Aventurile lui Liviu Vârciu şi ale Adelinei Pestriţu

După numărul de ştiri pe care-l produc ai fi tentat să crezi că cei doi sunt foarte importanţi în ţara asta. Ba chiar par decisivi. Un minim de inteligenţă ţi-ar fi suficient să înţelegi că nu poţi avea şi o declaraţie banală şi un personaj banal simultan. Trebuie să existe măcar o inversproporţionalitate între ei. Nu domne. La băiatul şi la fata aceasta lucrurile sunt într-o consecvenţă isterică. Şi ei sunt neinteresanţi. Şi declaraţiile lor. Şi vieţile lor. Ceea ce, din punctul meu de vedere îi face teribil de interesanţi.

După numărul de ştiri pe care-l produc ai fi tentat să crezi că cei doi sunt foarte importanţi în ţara asta. Ba chiar par decisivi. Un minim de inteligenţă ţi-ar fi suficient să înţelegi că nu poţi avea şi o declaraţie banală şi un personaj banal simultan. Trebuie să existe măcar o inversproporţionalitate între ei. Nu domne. La băiatul şi la fata aceasta lucrurile sunt într-o consecvenţă isterică. Şi ei sunt neinteresanţi. Şi declaraţiile lor. Şi vieţile lor. Ceea ce, din punctul meu de vedere îi face teribil de interesanţi.Teoretic n-ai crede că pot exista oameni, în spaţiul public, în halul ăsta de plicticoşi.

Mi-am adus aminte despre povestea cu tatuajul lui cu numele ei pe mână.Ceva mai stereotip doar Liviu Vârciu mai poate să inventeze. Într-un moment de dramatism tv, a privit în camera de filmat şi a declarat că e dispus să-şi taie mâna aceea. Dacă ar fi mers în direct până la capăt, am certitudinea că s-ar fi plictisit în timpul acţiunii şi ar fi început iar să vorbească. Pentru că asta îl face interesant. Capacitatea lui de a se plictisi şi de a fi plictisitor. Şi atunci categoric a devenit un bun actor de telenovele. Şi cred că i s-ar fi potrivit Adelina Pestriţu până la capăt.

Nu există om în toate emisiunile din România care să stea pe scaun mai plictisitor ca Adelina.Că de exprimat nu se pune problema. Ea a dus la paroxism conceptul de asistentă tv. De fată frumoasă şi plictisitoare. Acum o săptămână a trecut pe lângă mine, la mare, însoţită în fiecare secundă a plictiselii ei de o cameră de filmat de la Kanal D. Apoi a apărut un băiat care făcea poze pentru revista Star. Toţi extrem de determinaţi să surprindă plictiseala Adelinei Pestriţu la mare. Pare încremenită în zâmbetul acela. Celor care sunt dispuşi s-o ironizeze le transmit că sunt superficiali. E un exemplu de consecvenţă într-o lume inconsecventă. Nimeni până la Adelina Pestriţu nu a putut râde la fel de la tribunal până la emisiunea lui Mihai Morar. Băi la fel. Nicio nunanţă. Cei care au apucat să adoarmă şi să se trezească lângă ea îmi pot confirma supoziţia. Eu cred că râsul Adelinei Pestriţu e acolo, fie că-i zi, fie că-i noapte. Şi în final cred că cei doi vor face istorie. Vor fi primii oameni care or să moară de plictiseală.