11 ani de la moartea lui Michael Jackson. În momentul decesului, pe 25 iunie 2009, corpul său abia mai cântărea 50 de kilograme

25 iunie, 2020
11 michael jackson 11 ani de la moarte jpg jpeg

11 ani au trecut de când Regele muzicii pop nu mai este printre noi. Ziua de 25 iunie 2009 este una pe care probabil şi-o aduc aminte mulţi fani, fie că vorbim de cei din România, din America, din Marea Britanie, din Franţa, de pe întreaga planetă. A fost iubit de milioane de oameni. Să ne amintim de muzica lui, de ultimele clipe ale artistului!

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009. Cum a fost găsit Regele muzicii pop fără suflare? Paramedicii ajunşi acasă la Michael Jackson, în urmă apelului de urgenţă, l-ar fi găsit cu o perfuzie în venă. De altfel, un stativ era lângă pat, alături de o pungă în care fusese lichid perfuzabil şi o masca de oxigen, scria acum ceva vreme tmz.com.

Abia la 10 ani de la moartea Regelui muzicii pop au fost date publicităţii detalii din autopsia realizată de specialişti. Pentru fani, dar chiar şi pentru cei care nu îndrăgeau aşa de mult muzica sa, detaliile au un puternic impact emoţionant. În momentul decesului, pe 25 iunie 2009, corpul său abia mai cântărea 50 de kilograme şi era afectat de intervenţii chirurgicale şi medicamente. Documentele publicate arată că Michael Jackson nu avea în stomac în momentul morţii decât medicamente parţial dizolvate, scrie Mirror. Şoldurile, încheieturile şi umerii cântăreţului erau acoperiţi de urme de injecţii din cauza administrării de analgezice de către medicul său. Buzele lui Jackson erau tatuate cu roz, iar sprâncenele erau tatuate cu negru, în timp ce partea superioară a frunţii era colorată astfel încât să mascheze marginea perucii.

În urma autopsiei amănunţite s-a descoperit că celebrul cântăreţ avea vânătăi pe genunchi şi pe gambe şi prezenta tăieturi pe spate, urme ce indicau o cădere recentă. De asemenea, corpul lui Jackson era presărat cu zone de piele mai deschise şi altele mai închise la culoare, lucru care confirmă că Michael suferea într-adevăr de Vitiligo. 

6 11 ani de la moartea lui michael jackson 7 jpg jpeg

Michael Jackson nu mai avea păr

În autopsia megastarului dată publicităţii se arată şi faptul că Michael Jackson era complet chel, cu excepţia unor zone de puf roz. „Era doar piele şi os, părul îi căzuse şi nu mânca mai nimic, în afara pastilelor, atunci când a murit“, au precizat surse pentru The Sun.

Se ştie că în anul 1984, artistul a fost afectat de un incendiu, în timp ce filma o reclamă pentru Pepsi. 

13 11 ani de la moartea lui michael jackson 11 jpg jpeg

Ziua de 25 iunie 2009 nu va fi uitată prea curând. Mulţi dintre cei care l-au iubit pe megastar îşi amintesc că în acea perioadă el se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra. 

Michael Jackson se temea exact de ceea ce ni se întâmplă acum!

Vă mai amintiţi de vremurile când Regele Pop era considerat nebun de mulţi pentru că purta măşti de protecţie? I se spunea Wacko Jacko, iar unul dintre motive era chiar acesta: Michael începuse, la un moment dat, să apară purtând măşti de protecţie. Imaginea lui de atunci, cu mască şi ochelari de soare, făcând cu mâna mulţimii, este atât de ironică acum. Dureros de ironică.

Se comenta atunci că Michael era un excentric şi că făcea asta pentru a atrage atenţia asupra lui. Fostul lui bodyguard Matt Fiddes, care a lucrat vreme de zece ani pentru Michael, spune însă că nu despre asta era vorba. Ci tocmai despre ceea ce trăim acum cu toţii. Matt a povestit că Jackson decisese să poarte măştile tocmai pentru că se temea pentru sănătatea lui, cu atât mai mult cu cât intra în contact cu foarte multă lume, făcea băi de mulţime şi erau zile când călătorea foarte mult şi ajungea şi în trei sau patru destinaţii diferite în decurs de 24 de ore. Iar Michael credea cu tărie că într-o zi omenirea va fi lovită de un virus puternic.

2 11 ani de la moartea lui michael jackson 3 jpg jpeg

Cum arată astăzi fiul cel mic al lui Michael Jackson. Blanket a împlinit 18 ani

Cel mai mic dintre copiii lui Michael Jackson, Prince Michael Jackson ll a împlinit 18 ani. Blanket şi-a sărbătorit ziua de naştere împreună cu fraţii săi, Paris Jackson şi Prince Jackson. Fiica lui Michael Jackson, astăzi în vârstă de 21 de ani, a postat pe Instagram o poză în care apare alături de cei cu care şi-a petrecut copilăria. „Fratele meu mai mic este adult de astăzi. Şi când te gândeşti că îi schimbam scutecele. Sunt mândră de de tânărul chipeş, inteligent şi amuzant care a devenit”, a spus Paris.

Evenimentul a fost marcat pe reţelele de socializare şi de fratele mai mare al lui Blanket. El a dezvăluit în poveştile sale că sărbătoarea a avut pe un iaht şi că au servit sushi. În urmă cu cinci ani, Blanket Jackson şi-a schimbat numele în Bigi.

7 11 ani de la moartea lui michael jackson 8 jpg jpeg

Surorile Jackson, la apusul faimei. Cum arată acum Janet, La Toya şi Rebbie?

Au trăit în umbra unui frate celebru, Michael. Cu toate acestea, cele trei fete din totalul de nouă copii ai familiei Jackson au avut partea lor de celebritate, una impusă de numele de familie. Cum le găsim pe cele trei în prezent?

Janet Jackson, 53 de ani Este vorba despre cea mai actuală dintre surori şi al doilea cel mai de succes membru al familiei Jackson. La cei 53 de ani ai săi, Janet se poate considera împlinită şi nu prea. Pe plan personal, cel mai mare vis al ei, cel de a deveni mamă, s-a realizat în urmă cu trei ani, atunci când Janet a şocat lumea medicală, născând la 50 de ani. Pe 3 ianuarie 2017, artista l-a adus pe lume pe fiul ei, Eissa, provenit din mariajul cu magnatul qatarez Wissam Al Mana. Mariajul celor doi n-a rezistat, însă, Janet şi afaceristul arab spunându-şi „Adio“ la trei luni după venirea pe lume a moştenitorului lor. Profesional, însă, Janet este încă acolo. Anul trecut, aceasta a revenit pe scenă, cu cântări în toate colţurile lumii şi o încercare de a reaminti fanilor de Prinţesa Pop a anilor ’80 şi ’90. Cum se descurcă oare La Toya şi Rebbie?

10 11 ani de la moartea lui michael jackson 10 jpg jpeg

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg