Adina Alberts a fost infectată cu coronavirus. Medicul a explicat ce simptome a avut, dar şi cu ce medicamente s-a tratat

Actualizat:
3 adina alberts coronavirus jpg jpeg

A făcut o campanie de testare a populaţiei, dar, din păcate, s-a infectat şi ea cu coronavirus. 

Adina Alberts a povestit în mediul online că a luat noul virus în campania de testare a populaţiei. Spune că a avut o formă uşoară a bolii: "Am să vă fac o destăinuire. În campania umanitară de testare gratuită pe care am desfăşurat-o câteva săptămâni, am contractat şi eu “mult temutul” coronavirus nou. * Pentru mine, infecţia cu Sars Cov 2 a fost ca o răceală obişnuită. N-am tuşit, n-am făcut febră. Mi-au curs nasul şi ochii, am strănutat de sute de ori, am răguşit puţin şi mi-am pierdut preţ de vreo 5-6 zile, parţial gustul şi total mirosul. Imediat ce mi-au apărut simptomele sugestive, evident că m-am testat cu teste rapide antigen. Când am văzut că sunt pozitivă m-am autoizolat. Am stat în izolare doar 4 zile pentru că testul s-a negativat foarte, foarte repede, şi simptomele au dispărut total. Repet. Nu am tuşit deloc! Acum mă simt total refăcută şi vă spun, cu mâna pe inimă, că pentru mine acest “COVID” a fost de fapt una dintre cele mai uşoare “răceli” pe care le-am avut vreodată."

2 adina alberts coronavirus 2 jpg jpeg

Citeşte şi: Adina Alberts a testat gratuit pentru coronavirus. Soţia lui Viorel Cataramă a transmis: "Dorinţa de testare este enormă"

Medicul a mai dezvăluit că: "NU VREAU SĂ SPUN NIMIC. Doar descriu experienţa mea. Poate vă ajută. Este adevărat că mi-am pregătit organismul luni de zile pentru o posibilă întâlnire cu Sars-Cov2, cu: Vitamina C alcalină, cure de câte 2 săptămâni, apoi pauză 2 săptămâni. Vitamina D, cure lunare alternative. Resveratrol/ Echinaceea/ Propolis/Quercetină, Coenzima Q, pe rând, câte 2,3 săptămâni fiecare..."

Totodată, medicul estetician nu s-a ferit şi a spus care au fost medicamentele pe care le-a luat în timpul infectării cu coronavirus: "În timpul “răcelii” am luat: Azitromicină 500 mg, 1cp / zi, 5 zile (pentru a preveni suprainfecţia bacteriană care apare, de regulă, pe fondul scăderii imunităţii date de infecţia virală); Tamiflu 1 cp/zi; Aspenter, 1 cp / zi; Paracetamol şi Nurofen, le-am alternat, 1 pastilă la 6 ore, câte 2 pastile pe zi din fiecare; Vitamina C şi D; Omeran 20 mg, 1 cp pe zi; Probiotice; Stodal; Sirop de muguri de pin şi propolis; Ceai de cimbrişor; Extract de muguri de coacăz negru; Sinupret.În timpul “răcelii” am luat: Azitromicină 500 mg, 1cp / zi, 5 zile (pentru a preveni suprainfecţia bacteriană care apare, de regulă, pe fondul scăderii imunităţii date de infecţia virală); Tamiflu 1 cp/zi; Aspenter, 1 cp / zi; Paracetamol şi Nurofen, le-am alternat, 1 pastilă la 6 ore, câte 2 pastile pe zi din fiecare; Vitamina C şi D; Omeran 20 mg, 1 cp pe zi; Probiotice; Stodal; Sirop de muguri de pin şi propolis; Ceai de cimbrişor; Extract de muguri de coacăz negru; Sinupret."

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg