Roxana Ionescu: „Laurenţiu este singurul bărbat din viaţa mea“

Am urmărit-o pe Roxana Ionescu dintr-o curiozitate a fostului coleg. Am urmărit-o constant în felul în care a reuşit să fie confirmată între fetele frumoase ale spaţiului pu­blic. Am fost colegi de şcoală până la 14 ani. Ea dansa, cânta, ieşea de pe atunci în evidenţă

Am urmărit-o pe Roxana Ionescu dintr-o curiozitate a fostului coleg. Am urmărit-o constant în felul în care a reuşit să fie confirmată între fetele frumoase ale spaţiului pu­blic. Am fost colegi de şcoală până la 14 ani. Ea dansa, cânta, ieşea de pe atunci în evidenţă. Voia, la fel ca multe dintre colegele ei, să ajungă faimoasă. Care e felul în care ce­lebritatea decide îmi e greu să spun. Cert este că, după aproape 15 ani, ne-am reîntâlnit. Eu ca jurnalist, ea ca fată care a accesat postura celebrităţii.

Vezi aici mai mult fotografii cu Roxana în ipostaze sexy

OK! Îmi aduc aminte că, încă din vremea în care eram colegi la şcoală, tu îţi propuneai să ajungi cunoscută.

Roxana Ionescu Eu am plecat în viaţă do­rindu-mi să devin dansatoare la „Surprize, surprize“. Am ajuns la un moment dat dan­satoare la „Ciao, Darwin!“. Într-un fel, visul a fost îndeplinit. De la a fi dansatoare acolo, până la a fi tot timpul în ziare e o distanţă pe care nu mă aşteptam s-o parcurg. Eu voiam să fiu undeva, acolo, la televizor. Am început în vremurile în care lumea asta era puţin mai curată. Am fost un om norocos şi sincer.

În construcţia celebrităţii, ai mizat pe corpul tău. Dar corpul îmbătrâneşte şi ieşi din schema fetei frumoase.

Eu am tot încercat să demonstrez că pot mai mult. Că pot să vorbesc. Că pot să pri­mesc o emisiune. Poate în momentul acesta o merit. Într-un timp, mă gândeam să-mi des­chid o afacere.

Acum, după „Dansez pentru tine“, nu mai ai contract cu nicio televiziune.

Îmi doresc şi sper să am noroc din nou. Cred că sunt iubită de Dumnezeu. Am simţit lucrul acesta. Sper să rămân la cei de la ProTV.

Ai trădat Antena 1.

Ei m-au trădat pe mine. Consider că am fost un om corect cu ei. I-am întrebat dacă mai au nevoie de mine. Îmi spuneau „Da, da, da!“ şi nu-mi ofereau nimic concret. Am cerut rezi­lierea contractului şi am obţinut-o pe ultima sută de metri, ca să încep proiectul cu cei de la Pro.

Te-au dezamăgit.

Da. M-au dezamăgit pentru că n-au mai crezut în mine. Consider că puteau să mă ex­ploateze mai mult.

Te-ai măritat de foarte tânără. Când?

Tocmai împlinisem 20 de ani.

Te-ai grăbit?

Nu. Oricum, eu aveam o relaţie cu Laurenţiu cu mult înainte de căsătorie. Avem cinci ani de când suntem căsătoriţi. Şi nouă ani de relaţie.

Iată paradoxul: o fată care mizează în viaţa publică atât de mult pe corpul ei şi totuşi atât de fidelă unui singur bărbat.

Am mizat doar profesional. N-am făcut compromisuri. Am educaţia asta de la părinţi. Mama s-a măritat virgină şi uite, acum sunt fericiţi. Au făcut acum doi ani nunta de ar­gint. Cred că, trăind într-o familie frumoasă şi văzând lucruri frumoase în jurul meu, nu mi-am dorit să fac altceva decât au făcut pă­rinţii mei.

Putem conveni că, după cinci ani de căsnicie, la tine nu mai sunt lucrurile la fel?

În ce sens nu mai sunt la fel? A trecut vijelia aceea de la început. Dar au apărut alte sen­timente. Deja eu nu mă mai gândesc doar la mine. Nici el doar la el. S-au schimbat lucruri, dar nu pot să spun că nu mai avem o relaţie armonioasă. Suntem, însă, în continuare doi copii.

El cu ce se ocupă?

Cu afaceri.

Ilegale?

Doamne fereşte! S-a speculat la un moment dat o prostie din aceasta prin presă. Îi respect dorinţa de-a nu vorbi despre afacerile lui.

Bine. Deci lucrurile nu sunt nici ca la început, dar nici ca-n presă. Nu divorţezi...

Nici pe departe. Dar eu sunt curioasă de ce tocmai mie mi se întâmplă lucrurile astea. Că se spune că „nu iese fum fără foc“. Nu ştiu de ce, cu o săptămână înainte să înceapă „Dan­sez pentru tine“, a apărut speculaţia asta.

A fost o nouă strategie a lor?

Ştirile de tipul acesta te încorsetează. Când ai de muncit acolo şi-ţi sună telefonul până se descarcă, ce faci? Nu cred că şi-ar fi făcut rău singuri. Nu ştiu cum au ajuns în presă, dar nu sunt confortabile. Au ajuns până într-acolo încât să meargă la bunica mea de la ţară, unde am copilărit şapte ani, s-o întrebe. Eu degea­ba îi spun: „Nu e, mamaie, adevărat. Sunt cu Laurenţiu aici. Ţi-l dau la telefon“. Degeaba.

Plecând de la premisa că eşti o fată atrăgătoare, ai refuzat în timpul ăsta vreun bărbat celebru?

Eu sunt foarte supărată. Bine, nu-mi doresc asta, să nu se înţeleagă aşa. Dar eu nu înţeleg cum alte fete din acest showbiz sunt sunate de către fotbalişti şi oameni cu bani. Eu nu am primit niciodată un telefon! Pe cuvânt. Poţi să-mi iei telefonul. Poţi să întrebi în jurul tău. Niciodată. Mi-am păstrat bariera destul de bine.

Eu ţi-am zis că te-ai măritat devreme.

Nu cred. Sunt atât de mândră de soţul meu! Şi atât de bine mă simt cu el, încât nu simt lu­crul acesta.

O să te întreb acum şi despre Bogdan Ivanof. Trebuie să te întreb. Că s-a scris că ai cu el o relaţie extraconjugală.

Ne cunoaştem. Făcea parte la un moment dat dintr-o gaşcă comună. Atât.

Păi şi cum, Laurenţiu e singurul băiat pe care l-ai iubit?

Da. Şi e singurul bărbat din viaţa mea. Sin­cer. Am mai avut şi eu iubiri înainte şi, de fi­ecare dată, credeam că am fost îndrăgostită. Copilării. Mi se părea mereu că mi se termină viaţa. Pe Laurenţiu l-am cunoscut când aveam 14 ani. Nu sunt cu el de atunci, dar pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Ţin per­fect minte cum era îmbrăcat. Cum mirosea. Tot. Acum, bine, nu poţi fi sigur de nimic. El se poate îndrăgosti mâine de altcineva. Sau eu de altcineva. Dar în momentul acesta, tot ce simt eu e că el e dragostea mea şi că îl iubesc cu adevărat. Nu cred că se va termina. Noi tot timpul vorbim despre lucruri îndepărtate în viaţă. Că dacă eu o să mă îmbolnăvesc, o să aibă grijă de mine… Bine, că noi n-o să îmbă­trânim niciodată. Mie îmi e frică să îmbătrâ­nesc.

Dar la chestiuni „bătrâneşti“ v-aţi gândit? De pildă, la copii?

Ne-am gândit. Eu consider că dacă apare un copil în momentul ăsta, se cam termină lucrurile. Mi-ar întrerupe elanul. Acum urc din nou pe acele scări pe care o perioadă le-am coborât. El are 30 de ani, eu 26. Timp mai am. Poate peste un an sau doi să vină co­pilul. Eu n-aş vrea nici să fiu dintre mamele care au bonă şi-şi văd de treaba lor. Am cres­cut fără părinţi o perioadă lungă. Veneau doar în vacanţă. Pentru că aşa erau posibilităţile. Ai mei nu erau pregătiţi financiar să aibă un copil, dar m-au dorit foarte mult. Aşa că o pe­rioadă am crescut la bunici. Au fost momente în care veneau să mă vadă şi nu îi recunoş­team. N-aş vrea să fie aşa.

Care a fost cel mai dificil moment al relaţiei tale cu Laurenţiu?

Ne certăm, dar sunt chestii mărunte. Eu să stau certată cu el două zile? Nu s-a întâm­plat. Faptul că am plecat eu de acasă, cum s-a scris? Am convenit, de fapt, să ne mutăm ca să fim mai aproape de Buftea. Mama mi-a spus ceva când am plecat de acasă. La 17 ani, mi-a spus: „Niciodată, oricât de supărată ai fi, nu te culca supărată pe el. Nu te duce să dormi în altă cameră. Nu ţine răutatea în tine“. Şi aşa facem.

Foto: Bogdan Botofei