Monica Anghel şi fratele său, Alexandru: "Sunt prea mămoasă cu el şi asta îl enervează". Un interviu spumos la dublu
O întâlnire în miez de vară cu ei, într-un loc plin de culoare, poate fi o porţie sănătoasă de râs şi voie bună. Îi despart 12 ani, dar, în cazul lor, aceasta pare a fi cheia unei relaţii fantastice frate-soră
Dacă Monica Anghel este una dintre cele mai mari voci ale muzicii româneşti, Alex este talentul muzical al familiei descoperit târziu: la 27 de ani, accidental, la karaoke. Ce a urmat, aţi putut vedea şi la show-ul Te cunosc de undeva, unde cei doi au făcut un cuplu excelent. Iar Alex împleteşte azi dragostea pentru pictură, care este preocuparea lui principală, cu muzica. Dincolo de show, însă, vorbim despre o familie mare şi unită, cu totul specială. Cu siguranţă că sunt de poveste serile lor împreună cu părinţii, dar şi alături de copiii lor – Alex are trei fiice şi un băiat, iar Monica, un fiu de 10 ani, Aviv -, atunci când se adună la conacul familiei din satul Brătia, Argeş, sau la Grădina şevaletelor, spaţiul pentru evenimente din Bucureşti unde ne-am întâlnit şi noi cu ei. Am depănat împreună despre toate aceste lucruri, descoperind totodată şi o altă vocaţie a lor: sunt gazdele perfecte.
Foto: Sorin Stana; Make-up Mirela Marin; Stilist: Madena Pasăre; Vestimentaţie: Marks&Spencer, Hugo Boss/ Collective, garderoba personală.
Cum a fost perioada pandemică pentru voi? Alex Am stat mai mult pe-acasă, prin ogradă, cu soţia, cu fetiţele, am grădinărit, am pus roşii. Şi am mai conceput un copil: a venit şi al patrulea copilaş chiar în pandemie. Şi ne-am bucurat de timpul petrecut în familie, pentru că faptul că am stat acolo cu toţii ne-a ajutat să ne apropiem mai mult. Deci strict din punctul ăsta de vedere a fost minunat. Am auzit şi cazuri de cupluri care au divorţat, n-a fost cazul, mulţumim lui Dumnezeu, suntem bine.
Pentru tine, Monica, cum a fost? Tu arăţi mai bine ca oricând, mi se pare că ieşi victorioasă din perioada asta...
Monica Da, normal. Depinde de cum vezi lucrurile. Evident că atunci când s-a dat starea de urgenţă, primele două săptămâni eram năucă de cap şi cred că nu numai eu, toată omenirea, pentru că nu ştiam exact ce se întâmplă. Primeam mesaje pe Instagram... Nu pe Instagram.
Tu nu aveai atunci Instagram, nu ştiai de el. (râde)
Ba da, dar nu-l foloseam. Am început să-l folosesc de anul ăsta, din ianuarie. Dar primeam mesaje pe Messenger, Facebook, Whatsapp... Şi după două săptămâni am spus: gata, stop, de ce mă încarc eu cu prostiile astea? Ajunge! Am plecat la noi la conac şi ne-am simţit minunat, ne-am bucurat de natură. Am avut un program extraordinar, chiar mă uitam pe telefon că erau zile în care făceam şi 18.000 de paşi.
Nu, asta cu TikTok-ul deja e prea mult. Mi-au mai zis şi prietene de-ale mele din zona media: „Trebuie să-ţi faci TikTok.“ Zic: „Frate, lăsaţi-mă cu asta!“. (râde) Mie mi-a făcut Jojo Instagramul, când am fost într-un infotrip de patru zile. Dar abia anul ăsta din ianuarie am început să mă ocup de cont.
M-am învăţat să fac două postări pe zi şi e OK! Pentru că nu vreau să devin sclavul reţelelor de socializare. Totuşi, am un copil de care mă ocup cu toată dragostea şi, până la urmă, profesia asta de părinte mi se pare cea mai grea. Cea mai importantă şi totodată cea mai măreață investiție a mea e copilul meu, indiferent de orice altceva.
Normal, să mă pregătesc pentru încă o sută. (râde) Aşa am promis: că mă mai serbez la 100 de ani şi la 150, apoi stau cuminte. (râde)
Evident că părerile au fost pro şi contra. Unii că sunt cheală...
Da, like sister like brother. Dar important este ca mie, când mă uit în oglindă, să-mi placă ceea ce văd. Şi mie îmi place ceea ce văd. E drept că, din fericire, am putut să mă tund aşa, pentru că am capul perfect rotund, am urechile proporţionate, faţa la fel. Mie mi se pare că arăt extraordinar de bine pentru 50 de ani. Nu mi-am făcut intervenţii la faţă, doar puţin botox între sprâncene pentru că tot timpul stăteam încruntată şi mă întreba copilul dacă sunt supărată pe el. (râde) Şi atâta tot, altceva nu mi-am făcut. Dar probabil că moştenirea genetică fiind foarte bună, ăsta e şi motivul pentru care arăt atât de bine.
În fiecare zi.
Nu.
Ba da!
Dar Alex face un altfel de sport, unul foarte intens. Eu fac sport de tonifiere şi întreţinere a coloanei, pentru că m-am operat pe coloană şi trebuie să am grijă să fiu sănătoasă. În fiecare zi, cel puţin o oră am sesiune de sport. Dacă am timp, fac două ore. De obicei, avem tendinţa să zicem: „N-am timp de asta pentru că trebuie să am grijă de copil, de familie, de căţel, de pisică...”. Dar ca să poţi să ai grjă de toţi ceilalţi, trebuie să ai grijă de tine.
Nu. Dar şi el şi-a lăsat părul lung şi barbă şi s-a tatuat. Deci e OK. (râde). Atâta timp cât nu ne facem rău unul altuia şi ne respectăm reciproc, cred că despre asta este vorba, nu contează că eu m-am tuns mai scurt. Dar cred că tunsoarea ţine şi de personalitate, cum eşti tu ca om. Iar eu, dacă sunt un om foarte activ şi nu sunt genul de duduiţă, am simţit că mi se potriveşte. Viaţa e prea scurtă şi e despre altceva: despre a te simţi bine în pielea ta...
Nu, întotdeauna am fost aşa, doar că am avut o perioadă lungă în care mă gândeam la ce zice lumea.
Da, asta nu înseamnă că dacă merg acum la un eveniment nu sunt elegantă. Dar în rest, îmi place să mă bucur de mine şi de stările mele, de ceea ce îmi inspiră un loc, un om, un peisaj. Nu mai vreau să fiu închistată şi nu mai vreau să fac frumos pentru că trebuie să fac frumos şi aşa dă bine. Atâta timp cât nu deranjez pe nimeni, cred că pot să mă manifest exact aşa cum îmi doresc eu. Consider că după 36 de ani de carieră şi după 50 de ani de viaţă, îmi permit acest lux. Mi l-am câştigat. Nu sunt un om cu fiţe, sunt un om prietenos, bun, deschis, responsabil, am grijă de familia mea. Ştiu să fiu şi elegantă şi să dau cu aspiratorul. Aşa mă simt bine şi nu m-am schimbat, de fapt. Doar că până acum nişte ani cred că ţineam cont de ce spune lumea, că trebuie să te îmbraci într-un fel. Dar eleganţa şi feminitatea sunt cu totul altceva. Mi-au mai scris unii pe reţelele astea că n-am pic de feminitate că m-am tuns aşa de scurt. Părul nu are nicio legătură cu feminitatea.
Da! Uită-te la mine! Şi mai sunt şi modestă pe deasupra. Dar chiar sunt. (râde)
Eu pe Alex l-am perceput, de când a apărut, ca pe copilul meu. Mi l-am însuşit, aşa m-am purtat dintotdeauna şi aşa mă port şi acum şi îl cam enervează chestia asta.
Aşa e, Alex?Te enervează că e prea mămoasă cu tine?
Alex Da, exagerează. E normal însă, fiind diferenţa mare de vârstă. Dar câteodată să ştii că mă bucur că am parte de grija ei. Mă gândesc: „Uite ce înseamnă să ai un frate care să se preocupe să fii bine, să nu-ţi lipsească nimic.”
Da, doar pe zona artelor plastice activam. Şi ştii cum e, în zona asta e foarte greu, au fost perioade şi perioade. Dar în momentul în care există bucurie sinceră şi implicare totală în ceea ce faci, nu te mai gândeşti la partea financiară. La un moment dat vor apărea şi satisfacţiile financiare şi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt acum pe acel drum bun. Adică încep să mă apropii de ceea ce mi-am propus cândva, când am hotărât să merg pe zona asta.
Monica, bănuiesc că l-ai încurajat din momentul în care ai descoperit că are şi voce...
Monica Normal, doar că eu sunt îngrozitor de dură.
Şi nu are răbdare.
Adică eu vreau din prima. Ţi-am zis ceva şi trebuie să execuţi în clipa aceea.
Dacă vii şi îi spui: „Vreau să cânt asta aşa”, îţi zice: „Du-te şi învaţă şi ne vedem după aia!“ (râde)
Dar l-am trimis la Ozana Barabancea.
Da, cu ea am lucrat. Şi Ozana mi-a dat încredere şi elan cu metoda ei. Apoi, când m-am întors la Monica, a auzit nişte schimbări în vocea mea şi a mai punctat şi ea pe ici, pe colo cu sfaturi.
Da, una dintre...
Foarte mult. Cât am avut colaborarea la Te cunosc de undeva, vreau să-ţi zic că n-am avut aşa multe cereri la cântări şi evenimente cât am avut pentru portrete şi tablouri. Toată lumea îmi cerea lucrări. Şi iată cum se completează lucrurile, cum se leagă de minune.
Nu e lumea mea. Eu sunt mai sălbatic.
Dar ştii bine că nici eu nu sunt genul care merge la evenimente mondene. Şi eu sunt mai sălbatică. (râde)
Eu vin din altă zonă: când intru în atelierul meu de pictură, am nevoie de o minte limpede şi sufletul curat. Să fiu zen. Dacă m-aş duce la un eveniment monden şi ar trebui în aceeaşi seară să şi lucrez ceva, n-aş mai putea. M-aş duce extrem de prost încărcat şi nu cred că aş mai da randament. Aşa că prefer să petrec timpul la atelier, în sânul familiei şi aici, la Grădina şevaletelor, unde organizăm petreceri pentru copii şi, mai nou, pentru adulţi. Genul acesta de evenimente mă încarcă pozitiv.
Bun, tu ai făcut Arte Plastice, Monica a făcut Teatrul, copiii sunt la Dinu Lipatti - fiica cea mai a lui Alex e colegă cu Aviv.
Monica Dar eu am făcut şi un Master la Academia de Poliţie în comunicare. (râde) Am zis că nu strică, am mai învăţat ceva. Acolo toţi erau poliţişti, în afară de nebuna care venise să facă Masterul în comunicare. Ei erau mai rezervaţi, eu puneam toate întrebările
Din punctul meu de vedere, căsnicia, relaţia între doi oameni e bine să rămână doar a lor, cu bune, cu mai puţin bune, cu bucurii, probleme, cumpene. Este ceva tabu.
Spuneam că toată familia voastră e artistică. Citeam că bunicul vostru a fost sculptorul Regelui Mihai. Am citit bine?
Monica Nu, a fost sculptor şi, la un moment dat, l-a avut elev pe Majestatea Sa, Regele Mihai. Avem şi o poză pe undeva.
Şi fratele bunicului nostru era pictor.
Au făcut biserici... Iar tata, sculptor, şi mama, designer.
Părinţii noştri au fost şi sunt super-mişto. În permanenţă au fost alături de noi, ne-au susţinut în carierele noastre. Au fost şi duri, mama mai ales, când a trebuit să fie dură. Dar eu chiar i-am zis acum câţiva ani mamei mele: „Dacă erai mai dură cu mine, ajungeam şi mai departe”. A făcut ochii mari. Eu consider că fiecare dintre noi a ajuns bine în viaţă, ne iubim părinţii, îi respectăm, suntem alături de ei. Ne-au dat o educaţie extraordinar de bună, de sănătoasă, echilibrată, şi cu dragoste şi restricţii. Pentru că trebuie să îi spui şi „Nu” copilului. Trebuie să existe un echilibru. Eu aşa fac cu fiul meu, Aviv. Şi trebuie să ştii cum să-l iei pe copil: de exemplu, fetiţei celei mijlocii a lui Alex, Maria, dacă îi spui „Nu”, se încăpăţânează şi nu concepe asta: trebuie să se facă aşa cum vrea ea. Şi atunci trebuie să ştii cum s-o iei ca să facă aşa cum ştii tu că e bine.
Eu îmi încurajez copilul să facă ce va vrea el când va fi mare. Doar că am ales să facă pian şi nu alt instrument, pentru că pianul, în mod special, te face să ai o gândire aparte. Dacă el va dori să facă altceva, eu îl voi susţine. Mi-a zis, la un moment dat, că el vrea să se facă tâmplar. Şi i-am spus: sunt de acord cu tine să devii tâmplar, cu o condiţie – să devii cel mai bun tâmplar. Indiferent ce profesie vei vrea să ai, să ţii cont de asta: să fii întotdeauna cel mai bun. Eu îmi doresc ca Aviv să fie sănătos, echilibrat, fericit şi să aibă noroc.
