Lady Gaga şi Bradley Cooper, duet plin de pasiune la Oscar 2019: ”Luaţi-vă o cameră!”. Care a fost reacţia Irinei Shayk

Actualizat:
4 bradley cooper and lady gaga gettyimages 1127227718 jpg jpeg

Unul dintre cele mai aşteptate momente ale serii a fost interpretarea piesei ”Shallow”, de către co-starurile din ”A star is born”.

Sub privirile celor din sală, dar şi a Irinei Shayk, Bradley Cooper şi Lady Gaga au ”pus în scenă” un moment artistic, în cadrul premiilor Oscar, care i-a adus pe toţi la extaz. Şi, după cum era de aşteptat, reacţiile n-au întârziat să apară în mediul online.

Cele două staruri au demonstrat din nou că există o chimie de neexplicat între ei, interpretând cu patos piesa ”Shallow”, care a reuşit să câştige un trofeu Oscar la categoria ”cel mai bun cântec”. Momentul lor a fost îndelung aplaudat, mulţi notând că cei doi se potrivesc de minune.

4 lady gaga shayk jpg jpeg
5 bradley cooper and lady gaga gettyimages 1131928830 jpg jpeg

Culmea e că şi Irina Shayk a apreciat interpretarea, la sfârşitu-i, ridicându-se în picioare pentru a-i aplauda pentru cei doi. Evident, reacţia ei, dar şi momentul celor doi, a stârnit nenumărate comentarii în mediul online.

find someone who looks at you the way lady gaga does at the one person in the room who believes in her🥺🥰 #Oscars pic.twitter.com/hOOOwbe7tq — soph (@missthebus) 25 februarie 2019

find someone who looks at you the way lady gaga does at the one person in the room who believes in her🥺🥰 #Oscars pic.twitter.com/hOOOwbe7tq

”Lady Gaga şi Bradley Cooper, luaţi-vă o cameră!”, ”Lady Gaga şi Bradley Cooper trebuie să se căsătorească şi să facă un copil”, ”Găseşte pe cineva care se uită la tine aşa cum o face Lady Gaga cu Bradley Cooper”, ”Lady Gaga şi Bradley Cooper s-au comportat ca şi cum ar fi singuri în cameră timp de 3 minute”, etc, au fost câteva dintre comentariile din mediul online.

1 bradley cooper and lady gaga gettyimages 1127220125 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg