Robert Turcescu: „Mircea Badea e un mic golănaş de cartier“

Are o teorie aparte despre inutilitatea de a te ascunde de ochii opiniei publi­ce atunci când vrei să-ţi înşeli partene­rul, dar şi despre iertare. Poate pentru că povestea lui de iubire cu Oana Sâr­bu e proiectată să reziste, Robert Turcescu vorbeş­te despre slăbiciunile, metehnele şi derapajele sale amoroase cu multă asumare.

Prezentatorul emisiunii „Sub semnul întrebării“,difuzată de B1 TV, îşi dezvăluie în OK! greşelile, dar şi căinţele

Are o teorie aparte despre inutilitatea de a te ascunde de ochii opiniei publi­ce atunci când vrei să-ţi înşeli partene­rul, dar şi despre iertare. Poate pentru că povestea lui de iubire cu Oana Sâr­bu e proiectată să reziste, Robert Turcescu vorbeş­te despre slăbiciunile, metehnele şi derapajele sale amoroase cu multă asumare. Şi cu acelaşi timbru vocal cu care vorbeşte despre via pe care şi-a plan­tat-o în urmă cu doi ani în faţa casei, despre jurna­lele pe care le ţine dosite de ani buni sau despre „golănaşul de cartier, Mircea Badea“.

Mai eşti „sluga lui Băsescu“?

Robert Turcescu N-am fost niciodată sluga nimă­nui, nu am aplecare spre genul ăsta de obedienţă dusă la extrem. Sunt un individ cât se poate de li­ber şi am dreptul să judec actualitatea, inclusiv cea politică, prin prisma crezurilor şi a lucrurilor care consider eu că sunt bune pentru mine, pentru fa­milia şi pentru ţara mea. Din punctul meu de ve­dere, o politică de dreapta îi este necesară în conti­nuare României, poate acum mai mult ca oricând. Nu beau şpriţuri, nici whisky cu Traian Băsescu, nu frecventez Palatul Cotroceni, nu mă sună Traian Băsescu să-mi dea ordine sau să-mi spună lucruri, nu avem genul acesta de relaţie. Unii dintre cei care mă numesc sluga lui Băsescu – mă gândesc la băieţii de la Antena 3 – sunt convins, însă, că primesc telefoane şi indicaţii de la Dan Voiculescu, Crin Antonescu sau Victor Ponta.

Cum se cheamă chestia asta care e între tine şi Mircea Badea? Rivalitate, duşmănie, concurenţă? Vorbeşte despre tine ca despre „cel mai netalentat om“...

Ca să ne putem numi rivali, ar trebui ca el să conteze. Apreciez oamenii care au simţul polemi­cii, care sunt bine mobilaţi din punct de vedere intelectual, care ştiu să aibă replică inteligentă sau care mă pun în dificultate. Mircea Badea nu face parte din nicio astfel de categorie. E un mic go­lănaş de cartier, care a avut norocul să facă TV în România într-o perioadă în care se gustă glumele de cartier şi sunt priviţi cu mare atenţie maneliştii, golanii şi, în general, oamenii care au un limbaj tri­vial. Se vede asta în ratingul diferitelor personaje funambuleşti care apar la TV. Ăsta este norocul lui. În rest, să mai pună mâna pe carte!

Dacă nu e rivalitate, ce e? Şi cine a „lovit“ primul?

Cred că pleacă totul de prin anul 2004, când Mircea Badea m-a rugat – fiind într-un moment de disperare din punct de vedere profesional, că nu avea loc de muncă şi-i arsese fabrica de chibrituri de la Gherla – să ne întâlnim, să-l ajut să ajungă la Realitatea TV. Eu eram destul de proaspăt intrat în relaţia de colaborare cu Realitatea, nu aveam pâr­ghii din punct de vedere administrativ sau decizio­nal, aşa că i-am explicat totul lui Sergiu Toader, care se afla la conducere. Sergiu Toader, care lucrase cu Mircea Badea deja şi ştia ce face şi ce poate, a spus că nu are nevoie de un comediant de televiziune la un post de ştiri. I-am transmis lui Mircea, dar el cred că a considerat că n-am vrut să-l ajut. Ce s-a în­tâmplat cu el după e un fel de degradare accelerată a caracterului unui om. Se întâmplă la firile slabe şi la indivizii care se văd rapid cocoţaţi într-o ierarhie socială şi financiară şi care uită de unde au plecat. Oamenii care jignesc pocind nume, invocând fa­milia şi recurgând la invective nu merită o replică şi nici măcar o încercare de reconciliere. Îl ignor. N-am nimic de împărţit cu per­sonajul.

A trecut vremea când tu ai fost iubit sau n-a sosit încă?

Nu ţin morţiş să fiu adulat de public, nu vreau să mi se ridice osanale. Combustibilul de care simt nevoia este atenţia pe care publicul ţi-o poate acorda. Atenţia mă interesează. Nu mai trăiesc demenţa pe care o trăiam în perioada în care Antena 3 se bătea cu Realitatea TV. Contractul cu B1 TV l-am semnat într-un moment în care nu-mi doream să mai fac televiziune; relaţia extraordinară pe care o am cu Bobby Păunescu a făcut ca acest contract să existe. El încetează în august, mai avem un sin­gur sezon, trebuie să mă gândesc foarte bine dacă îmi doresc să continuu povestea cu televiziunea sau dacă să încerc altceva. Pe de altă parte, trăim într-o hazna din punct de vedere public, alimenta­tă permanent cu dejecţii de personaje care se văd ridicate la rang de vedetă doar prin prisma audien­ţelor pe care le fac. Scopul meu nu e să contribui la deversarea dejecţiei în spaţiul public din România.

Cât mai stai sub duş?

Destul de puţin. Au trecut vremurile când îmi plăcea să curgă apa pe mine câte douăzeci de minute. Fiica mea, ecologistă, m-a convins că eu consum apă vitală pentru planetă şi că oamenii din Africa ar da orice pentru un minut din duşul pe care eu îl fac. M-a pus pe gânduri. Sunt mai atent.

„Eu nu iubesc femeile. Eu le supăr. Şi ele mă iartă“, scriai la un moment dat. Toate iartă?

Există femei care înţeleg şi iartă, femei care iartă, dar nu uită, şi femei care nici nu iartă, nici nu uită. De foarte multe ori, pot apărea în aceeaşi femeie, la distanţe nu neapărat mari în timp, toate aceste tipologii. E atât de misterioasă chimia dintr-un cu­plu, încât nu poţi umbla cu reţetarul. Nu poţi stabili cantităţile de iertare şi de uitare cu care operezi. Dar când un bărbat ajunge să se teamă că, prin ac­ţiunile pe care le face sau prin felul în care trăieşte, ar putea să supere femeia de lângă el şi începe să se cenzureze, devine un bărbat nefericit. Nu mai este o persoană, devine un personaj, joacă un rol. E important să fii autentic. Să încerci să îndrepţi tare ale caracterului tău, dar nu să joci teatru. Oa­menii trebuie lăsaţi aşa cum sunt. În momentul în care decizi să stai lângă acel om, trebuie să fii capa­bil să ierţi, să uiţi şi să mergi mai departe.

Sunt atâţia bărbaţi care înşală, dar care ştiu să se ascundă, să se ferească, să nu se afle. Ţie de ce nu-ţi iese?

Şi la ce le foloseşte viaţa lor incog­nito, chinul de a se ascunde de ochii opiniei publice, crezând că, în felul acesta, se ascund şi de ochii persoanei pe care o iubesc? Cred că momentul de maximă tărie într-un cuplu este atunci când cei doi ajung să-şi recunoască şi slăbiciunile, şi frustrările, şi lipsa de maturitate şi să vorbească despre ele. Fericite sunt femeile care îl cunosc cu adevă­rat pe bărbatul de lângă ele, nu cele care îşi proiectează o imagine idilică, aproape castă despre relaţia de cuplu. Înşelăm din lipsă de maturitate, din curiozitate, din tentaţie. Une­ori, eşti prea slab ca să rezişti în faţa unor ast­fel de lucruri.

Vorbeşti foarte confortabil despre înşelat…

Nu despre „a înşela“ vorbesc confortabil, dar sunt un bărbat liber. Mai bine zis, un om liber, cu o relaţie stabilă, constantă. Fiind un om liber şi asu­mându-mi consecinţele pentru tot ceea ce fac, am o stare de confort cu mine însumi. Sigur, uneori regret, alteori spun „Am făcut-o, asta e!“. Uneori, am timp să cântăresc ce mi se întâmplă, alteori mă bag, pur şi simplu. Aş fi un prost să spun că sunt mândru de greşelile pe care le-am făcut. Numai proştii se mândresc că încalcă legea. Cunosc un comic de televiziune care se mândreşte că apasă pedala de accele­raţie la 180 km/h şi că „proştii de poliţişti“ n-au reuşit să-l prindă. În fiecare dintre noi există o parte întunecată. Eu nu vreau să po­zez de nicio culoare în individul perfect. Fac greşeli, învăţ uneori din ele, alteori le repet, câteodată chiar îmi place să trăiesc un pic periculos.

Ai reuşit s-o faci pe Oana Sârbu să-ţi ierte de cel puţin două ori o astfel de greşeală, pentru unele femei impardonabilă. Şi uită Oana? Sau doar iartă?

Uneori iartă, alteori iartă, dar nu uită. Relaţia noastră e de aşa natură încât pasiunile noastre sau lucrurile care ne leagă sunt ca­pabile să dea şansa unei iertări. Sunt atât de multe lucrurile de care eu şi Oana ne bucurăm împreună, încât uite că relaţia asta rezistă de atâta timp! Dar plătesc în felul meu pentru lucrurile mai puţin bune pe care le fac.

Cred c-ai făcut multe femei să plângă. Nu ţi-e frică de roata care se întoarce?

Dar să ştii că am plâns şi eu! Oamenii care nu înţeleg să-şi dea drumul sentimentelor acumulează suferinţe în timp şi sunt schi­lodiţi, în general, pe tot parcursul existenţei lor. Când greşeşti şi când vezi că omul de lângă tine, deşi ştie că ai greşit grav, încearcă să ierte, nu e ruşinos să plângi. Asta-i cea mai mare pedeapsă pe care ţi-o poate administra cineva într-o relaţie de cuplu: să te facă să înţelegi cât de grav l-ai rănit, dar, în acelaşi timp, să-ţi spună că e dispusă să treacă peste asta pentru că te iubeşte şi că vrea să fiţi împreună în continuare.

Mihaelei Rădulescu i se pare chiar sexy un bărbat care plânge...

Nu cred în conceptul de bărbat sexy, cum nu cred nici în acela de bărbat frumos. Cred că frumuseţea este un atribut exclusiv feminin. Bărbatul e frumos prin felul în care vor­beşte sau acţionează. Ideea de bărbat frumos fizic nu mă impresionează nici măcar la statuia lui Apollo, chiar dacă admit că Michelan­gelo a făcut o lucrare superbă. Cred că cea mai frumoasă imagine a unui bărbat este aceea a lui Christos pe cruce. O frumuseţe teribilă, dure­roasă: frumuseţea bărbatu­lui care a ales să ia păcatele lumii asupra Lui din dorinţa de a salva lumea. Ideea de bărbat gol, frumos, cu trăsături excepţionale, zeul, musculosul înalt cu pătrăţele pe abdomen mă lasă rece. Văd în jurul meu oameni preocupaţi aproape exclusiv de trupul lor, lu­crându-şi muşchii, crezând că, în felul acesta, admiraţia celor care îi înconjoară va fi una necondiţionată şi totală. Şi ce faci cu un prost care arată bine? La ce e el bun? Îl poţi folosi ca pe un mane­chin sau un umeraş pentru costume. Dar ce faci dimineaţa cu el la o cafea? Despre ce vorbeşti când pleci cu el în concediu? O să-ţi explice încontinuu câte abdomene sau flotări a reuşit el să facă sau cât de bine îi iese şpagatul pe două scaune? Proşti arătoşi sunt mulţi, inclusiv pe micul ecran.

Iar te gândeşti la Mircea Badea…

Doar constat o stare de fapt, atât. Pur şi simplu.

Foto: B1 TV