Uite ce spunea Mihaela Borcea în 2011 despre fostul ei soţ, intoxicaţia cu mercur şi relaţia cu Alina Borcea

6 ianuarie, 2016
Mihaela Borcea jpeg

Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei OK!, prima soţie a lui Cristi Borcea a vorbit despre familie şi despre relaţia pe care continuă s-o aibă cu dinamovistul.

image

E greu să vorbeşti despre o dragoste care s-a sfârşit brusc, însă fosta soţie a lui Cristi Borcea e mai puternică decât oricând şi nu priveşte doar înainte şi fără mânie.

Când am auzit prima oară de divorţul soţilor Borcea, am crezut că e doar un zvon. Nu era prima oară când căsnicia lor o luase pe o pantă descendentă. Ulterior, lucrurile s-au confirmat şi mulţi şi-au spus că asta era doar încă o poveste cu final aşteptat. Nu şi pentru Mihaela! Timp de 22 de ani, lumea ei s-a învârtit în jurul lui Cristi Borcea, bossul clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. Pentru el se străduia să fie mai frumoasă, mai în formă, mai surâzătoare. Pentru el şi pentru cei trei copii a sacrificat sănătate, siluetă şi poate şi unele vise. Dar când cuplul părea că se solidarizase în faţa unui nou atac venit din nevăzut – otrăvirea cu metale grele, mariajul lor îşi trăia pe ascuns ultimele clipe. Şi, deşi divorţul a fost cea mai grea lovitură încasată până acum, Mihaela a avut tăria să păşească la fel de zâmbitoare şi la proces, unde şi-a ţinut soţul de mână la ieşirea din tribunal, dar şi în noua ei viaţă, din care Cristi face parte în continuare, dar altfel. E o lecţie de eleganţă menită să ne demonsteze tuturor că doi oameni care au împărţit atât de multe lucruri în viaţă pot fi civilizaţi şi după ce dragostea eşuează.

Mult, mult de tot. Cred că au o semnificaţie majoră în viaţa noastră.

Da. Mult.

Ştiam mai demult, am citit despre asta, dar cu adevărat am pus în practică acum nu foarte mult timp.

Da, tot designul îmi aparţine în totalitate, este alegerea mea în tot ce vezi aici.

Da, dacă cineva mi-ar cere un sfat, desigur. Mi-ar face plăcea. Oricum, oriunde merg îmi spun părerea vizavi de culori, de combinaţii.

Pe sănătate! (râde) Dacă eşti sănătos, după părerea mea, poţi să ai tot ceea ce vrei. Dacă nu eşti, degeaba ai bani, nu poţi face nimic cu ei.

Nu, la concluzia asta am ajuns cu mult timp înainte, acum 9 ani, când rămăsesem însărcinată şi când viaţa mea atârna de un fir de păr şi atunci, indiferent câţi bani am fi dat medicilor, dacă cineva de-acolo de Sus nu dorea ca eu să mai trăiesc, nu mai eram.

Am scăpat. Acum două zile (1 aug. 2011) am făcut o diagnoză şi vreau să spun că mai sunt doar nişte rămăşiţe în corpul meu. Abia aştept să fac analizele de la Viena care pot confirma 100% ceea ce eu simt şi cred că am depăşit fazele alea proaste. Se şi vede că am slăbit, că am scăpat de kilogramele pe care le acumulasem, nu mai am oboseala aia din cauza căreia abia mă mai ţineam pe picioare, nu mai am faţă de om trist şi supărat, pentru că nu găseam metodele de-a mă face bine.

Nu. Asta n-am descoperit-o.

Este ciudat, într-adevăr, dar n-am descoperit de unde a venit şi nici nu mă mai interesează acum.

Mă abţin să răspund. Eu sper să nu mai am probleme din acest fel. Oricum voi face de-acum înainte şi analiza metalelor grele ca să ştiu sigur că nu se va repeta. Nu mă gândesc la asta. Ce să fac, să intru în depresie că aş putea face un infarct sau vreun atac cerebral? Nu.

Nu. Cred că Dumnezeu mă încearcă să vadă cât sunt de puternică.

image

Da, de vreo câteva ori. Când mi-era foarte greu, mă întrebam „Dar de ce dacă nu sunt un om rău trebuie să am parte de atâtea rele?”. Şi tot eu, după ce treceam de acel lucru, îmi spuneam că „Păi, cred că asta este, de fapt, dovada faptului că eşti puternic şi că poţi merge mai departe”. Orice lovitură sau orice lucru rău care ţi se întâmplă nu face decât să te întărească şi să poţi merge mai departe şi să vezi în altă lumină lucrurile.

Normal, după 22 de ani, viaţa mea s-a schimbat total. Dar, cum am mai spus-o, viaţa merge înainte. Voi păstra amintirea celor 22 de ani petrecuţi alături de Cristi şi atât. Şi cele trei nestemate ale noastre, care au valoare inestimabilă.

Da.

(râde)

Mi-a oferit. Multe le-am refuzat, dar le-am şi acceptat.

Da, bineînţeles.

Nu. Pentru mine nu. Pentru că nu ştiu câte femei le-ar spune soţilor lor când li se aduc diamante „Nu, te rog, nu vreau să le păstrez, pentru că am şi nu-mi folosesc”. Eu am făcut-o.

Nu. După părerea mea, nu.

Liniştea sufletească. Asta însemnând bucuria celor trei copii, bucuria de-a fi sănătoasă şi bucuria de a-mi duce cariera mai departe.

Ba nu. Nici acum nu ies prea mult.

Nu… Înainte nu aveam prea mult timp la dispoziţie, ceea ce nici acum nu am. Dar dacă am timp… Aşa, primesc invitaţii zilnice, dar n-am cum să le onorez.

Păi, îmi place să mă relaxez cu copiii, să văd un film, să citesc şi o carte, îmi place foarte mult să ascult muzică…

Da, sunt prietenă foarte bună cu ei. Patrick are 13 ani, iar gemenii au împlinit 8.

Nu pot să spun că avem probleme. Avem probleme din astea, de frăţiori, că ne batem (râde), că avem personalităţi puternice… Unul vrea într-un parc, celălalt în alt parc sau gelozii din astea care pe mine mă fac să mă simt bine, dar, totodată, mă şi supără că, normal, dragostea mea este împărţită în trei şi dorm, pe rând, cu fiecare… Deci, ce să zic? Nu e uşor.

Mmm, nu. Nu, nu…

Zilnic.

Da, bineînţeles. Suntem părinţii acestor copii şi asta aşa trebuie să rămână. Copiii nu trebuie săse simtă de niciun fel lezaţi şi trebuie să se simtă în siguranţă, că au şi mamă, şi tată.

Nu vreau ca ei să creadă ceva sau să vadă ceva sau să sufere de ceva, ci am căutat … De curând, ne-am întors din vacanţă, unde şi tatăl lor a fost prezent alături de noi… Deci…

Am fost eu, Cristi şi copiii.

Nu.

Nu.

Nu vreau să comentez. Asta a fost decizia lui, o respect şi nu comentez. Doar el poate să răspundă la asta.

Nu vreau să comentez. Asta e o decizie pe care am luat-o amândoi şi pe care o respect şi nu mai am de ce s-o mai reiau în discuţie.

Da, de ce nu?!

Da, bineînţeles. În afaceri am rămas împreună şi e normal să comunicăm.

image

(râde) Eu asta fac din ’96 şi crede-mă că nu mi-a fost uşor să mă adaptez într-o lume în care femeile nu prea aveau ce să caute. Şi a trebuit să şi dezvolt o afacere – să dezvoltăm o afacere împreună care era prea puţin întâlnită în ţara noastră şi despre care a trebuit să învăţ foarte multe lucruri, pe care nu aveam de unde să le învăţ şi a trebuit să mă „învăţ” să le fac. Afacerea cu Crinul...

Păi, m-am sfătuit în multe lucruri cu Cristi.

Eu şi cu mine. Bine, am prieteni foarte mulţi, am mulţi oameni minunaţi în echipa mea, cu care aş merge până la cer. Sunt foarte mulţumită, îi iubesc pe toţi şi ei pe mine şi mă sfătuiesc cu absolut oricine care poate să facă un lucru bun sau să-mi dea un sfat bun.

E adevărat că mă implic mai mult acum. Tot ce am cules şi tot ce-am adunat şi am pus în practică pot spune că de-abia acum încep să culeg din roade şi nu numai, pentru că din tot ceea ce mi s-a întâmplat în ultimul timp m-a făcut să capăt mai multă experienţă, pe care pot s-o împărtăşesc tuturor şi, de ce nu, din asta pot să fac ca afacerea să meargă bine şi oamenii să fie mulţumiţi şi să fie sănătoşi. Şi, dacă se poate, şi puţină tinereţe, să facem să nu se vadă trecerea timpului…

E şi nu e.

Da, e mai important să fii tânăr în interior. Iar sloganul nostru este „Frumuseţea vine din interior”.

20 (râde).

Da. 22-23, cam aşa.

I-aş strânge pe toţi, dar nu sunt toţi în ţară. Deci foarte rar s-ar putea întâmpla asta. În schimb, de-obicei, sunt mai mult de jumătate cei care se strâng, de Crăciun, de Paşti suntem….

Da, gătesc chiar bine. Sunt o foarte bună gospodină. Ai fi uimită!

Gătesc foarte bine, nu mi-e ruşine s-o recunosc. Cred că am gătit cât pentru două vieţi de-acum încolo! Şi prăjituri, şi mâncărică.

Păi, din dieta asta putem face acasă orez, paste, supă, pizza, tiramisu, omletă… Toate par interzise, dar acum sunt permise. Deci se poate.

Da, înot, schiez şi fac power plate.

Păi, într-o perioadă, timp de un an de zile, alergam zi de zi. Ne întreba, la un moment dat cineva, pe mine şi pe o prietenă de-a mea, dacă ne antrenăm cumva pentru vreun sport. Numai că eu, făcând anumite tratamente în perioada aceea, cu hormoni pentru a menţine sarcina, nu făceam decât să acumulez kilograme fără ca cineva să înţeleagă că nu era de la mâncare. Nu făceam asta, dar mă umflam. Iar eu puteam să alerg şi 10 ore pe stadion şi să mai fac alte 10 ore de sală, că tot degeaba le făceam. Dar eu le făceam pentru că s-ar fi depus altfel şi mai multe kilograme.

Doar de câteva ori.

Da, eram şi înainte de a-l cunoaşte pe Cristi.

Da (râde). Păi, asta n-are cum să ţi-o schimbe cineva.

Nu ştiu asta. Probabil că Dumnezeu mi-a pregătit cevaa, nu? Nu mă gândesc la nimic momentan, dar nu exclud posibiltatea.

Ei, nu?! (râde) Dar am atât de multe de pus la punct acum în carieră şi în afaceri, încât chiar nu mă gândesc la asta.

Am ceva! (râde) Îmi plac, de ce să nu spun? Îmi place să fiu feminină, în primul rând.

Nu, pentru că niciodată nu... Dacă acel obiect vestimentar îmi place foarte mult, dar care nu merită, după părerea mea, acel preţ, nu-l cumpăr. Chiar dacă mi-a plăcut extrem de mult, nu-l cumpăr.

Am foarte multe piese deosebite. Îmi plac foarte multe şi am foarte multe la care chiar ţin. Adică, fiecare dintre ele reprezintă ceva pentru sufletul meu. De exemplu, cerceii pe care i-am asortat astăzi la rochia fuchsia sunt o creaţie a mea, eu am făcut designul.

Da, i-am spus acelui bijutier, la un moment dat, că aş putea să-l ajut să-i creez nişte modele. Aşa, am foarte multe idei, dar prefer să petrec mai mult timp cu copiii şi să am şi mai mult timp pentru mine, pentru sufletul meu.

Îi voi lăsa pe ei să-şi aleagă. Fiecare are personalitatea lui şi au libertatea să-şi aleagă ce vor să facă în viaţă.

Păi, fetiţei mele, Melissa, îi place foarte mult să fie mămică. Chiar azi am ales o păpuşică cu inimă, cu păr, cu ochi care se deschid. Poate va fi doctoriţă, că îi place foarte mult să îngrijească copiii. Angelo este mai visător, n-aş putea să spun că am o idee clară despre ce ar putea să facă sau ce ar vrea el să facă, dar cred că va fi legat de afacerile noastre. Iar pe Patrick îl văd hotărât să ducă mai departe blazonul familiei în afaceri. E normal, e şi mai mare. Eu am vrut iniţial să urmez medicina, numai că am făcut hepatita A în ultimul an de şcoală, în clasa a 8-a şi atunci viaţa mea s-a schimbat şi am avut turnura spre altceva. Aşa am ajuns în economic, am făcut cel mai bun liceu economic de la acea vreme, că altă variantă de-a alege un liceu bun nu aveam din opţiunile pe care le aveam. Dar deşi nu am urmat medicina, vezi că tot spre asta tind, pentru că în clinica asta nu am adus nu doar specialişti în estetică, ci şi în medicină.

Nu, nu regret. Îmi place mai mult ce fac acum. Medicina o practic acasă, cu toţi cei care au nevoie de mine. (râde)

Fiecare avem regrete în viaţă, cred.

Nu. Sunt foarte optimistă.

Să fiu sănătoasă, şi eu şi copiii mei şi Cristi, bineînţeles, la fel.

Foarte puternică.

Puternică. Atunci voi fi şi mai puternică. (râde)

Nu m-am gândit. E prea devreme să mă gândesc la asta.