Will Smith - „Nu sunt un tată dur"

Actorul şi producătorul filmului Men in Black 3 ne povesteşte despre rolul de tată şi manager al copiilor săi.

Actorul şi producătorul filmului Men in Black 3 ne povesteşte despre rolul de tată şi manager al copiilor săi.

La cei 43 de ani ai săi, Will este în formă şi emană tinereţe. Căsătorit cu Jada Pinkett încă din 1997, cei doi au renunţat la divorţ şi îşi cresc copiii în Los Angeles. Cel mai mare fiu al său, Trey (din prima căsătorie cu Sheree Zampino), Jaden, născut în 1998 şi Willow, născută în 2000. Atât Jaden, cât şi Willow sunt deja actori şi cântăreţi. Iar Will Smith a devenit o figură obişnuită a revistei Fortune, care publică anual topul celor mai bogaţi 40 de americani sub 40 de ani. De această dată a stat de vorbă cu revista OK! despre rolul său ca Agent J în Men in Black 3.

: Au trecut patru ani de la ultimul tău film. Este o revenire în forţă pentru tine?

Da, aceasta va fi cu siguranţă o revenire de bun augur.

De ce ai dispărut atât de mult din peisaj? Am filmat pentru Karate Kid şi am avut grijă de cariera fiicei mele, iar Jada a fost ocupată cu show-ul ei TV, deci în ultimii ani am fost şi tată, şi soţ, şi producător. Aşa că am fost destul de ocupat, aşa cum probabil voi fi şi de acum încolo, deoarece lucrez împreună cu fiul meu la o nouă producţie, 1000 A.E. Deci acum voi avea pe cineva din familie pe platourile de filmare.

La finalul zilei, când stau cu Jada şi cu copiii, totul în jur e libertate. Să le permiţi şi să le dai posibilitatea să aleagă ce e bine şi ce nu pentru ei. Le-am insuflat cumva ideea că trebuie să aleagă singuri. Încă de pe vremea când erau foarte mici, am făcut o înţelegere cu Jada să îi lăsăm să aibă grijă de propriile vieţi.

Le-am spus că pot face orice cu excepţia lucrurilor care le aduc daune fizice şi psihice şi că deciziile importante sunt în mâinile lor. Până acum totul decurge conform planului deoarece nu le cerem să plătească facturile casei (

). Cred că în multe cazuri, copiii îşi pierd controlul atunci când ajung la 11 sau la 12 ani să fie cei care trebuie să câştige pâinea familiei. Aşa se strică toată liniştea familiei. De aceea îi spun mereu Jadei:

. (

)

Eşti un tată dur?

Nu pot spune că sunt dur, dar păstrez nişte standarde, nişte limite, care îi determină şi pe ei să se comporte decent şi să-şi impună anumite standarde. Dar nu sunt un tată dur în limbaj. Nu îi cert. Le spun aşa:

.

Trec prin nişte modificări în ceea ce priveşte viaţa mea actuală. Niciodată nu m-am distrat pe platouri, mereu am luat totul în serios. Distracţia a fost întotdeauna după. Dacă filmul are succes, atunci cu toţii ne putem distra de minune. Dar drumul către succes, călătoria, în ceea ce mă priveşte, nu a trebuit să fie niciodată numai distracţie. Şi aici intervine rolul Jadei, care m-a ajutat mereu, mai ales în ceea ce-i priveşte pe copii, pentru că ei nu muncesc pentru a supravieţui. A fost o vreme când eu făceam asta pentru a supravieţui. Când ajungi să ai de-a face cu cea de-a doua generaţie, care nu prea ştie ce înseamnă să munceşti pentru a supravieţui, este foarte important să ai o imagine de ansamblu şi să vezi toate darurile pe care ţi le-a făcut călătoria. Aşa că suntem mai relaxaţi şi încercăm să nu stăm nici posomorâţi în timpul filmărilor.

În acest moment, cariera mea se rezumă foarte mult la a avea idei bune. Cred că sunt construit să fiu puţin cam dramatic, dar îmi doresc foarte tare să fac filme care au o idee centrală foarte interesantă. Ştii, Aristotel spunea că cea mai importată întrebare a umanităţii este cum ar trebui să ne conducem vieţile. De aceea vreau să fac artă pentru a face parte din grupurile celor care oferă soluţii oamenilor care doresc să se ghideze în viaţă după asta. Astfel, dacă putem găsi acele premise morale care formează nucleul procesului de dezvoltare, lucrăm pe marginea lui pentru a da naştere unei idei bune de film. Aş juca aproape orice rol care are la bază o idee foarte bună.

Sunt foarte confortabil cu ele. (

) Pentru mine, filmul în sine este total diferit de ceea ce înseamnă box office. Sunt forme separate de artă. Vorbesc adesea despre asta cu diverşi oameni şi nu susţin că succesul din box office nu ar avea nimic în comun cu filmul în sine. Este acelaşi proces ca atunci când vinzi un produs. Poţi să vinzi orice dacă ştii să vinzi. Aşa că mereu separ succesul de actul de creaţie în sine. Recunosc că un produs bun te ajută foarte mult. Dar asta nu înseamnă că toată lumea îl va cumpăra. Şi, în aceeaşi idee, dacă ai un produs slab, asta nu înseamnă că nu-l va cumpăra nimeni. Astfel, separând aceste două idei, încerc să nu mă focusez pe box office. Vânzarea unui film e altceva, iar eu am oameni suficient de pricepuţi care ştiu să facă asta. Responsabilitatea noastră rămâne să creăm ceva ce are la bază o idee bună.

Foto: Reuters