A murit Dennis Hopper

Actualizat:

Actorul a murit ieri în locuinţa lui din California, înconjurat de familie şi prieteni. Dennis Hopper avea 74 de ani şi suferea de cancer la prostată, iar decesul lui a survenit pe fondul unor complicaţii. A fost diagnosticat cu cancer în septembrie 2009 şi continuat să muncească pană aproape de finalul vieţii.

Actorul a murit ieri în locuinţa lui din California, înconjurat de familie şi prieteni. Dennis Hopper avea 74 de ani şi suferea de cancer la prostată, iar decesul lui a survenit pe fondul unor complicaţii. A fost diagnosticat cu cancer în septembrie 2009 şi continuat să muncească pană aproape de finalul vieţii.

Ultimele luni i-au fost umbrite de divorţul de cea de-a cincea soţie, Victoria Duffy. Ruptura de Victoria a survenit după un mariaj de aproape 14 ani. Se crede că Hopper a încercat, odată cu divorţul, să împiedice eforturile nevestei de a-i contesta testamentul, care, în forma stabilită de el, ar lăsa-o pe Victoria cu doar un sfert din averea lui. Aceasta este, de altfel, şi înţelegerea pe care soţii au avut-o în contractul prenupţial. Atîta doar că Victoria aştepta un testament mai generos pentru ea, după ce a stat atîtţia ani alături de Hopper.

La începutul acestui an, divorţul lor luase o turnură urâtă, Hopper acuzând-o pe Victoria că i-a furat colecţia de artă în valoare de un milion de lire sterline. Mai mult, asistenta lui, Emily Davis, a afirmat că aceasta ar fi încercat să-l omoare pe actor.

Hopper are patru copii. A apărut în peste 100 de filme şi a fost nominalizat de două ori la Oscar, cariera lui întinzându-se pe o perioadă de peste 50 de ani. Cea mai mare realizare cinematografică a sa a fost rolul din pelicula Easy Rider (1969), pe care a şi regizat-o. Zece ani mai târziu reuşea însă un alt rol emblematic, cel din Apocalypse Now, în regia lui Francis Ford Coppola. Prima nominalizare la Oscar a primit-o pentru scenariul filmului Easy Rider, împreună cu Peter Fornd şi Terry Southern. Cea de-a doua a fost pentru remarcabila interpretare a unui antrenor de baschet, aflat în luptă cu alcoolul, în drama Hoosiers (1986).

Ultima apariţie publică a actorului a fost în martie, la inaugurarea stelei ce îi poartă numele pe celebrul bulevard Walk of Fame. "Tot ce am învăţat în viaţă, am învăţat de la Hollywood. Aici a fost casa şi şcoala mea", a spus Hopper la ceremonia din martie.



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg