Petre Roman: „Diferenţa de vârstă există!“

E mai uşor să vorbeşti cu preşedin­tele Obama despre orice decât cu Petre Roman (64) despre viaţa personală. E un comportament atipic pentru un politician care stăpâneşte arta de a comunica în public atât de bine cum o face el. Primul lucru pe care ar trebui politicienii să-l discute e viaţa personală. Îi umanizează. După o căsnicie de 34 de ani, politicianul a divorţat de Mioara Roman (70), pen­tru a-şi întemeia o nouă familie alături de cântăreaţa Silvia Chifiriuc (37). Între timp, aceasta i-a dăruit un băieţel,

E mai uşor să vorbeşti cu preşedin­tele Obama despre orice decât cu Petre Roman (64) despre viaţa personală. E un comportament atipic pentru un politician care stăpâneşte arta de a comunica în public atât de bine cum o face el. Primul lucru pe care ar trebui politicienii să-l discute e viaţa personală. Îi umanizează. După o căsnicie de 34 de ani, politicianul a divorţat de Mioara Roman (70), pen­tru a-şi întemeia o nouă familie alături de cântăreaţa Silvia Chifiriuc (37). Între timp, aceasta i-a dăruit un băieţel, Petrus (1). De-asta la Petre Roman acest capitol e mai complicat. Ştie că trăieşte într-o ţară cu oameni predominant conservatori şi uşor ipocriţi. El are totuşi o strategie pe care mizează. O spune acum, pentru că, oricât de complicat a fost, e primul inter­viu în care vorbeşte discret despre o parte dintre indiscreţiile pe care le determină curiozitatea publică.

Aţi simţit vreodată până acum că aţi îmbătrânit?

Petre Roman Nu. Din fericire, nu. Dar asta nu înseamnă că nu realizez că au trecut anii. Ar fi o inconştienţă şi chiar o lipsă de răspundere. Dar tocmai pentru că trec anii, e o întrebare pe care şi-o pune fiecare. În ce măsură e posibil să-ţi menţii în timp acelaşi tonus, atât fizic, cât şi psihic. Şi lu­crul ăsta e posibil. Eu l-am descoperit prin propria experienţă, dar am con­sultat şi lucrări de speci­alitate. Sunt membru al Academiei de Ştiinţe din America. Asta nu a fost o calitate, pentru că şi Elena Ceauşescu fusese. Dar instituţia respectivă organizează în fiecare an două conferinţe mondiale, pe teme de mare actualitate. Acum câţiva ani am avut o con­firmare. A fost o conferinţă despre cum poţi fi un vârstnic sănătos. De acolo am aflat că omul îşi poate menţine forma fizică şi psihică nealterate, până la 75 de ani. Dincolo de această vârstă, men­ţinerea lor e o chestiune de genetică. Până acolo, condiţia e alimentaţia cu puţine ca­lorii. De-atunci, asta a devenit pentru mine o lege. Şi a făcut ca astăzi să am aceeaşi gre­utate ca cea de la 25 de ani, când practicam fotbalul şi rugbyul.

Pe ce posturi jucaţi?

La fotbal eram mijlocaş. Eram un bun pasator. Iar la rugby eram linia a treia, la înaintare.

Vă vopsiţi părul?

Nu. Folosesc o substanţă care vitamini­zează rădăcina părului.

Întrebarea aceasta era premisa celei următoare. Vă e teamă de bătrâneţe?

Nu-mi e teamă. Dimpotrivă. A deveni un om vârstnic înseamnă că trăieşti. Ăsta e un dar important: acela de-a te putea bucura în continuare de cele pe care le-a lăsat Dumnezeu. Eu am acum şi un motiv foarte puternic. Vreau să-mi văd copilul crescând şi ajungând om.

De la ce vârstă ajunge om?

Experienţa mea nu mai corespunde cu cea a tinerilor de azi. Pe de-o parte, au in­trat într-o lume foarte individualistă. E o lume în care contezi doar pe tine şi, dacă reuşeşti, bine, dacă nu, asta e.

E capitalismul, domnule Roman.

Da şi nu. E un capitalism primitiv.

Dacă acceptăm că în 1990 dumneavoastră aţi dat tonul în politică, suntem îndreptăţiţi acum să credem că l-aţi dat prost?

Păi nu. Tonul pe care l-am dat atunci a fost potrivit. Şi, astăzi, ceea ce e mai im­portant în economie se bizuie pe tonul de atunci. Dar banul e ochiul dracului. Înce­pând cam din anul 2000, nu mai devreme, lucrurile au derapat grozav în România. În sensul că politica a devenit o afacere. Sunt mii de oameni care pot confirma că linia pe care am dat-o în ’90 era diferită.

O privire superficială spre politică ne spune faptul că dumneavoastră i-aţi adus pe cei care ne conduc acum.

Băsescu e unul dintre colaboratorii mei apropiaţi din perioada în care eram preşe­dintele Partidului Democrat. Aminteşte-ţi că acesta a fost singurul partid reformist şi cu ambiţie din întreaga istorie moder­nă a României. Acesta a fost partidul care, deşi era în opoziţie, a reuşit să insufle o linie modernă, datorită căreia s-a realizat revenirea României în lumea occidentală. Băsescu nu e dintre primii pe care i-am adus eu în politică. Nici măcar nu e din rândul doi. Dar a fost un om care a dat toate bătă­liile în Partidul Democrat. Şi au fost bătălii extrem de dure în perioada 1992-1996.

Văd că aveţi o poză cu Papa Ioan Paul al II-lea. Când l-aţi întâlnit?

S-a întâmplat în mai 2000, când eram Ministru de Externe. Deşi Papa acorda audienţe private doar şefilor de stat, când i-am solicitat o întrevedere, a acceptat. Apoi mi-a dat explicaţia care m-a termi­nat. Mi-a spus că e onorat să-l întâlnească pe eroul Revoluţiei Române.

Şi avea dreptate sau...

Din punctul său de vedere avea, din punctul meu de vedere, ce pot să spun...

Nu l-aţi contrazis.

Ba dimpotrivă. I-am răspuns că nu pot să compar ce am făcut eu la Revoluţie cu personalitatea copleşitoare a dânsului.

Cu domnul Ion Iliescu aţi mai vorbit?

Ne mai întâlnim. Avem o relaţie cordia­lă. Însă, lucrurile din trecut nu s-au şters.

Revenind spre prezent: asta nu e generaţia Biancăi Drăguşanu?

Habar n-am. Nu ştiu cine e, mă pui într-o si­tuaţie delicată.

Câţi copii consideraţi că aveţi acum?

Doi. O am pe Oana şi pe Petrus.

Şi cum aţi decis să-l numiţi Petrus?

Vezi că intrăm într-o zonă în care am stabi­lit că nu intrăm. A fost alegerea Silviei, mama lui. I-a plăcut foarte mult numele acesta, fiind varianta latină a numelui Petre. Eu îi zic şi Petrişor, că aşa îmi spunea şi mie tata. Uneori îmi spunea şi „Trişor“.

Credeţi în capacitatea de-a trece peste diferenţele de vârstă între relaţiile personale dintre oameni?

Diferenţa de vârstă există, înainte de toate. Când există, există.

Se poate surmonta, în sensul ăsta întreb.

Sigur că da. Asta înseamnă că unii au o expe­rienţă mai mare, iar cei tineri au o perspectivă mai optimistă. Asta e o diferenţă fundamen­tală. Din punctul acesta de vedere, am să po­vestesc ceva. Eu am avut o relaţie specială cu François Mitterrand. Dacă a fost una specială de prietenie e greu să spun, pentru că el mi-a arătat o mare prietenie, dar în acelaşi timp trebuie să ţinem cont şi de faptul că era puţin mai în vârstă decât mine. Însă oricum, de câte ori am vrut eu să mă întâlnesc cu dumnealui, de atâtea ori ne-am întâlnit. Şi totuşi, era re­gele neîncoronat al Franţei. În 1980, când îm­plinea 65 de ani, candida pentru a doua oară la preşedinţia Franţei. A făcut atunci un interviu cu un mare ziarist al Franţei. La final, jurna­listul îi pune o întrebare formidabilă: „Dum­neavostră aveţi o carieră politică extraordi­nară în spate. Aţi fost de atâtea ori ministru. Aţi avut capacitatea să-l aduceţi pe Charles de Gaulle în turul doi, obţinând un scor fantastic. Ce vă face să credeţi că s-a schimbat ceva?“. El a spus o singură frază: „Domnule, de unde ştii dumneata că partea cea mai bună a vieţii mele e în spate, nu în faţă?“.

Citeşte interviul integral cu Petre Roman în noul număr al revistei OK!, acum pe piaţă!

Foto: Bogdan Botofei