Anna Wintour – Lady en vogue

24 iunie, 2011

Adulată şi contestată deopotrivă, diavoliţa de la „Vogue“ are un cuvânt greu de spus în lumea modei. Numele ei e mai mult decât un brand. Este un reper. Şi tot ea a demonstrat că da, haina îl face pe om!

Cine a văzut filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada“ are impresia că a făcut deja cunoştinţă cu Anna Wintour (61), redactorul şef al celei mai prestigioase reviste din domeniul modei, „Vogue“. Şi n-ar greşi prea mult, de vreme ce cunoscuţii, angajaţii şi colaboratorii ei sunt de-acord că există multe similitudini între ecranizare şi viaţa celei care a fost denumită „doamna de fier a fashionului“.

Mai mult amuzată decât indignată de faptul că a ajuns subiect de film,

după ce o fostă asistentă de-a ei a scris în 2003 un roman despre experienţa trăită de ea în anticamera Annei, şefa de la

a refuzat totuşi să comenteze prea mult pe marginea acestei poveşti. Dar pentru a demonstra tuturor că are simţul umorului, Wintour şi-a făcut apariţia la premiera filmului îmbracată într-o rochie Prada.

Chanel este însă cuvântul de ordine în garderoba celui mai de temut critic de modă, Anna fiind de ani buni fidelă sacourilor şi taioarelor clasice cărora le conferă o nouă identitate prin combinaţii inedite cu piese vestimentare şi accesorii create de tinerii designeri. Doar coafura ei bob a rămas neschimbată (de la 14 ani!) şi obişnuinţa de a purta ochelari de soare oversized de la Chanel.

Nonconformistă a fost din totdeauna, încă de pe vremea când se ducea la şcoală cu uniforma modificată şi scurtată cu cel puţin o palmă, „delict“ amendat în mod repetat de profesorii severului colegiu North London, nemulţumiţi de lipsa ei de „disciplină estetică“. În schimb, tatăl ei, jurnalist la „Evening Standard“, i-a încurajat această înclinaţie precoce către modă şi, când Anna a împlinit 15 ani, a ajutat-o să se angajeze la Biba Boutique. Iar Annei i-a plăcut atât de mult noua ei preocupare, încât a abandonat colegiul şi s-a înscris la un curs organizat de celebrul magazin londonez Harrods. Ulterior, s-a angajat la revista „Harpers & Queen“ (după fuzionarea revistelor britanice „Harper’s Bazaar“ şi „Queen“).

Înconjurată de haine, bijuterii şi luxul la care visase întotdeauna, tânăra Wintour a început să-şi proiecteze în minte cum ar putea arăta viitorul ei. Iar bărbaţii pe care îi întâlnea şi cu care avea relaţii ocazionale (printre care şi celebrul

) au contribuit din plin la realizarea lui. Aşa se face că, prin intermediul lui Richard Neville, unul dintre iubiţii ei, a ajuns junior fashion editor la

în New York. Iniţial, părea jobul ideal, dar după ce a intrat în conflict cu şeful ei, Tony Mazzola, la doar nouă luni de la angajare, a fost concediată. După alte scurte popasuri profesionale la revistele americane

,

şi

, unde pictorialele ei erau considerate prea îndrăzneţe pentru linia lor conservatoare, Wintour a intrat în atenţia lui Alex Lieberman, directorul editorial al trustului

, care i-a oferit funcţia de editor de modă la revista

.

Odată instalată în biroul ei din Londra, Anna a trecut la concedieri şi la schimbări majore de stil şi de mod de lucru, cei rămaşi pe-afară poreclind-o

.

Nici cei care au rezistat procesului de

a redacţiei n-au fost prea încântaţi de noua ei abordare, care era clar influenţată de experienţa dobândită peste Ocean. Iar cu atitudinea ei rece, severă şi superioară, cu ieşirile ei necontrolate şi pretenţiile mai mult decât exagerate n-a făcut decât să-şi atragă animozităţi. Însă reţeta ei s-a dovedit a fi de succes. Odată cu prima ediţie „Vogue“ editată de ea, pentru a cărei copertă a fost aleasă să pozeze o româncă, fotomodelul Michaela Bercu de 19 ani, Wintour a ştiut că a dat lovitura. Însă de-abia în 1988, când avea să i se ofere poziţia de redactor şef al revistei

şi un vast birou la etajul 12 din clădirea Condé Nast, visul era pe deplin realizat.

Acum, are un venit de 2.000.000 de dolari pe an, beneficiază de transport cu o limuzină Mercedes S-Classe cu şofer, atât în New York, cât şi în ţările în care călătoreşte în interes de serviciu, primeşte anual un card de cumpărături în valoare de 200.000 de dolari şi o garderobă completă marca Chanel în fiecare sezon, iar când ajunge la Paris, se cazează doar la hotelul Ritz, unde îi este pus la dispoziţie apartamentul Coco Chanel.

Când îşi anunţă prezenţa la

, Wintour are deja rezervat un loc al ei în primul rând din faţa podiumului, dar niciodată în vecinătatea altor editori de modă. Apariţia ei e în sine un eveniment. Din spatele celebrilor ei ochelari fumurii – un camuflaj intrat pe lista ei de must have, ea scanează dintr-o privire întreaga desfăşurare de forţe (locaţia, organizatorii, invitaţii, designerii cuprinşi de emoţii, modelele chicotind din culise), fără a trăda în niciun fel impresia pe care şi-a făcut-o despre colecţie încă de la primele modele apărute pe catwalk. Părerea ei contează enorm atât pentru designerii debutanţi, cât şi pentru cei consacraţi, care aşteaptă cu sufletul la gură verdictul ei: fashionable or not! Iar când, la finele lui 2008, s-a zvonit că se va retrage, toţi cei din lumea modei, fani şi critici deopotrivă, au întrevăzut în asta un Armageddon al

.

Spre nefericirea unora, epoca Wintour n-a apus încă. În timp, influenţa ei a crescut, parte mulţumită brandului pe care-l reprezintă, dar şi datorită eforturilor ei de a-şi crea relaţii fructuoase cu oameni sus-puşi. Ea a ajuns să aibă conexiuni nu doar cu creatori de modă, stilişti şi fotografi celebri, ci şi cu oameni de afaceri de succes, vedete internaţionale şi preşedinţi de stat, din aura cărora a împrumutat cât a putut de mult şi impunându-se ea însăşi ca un brand.

Acasă însă, în somptuoasa ei vilă de pe Sullivan Street din New York, Anna se leapădă de tridentul ei de diavoliţă şi redevine femeia care l-a fermecat pe afaceristul de la Texas Telecom J. Shelby Bryan, cel de-al doilea ei soţ, şi mama lui Charles şi a lui Katherine (Bee), copiii ei din timpul mariajului cu psihiatrul David Shaffer. Aici nu trebuie să fie fashion ori glam, nu trebuie să impresioneze şi nici să se ascundă de nimeni. Aici, ochii ei albaştri îşi permit să trădeze sentimente şi să se lase cuceriţi. Căci, în definitiv, doar dragostea rămâne mereu în vogă!