Alain Delon, discurs emoţionant la Cannes: ”Sunt la sfârşitul vieţii!”. Boala i-a marcat chipul şi sufletul

Actualizat:
1 alain delon profimedia 0434555800 jpg jpeg

Ieri seară a fost o zi cu o însemnătate aparte pentru fanii marelui actor. Alain Delon a urcat pe scena de la Cannes şi şi-a revendicat un trofeu pentru întreaga carieră. N-a făcut-o pur şi simplu, ci ţinând un discurs cu puternic impact emoţional.

De mai bine de un an se luptă contra unor dureri insuportabile la nivelul şoldurilor. A trecut prin operaţii, a combătat o infecţie, însă starea lui de sănătate este în continuare şubredă. A spus-o chiar el, în lacrimi, la Cannes. ”Este un omagiu postum adus în timpul vieţii mele. Vă cer iertare, dar sunt nu numai la sfârşitul carierei mele ci şi al vieţii.”, a fost auzit marele actor în vârstă de 83 de ani.

În acceptarea premiului Palme d`Or, înmânat chiar de către fiica lui, Anouchka, actorul a anunţat că se va retrage din viaţa publică: ”Dacă sunt mândru de ceva în această viaţă, este cariera mea. Cel mai dur în meseria aceasta este să durezi şi eu am rezistat 62 de ani. Mai ştiu că cel mai greu este să pleci şi voi pleca. Am făcut o meserie în care am lucrat cu cei mai mari şi se pare că sunt un star. Asta o datorez publicului. Nu filmele, nu regizorii te fac star, ci publicul. Vă mulţumesc şi vă spun la revedere”.

2 alain delon fiica profimedia 0434555878 jpg jpeg

Alain Delon nu le-a uitat nici pe cele două femei celebre, care i-au marcat existenţa. A găsit de cuviinţă să le aducă un omagiu, pe scena Cannes: ”Înainte de a pleca, trebuie să vă spun că mă gândesc la Mireille şi la Romy”. Mireille Darc a murit în 2017, iar Romy Schneider în 1982.

foto: profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Faye Dunaway, Warren Beatty  foto   profimedia 0971833589 jpg
Magic Mike Manganiello jpeg
FotoJet (73) jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233784 jpg
Rebel Wilson   Instagram (6) jpg
Ben Affleck foto profimedia jpg
Motanul Larry la Trooping the Colour   Instagram jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233470 jpg
FotoJet (72) jpg
Keir Starmer și soția lui, Victoria   GettyImages 2282725198 jpg
Prietenii tăi  foto   Getty jpg
Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg