5 paşi prin care îţi poţi transforma pasiunea în carieră

28 ianuarie, 2020
1 woman entrepreneur jpg jpeg

Atunci când ai un job care nu îţi face plăcere şi simţi că mergi la serviciu doar pentru salariul lunar, lipsa motivaţiei şi sentimentul că nu lucrezi pentru un scop clar te pot face să ajungi să îţi urăşti de-a dreptul locul de muncă.

Şi nu eşti singurul. Un studiu realizat de Deloitte University Press arată ca 87,7% dintre angajaţi nu se pot ridica la nivelul potenţialului lor deoarece nu au nicio pasiune pentru munca pe care o desfăşoară. Poate acesta este motivul pentru care mulţi aleg calea antreprenoriatului. Însă de la a-ţi transforma pasiunea într-o meserie care să îţi şi aducă venituri este o cale lungă şi este nevoie să investeşti mult timp şi efort pentru a reuşi. Iată care sunt cei mai importanţi paşi pe care trebuie să îi faci: 

Descoperă-ţi pasiunile 

Există o diferenţă uriaşă între un hobby şi o pasiune şi este important să poţi distinge între cele două înainte de a demisiona de la jobul actual. De exemplu, doar pentru că îţi place să pictezi, nu înseamnă neapărat că ar trebui să transformi acest hobby într-o meserie. În schimb, s-ar putea să te pricepi la fel de bine la design grafic, care necesită multe dintre aptitudinile artistice ale celor pricepuţi la desen şi pe care îl poţi transforma într-o profesie la mare căutare pe piaţa muncii. 

Află dacă există cerere pe piaţă

Poate fi riscant să mergi pe drumul unei cariere care nu se află la mare căutare pe piaţă, mai ales dacă nu ai un venit fix, care să îţi asigure liniştea şi siguranţa zilei de mâine. La fel de riscant poate fi şi să intri pe o piaţă suprasaturată, în care competiţia este acerbă, mai ales dacă nu ştii la ce să te aştepţi. În schimb, dacă eşti încrezător în aptitudinile tale şi ai găsit o nişă profitabilă, poţi găsi o poziţionare faţă de concurenţă care să îţi aducă clienţi. De exemplu, dacă eşti pasionat de sport şi te gândeşti să devii antrenor personal, ia în calcul investiţia pe care trebuie să o faci pentru a obţine certificarea necesară, costurile pe care le ai dacă vrei să antrenezi la o anumită sală de fitness, precum şi fluxul schimbător de clienţi. Este important să îţi faci nişte calcule realiste de la bun început, astfel încât să ai o idee despre cum te vei descurca din punct de vedere financiar în primul an. 

Gândeşte-te la o strategie de marketing

Indiferent care ar fi pasiunea pe care vrei să o transformi în profesie full-time, va trebui să înveţi să te promovezi, dacă vrei să atragi clienţi. Există mii de businessuri care funcţionează exclusiv în mediul online şi care au succes fără ca antreprenorii să investească mulţi bani în magazine fizice. De exemplu, pe OLX poţi afla poveştile de succes a numeroşi antreprenori care, până nu demult, aveau joburi obişnuite şi care au decis, la un moment dat, să demisioneze şi să o apuce pe un drum propriu. Fie că au început să producă bijuterii hand-made, haine sau piese de mobilier, fiecare dintre ei are o poveste unică şi sfaturi aplicate pentru cei care se gândesc să îşi lanseze ideile pe piaţă. 

Asigură-te că ai suficiente economii

În momentul în care decizi să porneşti o mică afacere, este important să ai suficiente economii pentru a te susţine financiar în primele luni, dar şi pentru a acoperi eventualele costuri, precum achiziţionarea materialelor de lucru, cursurile de calificare, lansarea unui site în care să îţi prezinţi portofoliul ori bugetul de promovare. Mulţi antreprenori preferă să îşi lanseze proiectele în paralel cu jobul lor full-time şi să se dedice 100% micii lor afaceri abia când au certitudinea că aceasta va funcţiona şi le va aduce venituri lunare. Totul depinde de riscurile pe care eşti dispus să ţi le asumi şi cât de confortabil te simţi ştiind că nu mai ai un venit fix lunar. 

Fii flexibil

Atunci când porneşti pe cont propriu, trebuie să fii conştient de faptul că drumul nu va fi întotdeauna lipsit de griji şi obstacole, aşa că ajută să îţi faci din timp un plan de atac. Fii întotdeauna deschis la sugestii sau critici, întrucât acestea te pot ajuta să îţi îmbunătăţeşti produsul sau serviciul pe care îl oferi. De asemenea, reţine că lansarea unei mici afaceri presupune multă motivaţie şi proactivitate, însă cu fiecare pas pe care îl faci înainte te afli mai aproape de a-ţi atinge obiectivele. 

Sursă foto: Loe Moshkovska from Pexels



Recente pe Ok! Magazine

Ana Violeta Bănică, fiica prezentatoarei Andreea Marin, cu iubitul ei   Instagram jpg
Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg