Raluca Sandu: „Nu pot fi şi mamă, şi tată“
Fosta tenismană a vorbit în premieră pentru OK! despre despărţirea de Ciro Castellano şi ne-a prezentat-o pe fiica lor, Simona.
Face parte din categoria copiilor cu părinţi celebri, nedreptăţiţi de sintagma „de bani gata“. E complicat să o asociezi cu postura aceasta, măcar pentru că a fost, la un moment dat, în primele 70 de jucătoare de tenis ale lumii. Raluca Sandu a acceptat pentru prima dată să răspundă tuturor curiozităţilor răutăcioase cu care mulţi au înconjurat-o. Şi tatăl ei a acceptat să ne vorbească în exclusivitate despre ultimele două posturi în care viaţa l-a adus. Cea de om vindecat de cancer şi cea de bunic.
Vezi aici mai multe fotografii cu micuţa Simona
Nu m-am hotărât eu. Decizia a luat-o mama pentru mine. De tenis m-am apucat la patru ani.
E greu de depăşit, indiferent de vârstă şi de persoană. Eu aveam 15 ani când a murit mama. A fost greu, probabil că a avut un impact negativ şi asupra carierei mele. E greu să-ţi explic în cuvinte sentimentul pe care îl trăieşti cand îţi pierzi mama la 15 ani. S-a uşurat cât de cât situaţia când i s-a spus că mai are de trăit două luni şi ea a mai trăit doi ani. E un timp în care te obişnuieşti cât de cât cu ideea. Şocul însă rămâne. M-a maturizat.
Cu Anna Kournikova stăteam în cameră la turneele pentru copii, apoi am jucat cu ea de câteva ori. Odată m-a bătut ea, apoi am bătut-o eu şi, după ce am mai bătut-o o dată, nu ne-am mai vorbit. Apoi am fost prietenă şi colegă de cameră cu Jennifer Capriati.
N-am invidiat-o. Am jucat împreună în multe turnee demonstrative. Eram câteva jucătoare care arătam mai bine şi care eram invitate. N-am fost niciodată într-o concurenţă sentimentală cu ea. Doar sportivă.
Am înfiinţat o clinică de diagnosticare sau rediagnosticare a pacienţilor, colaborând cu unii dintre cei mai buni doctori specialişti şi cu cele mai bune spitale private din afara ţării. Ideea a plecat de la ce s-a întâmplat cu tata, de la faptul că a trebuit să călătorească săptămânal timp de un an şi de la faptul că medicul român care i-a descoperit cancerul i-a spus că cel mai bun tratament este „avionul“. Faptul că pacientul, în primă instanţă, nu este nevoit să călătorească şi să cheltuie bani pe bilete de avion şi hoteluri pentru a obţine un diagnostic sau o rediagnosticare cred că este deja o uşurare foarte mare şi un confort, atât din punct de vedere al timpului, cât şi din punct de vedere financiar. Nu trebuie decât să vină la clinică cu dosarul medical, iar noi ne ocupăm de traducerea şi de trimiterea dosarului către specialişti.
În Dumnezeu şi în medicină. În ordinea aceasta.
Parcă am citit ceva a doua zi, în ziar. Dar mă gândesc că, dacă era ceva care să nu permită creştinarea Simonei în ziua respectivă, nu accepta preotul. Era de datoria dumnealui să-mi spună.
A fost un copil planificat. S-a întâmplat cam după două luni de când mă hotărâsem să devin mamă. Recunosc, mi-aş fi dorit un băiat şi ştiu că poate peste 15 ani fata mea o să citească interviul. Mi-am dorit băiat. Am considerat că ei se descurcă mai uşor în viaţă şi, să-ţi spun sincer, voiam să-l fac fotbalist. Acum nu mi-aş da fata pe 100 de băieţi!
Pe Liza, mama mea vitregă.
Da. Foarte bună.
Nu e un lucru natural. Nu pot să fiu şi mamă, şi tată. Dar nu ţine de o decizie a mea. Eu, mulţumesc lui Dumnezeu, am o familie care ne iubeşte. Am un tată, bunicul ei, care este alături de ea în fiecare zi şi care e prezenţa masculină de care orice copil are nevoie. Deocamdată ne mulţumim cu atât.
Da.
Citeşte interviul integral cu Raluca şi cu tatăl ei, Mircea Sandu, în numărul 17 al revistei OK!, acum la chioşcuri!
