Ariana Grande împlineşte 27 de ani. Momentul penibil trăit de cântăreaţă când a fost pipăită în public de un pastor

Actualizat:
9 ariana grande are 27 de ani jpg jpeg

E tânără, e frumoasă, e iubită de milioane de fani şi are doar 27 de ani! Ariana Grande este una dintre cele mai îndrăgite artiste la nivel internaţional. A reuşit să cucerească publicul, dar tot în faţa lui a trăit unul dintre cele mai penibile momente din carieră. S-a întâmplat pe scenă, cu un pastor!

Cu ocazia zilei sale de naştere, 26 iunie, e momentul să ne amintim de cariera Arianei Grande. Cum a devenit ea cunoscută? Cum a reuşit să aibă succes la nivel internaţional? Se pare că Ariana Grande a fost în lumina reflectoarelor încă din adolescenţă. Se ştie deja că în 2008 a avut prima apariţie pe Broadway, iar doi ani mai târziu a jucat rolul lui Cat Valentine în producţia Nickelodeon „Victorious”. În 2011, Grande a avut o încercare nereuşită de a lansa în cariera solo, cu piesa „Put Your Hearts Up”. Nu a avut succes nici de data aceasta!

Anul 2013 se pare că a fost anul său norocos! Colaborarea cu rapperul Mac Miller pentru piesa „The Way” i-a adus lui Grande vânzări considerabile, iar primul său album, „Truly Yours”, a ajuns numărul 1 în America şi în top 10 în nouă ţări. Urmează apoi victorie după victorie, hitul său din 2014 „Problem” a ajuns numărul 1 în Marea Britanie şi numărul 2 în SUA, cel de-al treilea album al său, „Dangerous Woman”, a ajuns pe primul loc în topurile din Marea Britanie în anul 2016. 

5 ariana grande 27 de ani 8 jpg jpeg

Ehhh...nu toate au fost numai lapte şi miere de-a lungul carierei. În septembrie 2018, cântăreaţa Ariana Grande a fost pipăită de un pastor în timp ce acesta ţinea un discurs, la înmormântarea Arethei Franklin. Momentul a devenit rapid viral pe reţelele de socializare.

11 ariana grande pipaita de pastor jpg jpeg

Se pare că pastorul Charles H Ellis III a atins-o pe sâni pe Ariana Grande şi a făcut glume nepotrivite despre numele ei. După videoul în care Ariana este îmbrăţişată de preot, după ce de-abia cântase (You Make Me Feel Like) A Natural Woman, a Arethei Franklin, s-a creat şi “mişcarea” #RespectAriana.

Preotul cu pricina n-a avut încotro şi şi-a cerut ulterior scuze: “N-a fost intenţia mea să-i ating sânii. Nici nu ştiu cum de s-a întâmplat întreaga poveste, probabil că mi-am pus braţul în jurul ei şi din greşeală… Poate că am fost prea prietenos, motiv pentru care îmi cer scuze”, a conchis acesta.

7 ariana grande 27 de ani 2 jpg jpeg

Ştiai că Ariana Grande are un frate? Iată cum arată şi cu ce se ocupă!

4 ariana grande 27 de ani 7 jpg jpeg

Dacă pe Ariana o ştim prea bine, despre existenţa fratelui ei nu eram informaţi. Ei bine, el se numeşte Frankie, are 35 de ani şi e un dansator profesionist! Asemenea surorii sale Ariana, Frankie a ales o carieră artistică. El a participat la multe musicaluri celebre de pe Broadway, iar numele lui este deja consacrat în acest domeniu. Şi chiar dacă şi-a însoţit de puţine ori în public sora vitregă, Frankie e învăţat cu lumina reflectoarelor, căci e nelipsit de la evenimentele mondene de la Hollywood.

Ce este cu adevărat scandalos la Frankie este că se iubeşte cu... un cuplu. Este homosexual, iar jumătatea lui o reprezintă un cuplu căsătorit format din Mike Pophis şi Daniel Sinasohn. ”Ei sunt iubiţii mei. Avem o relaţie de trei luni, dar într-o lume a gay-ul asta înseamnă o relaţie de cinci ani”, a declarat Frankie pentru Us Weekly.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg