Vasile Muraru: "Eu și după ce-am început să câștig bine, tot cu Dacia mergeam. Nu am extravaganțe"
A surprins pe toată lumea cu prestația din fi lmul „Oameni de treabă“, un rol diferit de tot ce a făcut până acum. Dar și despre viața sa, plină de întâmplări neașteptate și coincidențe incredibile, s-ar putea face un film surprinzător.
L-am întâlnit pe domnul Vasile Muraru la TIFF, înainte de proiecția filmului Oameni de treabă, unde joacă rolul unui primar corupt, rol datorită căruia a luat, de altfel, un premiu Gopo.
Pentru cei care-l știau din spectacolele de revistă alături de regretatul Nae Lăzărescu și mai apoi alături de Valentina Fătu, prestația sa a fost o adevărată revelație. Vasile Muraru abia ajunsese la Cluj când a avut loc interviul nostru, după ore întregi de condus – apropo, are la activ peste 3 milioane de kilometri la volan. Își păstra, însă, același zâmbet inconfundabil pe care scrie „viața e frumoasă“. Ce-i drept, așa cum am aflat stând de vorbă cu dânsul, are o poveste de viață de-a dreptul spectaculoasă, cu numeroase întâmplări neașteptate și momente imprevizibile. Să-l asculți pe Vasile Muraru vorbind despre traseul său prin viață, început într-un sat uitat de lume, este ca și cum ai urmări un film. Vă urăm vizionare plăcută!
"Caii, munca, joaca, asta a fost copilăria mea"
De unde mai aveți energie, după atâția ani de turnee?
Vasile Muraru Nici eu nu știu de unde. De la Dumnezeu o am. Trag nonstop, am tot felul de activități.
Dar soția, fiind medic, nu vă spune să o lăsați mai moale cu munca?
Vasile Muraru Soția îmi spune să fiu mai liniștit, să nu mă încordez. Am tendința să fiu puțin încordat. Ca să nu zic agitat. (râde)
Când vi s-a spus prima dată că zâmbetul dumneavoastră are ceva aparte?
Vasile Muraru Eram pe câmp, la țară, în satul Doina, comuna Girov, județul Neamț. Fusesem la fotbal cu un prieten și el îmi spune: „Băi, cu ochii ăia și cu zâmbetul tău ai să ajungi departe...“. Eu de la cinci ani am știut că o să fi u actor și m-am ținut de cuvânt.
Și când v-ați anunțat părinții că vreți să fiți actor, cum au reacționat?
Vasile Muraru S-au uitat la mine cam ciudat. (râde) Taică-miu mă pregătea să fiu inginer agronom, bunicul mă pregătea să fi u om gospodar. Caii, munca, joaca, asta a fost copilăria mea.
Că tot vorbeam de energie, iată că aveți un an plin, rolul din filmul Oameni de treabă v-a adus un succes uriaș.
Vasile Muraru A fost o întâmplare, totul a plecat de la Neidentificat, filmul lui George Apetri. M-a chemat să vorbim și, deși eu nu prea mă duc la probe, de data asta am zis „Hai că vin!“. Și George îmi spune: „Știți, tata e vecin de sat cu dumneavoastră.“ Așa că i-am zis: „Gata, ce vrei, aia fac“. Paul (nr. Paul Negoescu, regizorul Oameni de treabă) m-a văzut în filmul lui George, m-a chemat să vorbim și s-au legat lucrurile. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-am întâlnit cu unul din marii noștri regizori și cu ceilalți băieți care sunt niște figuri strălucitoare pe firmamentul filmului românesc. Mi-a dat o bucurie enormă acest film.
Cei care vă știau din spectacolele de divertisment au fost uimiți de această trecere la un rol dramatic. Ce a presupus o asemenea schimbare pentru dumneavoastră?
Vasile Muraru Păi, cum mi-a zis fii-miu: „Ai făcut chintesența tuturor primarilor pe care i-ai cunoscut.“ (râde) Am fost la vreo șapte premiere prin țară, iar la întâlnirile cu publicul asta mi-a zis toată lumea: „Ne-ai șocat, noi te știam de la televizor și din spectacolele de la Teatrul de Revistă cu Valentina Fătu.“ În plus, când filmul a intrat pe Netflix, am primit mesaje de la mulți colegi de breaslă. Toată lumea a fost bucuroasă că am arătat o altă față a mea. Și poate adevărata față. Eu n-am vrut să fac decât film la început, eu n-am vrut să fac teatru.
Ați spus de mai multe ori că să faci comedie este cel mai greu. Vă mențineți părerea și după experiența filmului Oameni de treabă?
Vasile Muraru O mențin, pentru că am un clasament al meu. Cel mai complex rol este cel de clovn, apoi vine actorul de divertisment, de teatru de revistă. Sigur că marii actori sunt marii actori, dar după părerea mea, să faci publicul să te placă și să te ia în brațe e cel mai greu.
Ce parte întunecată din dumneavoastră a trebuit să accesați ca să intrați în pielea primarului corupt din acest film?
Vasile Muraru Ființa umană, în esență, e Yin și Yang, dacă e să ne luăm după asiatici. Omul nu e doar bun și nu face numai lucruri rele. Sunt om și eu și am defectele mele.
Spuneți un defect. De exemplu, unul pe care vi-l reproșează soția des.
Vasile Muraru A, că nu pun lucrurile la loc. (râde) Și-mi zice că vin supărat acasă. Îi mai spune lumea: „Vai, ce distracție trebuie să fie la voi acasă“. Și ea le răspunde: „Nu, că trebuie să îmi cumpăr bilet pentru asta“. (râde)
Pare că umorul e trăsătură de familie.
Vasile Muraru Și fii-miu, și fata (n.r. are doi copii, ambii stabiliți în străinătate) au umor. Fii-miu e haios, aruncă frumos replicile, seamănă cu taică-miu, probabil. (râde) Sunt probleme multe și de aia nu râd mereu acasă. Mai fac și administrație, că sunt director de teatru.
Chiar mă întreb cum vă manifestați dumneavoastră când sunteți supărat. Sau nervos.
Vasile Muraru Doamne ferește! (râde) Eu mai mult mă consum. Asta o și deranjează cel mai tare pe nevastă-mea, că mă consum și-mi fac rău singur. Problemele se rezolvă, totul trece și sunt probleme minore. Mulțumesc lui Dumnezeu, la câte lucruri bune mi-a dat, n-are rost să mă supăr pentru nimic.
Ați spune că ați fost un om norocos?
Vasile Muraru Daaa! Încă de când urma să dau la Teatru. Iubindu-l atâta pe Dem Rădulescu, voiam să intru la clasa lui. M-am dus în grădină, am spus Tatăl Nostru și m-am rugat la Dumnezeu să nu intru anul ăla și să intru anul următor, la clasa lui Dem Rădulescu. Și Dumnezeu mi-a ascultat ruga. N-am intrat, m-am dus la trupă, am făcut armată un an și patru luni. (râde) Eram campion la desfăcut arma. Acum, la filmările la Oameni de treabă, cascadorii voiau să-mi arate cum se ține arma. Și le zic: „Poftim? Dați-mi puțin arma.“ Și am luat-o, am desfăcut-o, în timp ce cascadorii îmi ziceau: „Stați puțin, ce faceți?“. Le-am explicat că eu eram campion la asta. Aveam 18-19 ani când am făcut armata.
Se spune că pentru a face roluri bune de comedie trebuie să cunoști bine tristețea. Se aplică asta în cazul dumneavoastră?
Vasile Muraru Am trecut în viața asta prin toate problemele. Plus ce am întâlnit în cărțile pe care le-am citit, adică vreo două tiruri de cărți. Când mergeam cu vaca, aveam traista plină de cărți și uite-așa trecea o zi întreagă de vară, citeam de dimineața până seara.
Dar cum a apărut pasiunea pentru lectură?
Vasile Muraru Contextul nu ajuta prea mult în această privință. Am văzut cartea Cei trei muschetari la un vecin, o avea aruncată pe acolo. I-am dat un olăreț de lapte și mi-a dat cartea. Țin minte și acum, avea culoarea verde deschis, era de la Biblioteca pentru toți. În satul nostru era numai școală primară, școala generală era în satul mamei mele, Boțești, la trei kilometri distanță. Făceam naveta. Am văzut că un coleg de clasă, al cărui unchi era profesor de română, citea mult, lua des cărți de la bibliotecă. Vedeam și filme acolo la școală, era atunci moda cu Winnetou. Am mers și eu la bibliotecă, am luat cartea, pe urmă am luat alta, și apoi alta și tot așa. Stăteam cu cartea de școală în față și în ea pusesem cartea pe care o citeam. Ajunseseră părinții să se mire: „Băi, ce-nvață ăsta, ce-i place cartea“ (râde) Și uite așa, ușor, ușor, am început să strâng cărți. Apăreau câteva cărți pe sub mână, dar le citea toată țara. Acum apar multe și stau în librării. Și problema nu e atât prețul, cât faptul că nu mai e moda cu cărțile. Tineretul e acum cu mijloacele online.
Chiar voiam să vă întreb ce părere aveți despre social media. Instagram, Facebook, TikTok...
Vasile Muraru Am și eu social media, dar de asta trebuie să te ocupi. La început, oamenii erau șocați că nu răspundeam la mesaje, întrebări, salutări în social media, se așteptau să intru în horă. Eu nu prea sunt activ. Like-uri mai dau. De partea asta se ocupă mai mult Valentina, avem pagina de Facebook Vasile Muraru și Valentina Fătu artist. Am avut o observație a mea legat de asta. Ți se pare că ești în legătură cu toată planeta și ești singur cuc.
Chiar anul acesta împliniți zece ani de când formați un cuplu pe scenă cu Valentina Fătu, nu?
Vasile Muraru Da, facem zece ani. Aseară am fost la Ploiești, am avut acolo spectacol, foarte frumos ne-a primit lumea. Asta am spus pe scenă, că împlinim zece ani. Trece timpul foarte repede. Am avut premieră pe 30 iunie, la Grădina cu zâmbete, un spectacol la Teatrul de vară Herăstrău. E o grădină de vară cu 2.000 și ceva de locuri, biletele s-au pus în vânzare și merge foarte bine.
Dacă regretatul Nae Lăzărescu ar fi văzut Oameni de treabă, ce credeți c-ar fi zis despre rolul dumneavoastră?
Vasile Muraru Cred că i-ar fi plăcut filmul.
Fiind cu 18 ani mai mare, vă dădea sfaturi, vă critica? Avea vreo vorbă pe care o repeta mereu?
Vasile Muraru Îmi zicea mereu „țărane“. (râde) Eu i-am zis la început „domnu Nae“, apoi „nea Nae“. Eu sunt foarte respectuos. Așa eram și în facultate, cu colegii.
Spuneați într-un interviu că la școală erați destul de zgomotos la ore.
Vasile Muraru Da, mă mai și dădeau afară de la ore în liceu. Am avut note de la 1 la 10. Toate notele le-am avut în palmares. (râde) Am făcut liceul Petru Rareș, unul din cele mai bune licee din Moldova și din țară, cred. Atunci ne-au împărțit pe specialități, începând cu clasa a zecea. Unii au ales matematica, alții partea umanistă, alții medicina, chimia. Toate colegele mele sunt acum doctorițe, farmaciste. Eu, eram și eu pe acolo. Când merg în turnee și mă mai opresc pe la mama, mai zic uneori: „Când am fost eu corijent...“ . Și începe mama: „Când ai fost tu corijent? Cu 10 ai intrat, cu 10 ai terminat!“. (râde)
Ce au mai zis părinții care vă pregăteau să fiți gospodar când au văzut că începeți să deveniți celebru ca actor?
Vasile Muraru După ce n-am intrat din prima la Teatru, o vreme am mai muncit pe la CAP și am și jucat la Teatrul George Bacovia din Bacău. Am jucat rolul lui Spiridon în O noapte furtunoasă. Și au venit părinții la spectacol, dar au venit la mine la sfârșit, ca să nu văd că sunt ei în sală, au stat pe acolo ascunși. Era omor de lume, era arhiplin. Acolo alt noroc am avut. Teatrul m-a angajat, dar m-au luat în armată apoi. Când m-au luat în armată, eu voiam un oraș cu teatru, ca să nu pierd legătura. Regia pentru O noapte furtunoasă a făcut-o Nae Cosmescu, care lucra la televiziune și era prieten cu cei de la Viața Militară. A intervenit el și a venit un colonel și m-au luat la Bacău. Era important, ca să nu ies din distribuție. Dacă plecam în altă localitate, salut! Seara luam aplauze și dimineața făceam „conducere“ cu cârpa pe sub paturi. Așa se cheamă în armată când faci sectoarele. Conducere, adică conduci cârpa, ștergi pe sub paturi.
Aveați succes la fete în liceu?
Vasile Muraru Le admiram, desigur, dar n-aveam treabă eu cu fetele.
Spuneți asta acum că dă bine la interviu?
Vasile Muraru Nuuu, pe bune. Mă mai uitam la fete, dar în rest eram cu joaca, cu băieții, cu fotbalul.
Și soției cum i-ați atras atenția?
Vasile Muraru Asta deja se întâmpla în anul trei de facultate. M-am dus să o ajut pe o fată din Piatra Neamț, studentă la Medicină, să se mute. Și în acel apartament mai stăteau nevastă-mea și încă o fată. Când am intrat și am văzut-o pe nevastă-mea zic: „Hopaaa!“. Mi-a plăcut din prima. I-am zis colegei ei să nu-i zică că sunt student la Teatru, să-i zică că sunt student la Construcții, ca să par băiat serios. Și uite-așa, suntem căsătoriți din 21 decembrie 1979, când am avut căsătoria civilă.
Mi-e clar cine ține minte toate datele în familia dumneavoastră. Într-un interviu pentru Adevărul spuneați că în primii ani de mariaj ați locuit „prin subsoluri, prin hrube.“
Vasile Muraru Da, da. Stăteam la subsol, vedeam mereu picioarele oamenilor care treceau pe la Uranus. Aveam un reșou, mai luam o legătură de pătrunjel cu 25 de bani când treceam prin piață, în drum spre facultate. Oricum nu aveam mari nevoi, nu exageram. Când am venit la facultate, părinții mi-au dat 800 de lei, aveam și bursă. Am lucrat și la un atelier de bijuterii. Ah, și la acest atelier era coleg cu mine tatăl Oanei Tudor, scenarista filmului Oameni de treabă. Ca să vezi cum e viața, am ținut-o în brațe când era mică.
Când a început să vă meargă bine, când ați dat de bani?
Vasile Muraru Tot timpul mi-a mers bine, de ce să mă plâng. N-avea nimic că am stat în hrube, n-aveam nevoie de bani. Eu și după ce am început să câștig bine, după Revoluție, deci din ’89 până în ’98, tot cu Dacia mergeam. Un milion de kilometri am mers cu Dacia. Toată lumea avea deja mașină de lux, că începuse moda asta, ori mie nu-mi trebuia.
Și acum trăiți la fel, cu zero extravaganțe?
Vasile Muraru Acum am mașină bună, slavă Domnului, am o Škoda. Eu nu mă arunc la extravaganțe. Sunt un om normal, nu mă dau rotund. Am ieșit de pe scenă, salut! Așa ne spunea și regretatul Dem Rădulescu: „Ați ieșit din teatru, sunteți oameni“.
Sunteți și artist, dar și directorul Teatrului de Revistă Constantin Tănase. Cum se împacă partea artistică cu partea administrativă?
Vasile Muraru Le fac pe ambele cu pasiune și cu seriozitate. E răspundere mare.
Vă pricepeți la cifre, deci.
Vasile Muraru Mă pricep și la cifre. În turnee am făcut de toate. Am cărat și bagaje, am pus și decor, am și strâns, am și lipit afișe, am făcut totul de la zero. Le știu pe toate.
Sunteți un șef exigent?
Vasile Muraru Nu, chiar nu. Poate prea bun. (râde) Iată un defect al meu, sunt prea bun.
Foto: Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Gopo, Ionuț Rusu
