Sabina & Oreste Teodorescu: ”Suntem ca nişte colegi de cameră”

Oreste este omul care, atunci când crezi că l-ai înţeles, mai are câteva substraturi de dezvăluit. Şi asta nu legat de ceea ce spune ori comentează la televizor. Ci de felul său de-a fi, de-a simţi, de-a povesti despre sine

E şi firesc, de vreme ce-i despart doar 20 de ani. Iar atmosfera studenţească de acasă le apropie şi mai mult vârstele.

Oreste este omul care, atunci când crezi că l-ai înţeles, mai are câteva substraturi de dezvăluit. Şi asta nu legat de ceea ce spune ori comentează la televizor. Ci de felul său de-a fi, de-a simţi, de-a povesti despre sine şi despre cei care contează, cu adevărat, în viaţa lui. Şi e cu adevărat reconfor­tant să-l vezi împreună cu fiica lui, Sabina, des­coperind congruenţe personale în cadrul intim al casei lor, avându-i drept martori paşnici pe bull­dogul Caffy şi pe boxerul Leea.

Eşti născut de Ziua Franţei.

Oreste: Da, pe 14 iulie, de ziua Căderii Bastiliei. Era să mă numesc Bastiliu. Bizar! Pe bunicul meu îl chema Scarlat, pe naşul meu, Oreste. Îţi dai sea­ma dacă m-ar fi chemat şi Bastiliu? Scarlat Oreste Bastiliu Alexandru Teodorescu. Eh? (râde)

Dar legăturile tale cu Franţa sunt mai profunde.

Da. Am un stră-stră-străbunic, vicontele de Castano, care a venit în Ţara Românească.

Ai şi un castel pe undeva?

Nu, dar am prieteni care au. Am fost şi cu Sabina acum câţiva ani undeva, lângă Paris, în castelul unui prinţ scăpătat din aristocraţia Fran­ţei. Am avut şi o experienţă cu fantome... (

) E un castel moştenit din neam în neam, de pe la 1500 şi ceva, pe o proprietate mare, cu mistreţi, cu cai, o reşedinţă foarte frumoasă, dar pe jumă­tate lăsată în paragină, pentru că proprietarul nu-şi poate permite să plătească decât jumătate din impozit. Şi-atunci a găsit varianta de-a închiria castelul pentru filmări. Jumătatea locuită are elec­tricitate, apă curentă... În fine, ideea e că am avut sentimentul că am mai fost acolo. Nu ştiu, poate că acel viconte de Castano o fi trecut pe-acolo sau poate neamurile lui, implicit şi ale mele. Ciudat e că şi ei s-au simţit ca şi cum am fi din acelaşi neam. Şi am primit o cartă care-mi poate permite, în Cordes-sur-Ciel, să-mi cumpăr pământ.

Ce mai stai?

E foarte frumos acolo, dar e o regiune me­dievală, cu clădiri construite începând cu 1100. N-aş avea ce să fac acolo, poate agricultă extremă, pentru că acolo sunt nişte vii care cresc pe stâncă. Eventual, să-mi deschid un han sau o pensiune...

Dar v-a atras ideea să plecaţi din România?

Oreste: Mă atrage constant să călătoresc, dar nu să rămân într-un alt loc.

Sabina: Eu am posibilitatea să studiez în altă ţară, dar deocamdată nu o fac.

Dar şi tu te-ai simţit, cumva, acasă în Franţa.

Sabina: Bine, ştiu şi foarte bine limba franceză, am studiat-o 12 ani, am dat bacul bilingv...

Aţi făcut aceeaşi şcoală?

Da, Şcoala Centrală. Şi acelaşi profil, uman-bilingv.

Cum a fost să te întorci acolo de mână cu fiica ta?

A fost foarte mişto. Am sperat, cumva, să salvez ruşinea unui elev foarte obraznic şi ne­conform. Dar mă bucur că aşchia n-a sărit depar­te de trunchi, căci fiică-mea nu doar că n-a spălat onoarea familiei, ci a întărit brandul Teodorescu-rebel. (

)

Rebelă, rebelă, dar a dat la o facultate serioasă.

La două facultăţi! Sunt la Sociologie, dar am intrat şi la Drept!

Ai fi văzut altceva pentru ea?

Eu am învăţat de la părinţii mei că indi­ferent pentru ce va opta copilul meu, din intuiţie proprie, e bun. Şi-atunci orice ar fi vrut să facă Sabinescu, noi am fi fost solidari cu ea. Probabil, ţinând cont de apetenţa pentru franceză, am fi văzut-o în politică externă, în diplomaţie...

Acum ea e la vârsta la care tu deveneai părinte.

Da. Şi aştept cu nerăbdare momentul în care voi deveni bunic. (

)

O să mai aştepte puţin! (

)

Dacă se întâmplă să apară un copil, eu şi mama ei suntem pregătiţi să-l băgăm în tabăra de creaţie şi să facem din el un tip simpatic, până când îşi termină ea facultatea – dacă se întâmplă în timpul facultăţii. La mine s-a întâmplat în tim­pul facultăţii şi n-a fost absolut nicio problemă.

Erai pregătit să devii părinte?

Eu chiar mi-am dorit să fiu părinte! Şi ne-am descurcat, deşi, la vremea respectivă, situaţia noastră financiară era catastrofală.

Cum e Oreste ca tată?

E un tip super. Noi suntem prieteni, ca nişte colegi de apartament care se uită la filme, merg la sală, joacă table, pocher, râd şi fac o gră­madă de chestii împreună.

Dar suntem, în acelaşi timp, şi foarte au­tonomi, adică nu depindem unul de altul. E o at­mosferă studenţească, ca de cămin.

Ţi-aminteşti de vreun moment în care tatăl tău te punea în situaţii stânjenitoare?

N-au fost lucruri grave. Dar, uite, nu-mi plăcea că mă tundea când eram mică. (

)

N-o tundeam băieţeşte, o tundeam fran­ţuzeşte. (

) Eu cu Sabinescu ne-am com­portat ani de zile ca doi băieţei. Mergeam în parc, ne duelam cu tot felul de beţe, făceam comando­uri, ne căţăram pe tot felul de tobogane, aveam tot soiul de aventuri. Şi-atunci mi se părea foarte firesc să aibă părul scurt.

Dar ce reacţie au avut colegii tăi când au aflat că tatăl tău a pozat nud pentru o revistă?

Eram mică atunci şi n-am simţit impactul pe care l-a avut apariţia lui nud. În schimb, când m-am uitat cu cel mai bun prieten al meu peste nişte poze şi am dat peste fotografia aia, a fost un moment foarte haios, pentru că şi-a dat seama că el, la 20 de ani, n-avea tonusul muscular pe care îl avea tata.

Cum ar fi s-o vezi pe Sabina aşa?

Măi, n-am nicio problemă, doar că Sabina e o tipă mult mai serioasă decât vrea să pară. Ea are un soi de eleganţă, de pedanterie...

Când ţi-ai dat seama că puteţi fi cei mai buni prieteni?

De dinainte să se nască. Am ştiut că co­pilul care va veni va fi prietenul meu, am simţit că va fi fată... Nu ştiu, a fost un moment de graţie atunci. Am avut un fel de sentiment de reparare a genei, că ai mei au divorţat, că bunicii mei erau într-un continuu război al sexelor. Iar eu mi-am propus, încă de pe la 15-16 ani, când am dat peste gagici, să închid blestemul ăsta. Şi a fost greu, dar am reuşit. Adică eu cu nevastă-mea, după ce ne-am războit foarte nasol o perioadă de vreo 10 ani, acum ne înţelegem studenţeşte. Ne-am vindecat. Avem 22 de ani de când suntem împreună şi am trăit mai mulţi ani cu nevastă-mea decât singur.

Unii spun că la 40 de ani te loveşte criza...

Am avut crizele mele! Dacă eu am fumat de la 5 ani şi m-am lăsat la 12 ani, prima oară, gân­deşte-te că la mine toate s-au întâmplat cu mult înainte. Am avut copil la 20 de ani, iar acum are 20 de ani! Criza de 40 de ani am trăit-o la 20.

Pe ea ce o înveţi legat de relaţii?

Eu sunt cel mai puţin în măsură să-i dau sfaturi. Sabina ştie ce are de făcut.

Cum a reacţionat când i-ai spus de primul băiat?

Cred că a râs. Dar nu m-am ascuns nici­odată de ai mei. Oricum, tata se înţelege bine cu toţi prietenii mei.

Noi avem o gaşcă extinsă. Şi în Bucureşti, şi vara, la Vama Veche, casa noastră e mereu plină, ba cu prietenii mei, ba cu prietenii ei. Iar gaşca pe care şi-a făcut-o Sabina în ultimii doi-trei ani ne-a integrat şi pe noi. E şi un truc al nostru de-a ne simţi mai tineri. E ca şi cum am fi mereu în tabără.

Ai luat-o cu tine în taberele de spiritualitate?

Numai dacă a vrut să vină. În principiu, noi nu ne-am amestecat preferinţele. De exem­plu, eu sunt vegetarian de 20 de ani. Asta nu înseamnă că la mine în familie nu se mănâncă carne. Iarăşi, am mari perioade în care nu fumez. Asta nu înseamnă că la noi nu se fumează. Nu ne-am clonat unul după altul decât în aspectele în care chiar am rezonat cu ceea ce face celălalt.

În ce punct simţi că te-a depăşit fiica ta?

: Ooo, m-a depăşit în foarte multe puncte. Nu numai ea, ci generaţia ei, care e mult mai inte­ligentă decât a mea, în mod sigur. Ea e la 20 de ani cum am început să fiu eu pe la 30. E un decalaj de 10 ani. Adică, dacă noi, ca părinţi, n-am încerca să upgradăm ceva în atitudinea noastră faţă de ge­neraţia lor, am fi pierduţi. Cu un mic efort de voin­ţă din partea noastră, ne situăm la acelaşi nivel.

Foto: Sorin Stana