ea c-o s-o dea la CNN.

Ce are soţia ta şi n-au avut celelalte femei ale lumii?

Întrebarea asta se pune atunci când faci un bi­lanţ. Atunci când cel căruia i te adresezi este unde­va la capăt de drum. Eu nu mă pot gândi la mine în situaţia asta. Dar pot să te asigur că soţia mea este o femeie cu foarte multe calităţi.

Ai cunoscut-o într-o periodă a vieţii în care îţi doreai să te „aşezi“ sau ea a născut în tine dorinţa de a te „aşeza“?

Şi una, şi alta. S-au întâmplat simultan.

Nu ţi-e teamă că diferenţa de douăzeci de ani dintre voi s-ar putea resimţi într-un mod nefast la un moment dat?

De-a lungul timpului, am întâlnit „el“ şi „ea“ ti­neri şi frumoşi, care s-au despărţit la câteva săptă­mâni după ce s-au luat. Am cunoscut „el“ şi „ea“ la care vedeai, din exterior, mari diferenţe: el urât – ea frumoasă, el sărac – ea bogată, el de statură normală – ea pitică, el în vârsta – ea tânără. Te ui­tai la ei şi te întrebai: „Cum, Doamne, stau ăştia unul cu altul?“. Cu toate astea, aveau căsnicii de invidiat. Concluzia: există cineva care poate spune cu precizie, exact şi fără greşeală, care este cea mai potrivită diferenţă de vârstă dintre doi soţi? Nu! Fi­reşte că nu!

În cazul tău, s-a validat mitul cum că ştii din prima clipă, de când o vezi prima oară, că ea e aleasa? Sau ai rezolvat şi nişte ecuaţii, a fost şi matematică la mijloc?

Matematică? Nu! Şi nici nu am ştiut din prima că ea va fi soţia mea. Pur şi simplu, am plăcut-o de când am văzut-o. Primul lucru pe care l-am remar­cat au fost ochii ei negri.

Cât de tare te-a afectat articolul despre presupusa ta orientare homosexuală?

Nu m-a afectat (e prea mult spus), dar mi-a creat un disconfort. Primul gând care mi-a venit a fost: „Oare cretinul care a dat pseudo-bomba asta de presă e fericit acum?“. Apoi, a fost rău că, în loc să îmi văd de treaba mea în ziua în care a apărut „ştirea“, răspundeam non-stop la telefoane. Amici, prieteni, tot soiul de cunoscuţi mă sunau şi tre­ceau prin tot registrul: de la caterincă la propuneri ale unor foarte buni avocaţi ca să rezolv chestiunea în justiţie.

Care e primul lucru pe care o să-l faci în ianuarie?

Am să-i urez soţiei mele „La Mulţi Ani!“.

Vei fi tătic în 2013?

Da. Tată. Nu tătic! Nu e stilul meu să fiu tătic, dimpotrivă! Găsesc uşor greţoase toate astea cu mămică, ciorbiţă, văcuţă etc... Voi fi tată.

Foto: Ioana Chirita