Brigitte Bardot – Doamna şi vagabonzii

18 ianuarie, 2013

„The Beauty and the Beast“ a fost, de multe ori, traducerea pseudonimului său, BB, femeia care a devenit, în anii ’60, imaginea seducţiei şi a erotismului. Astăzi îşi foloseşte celebritatea ca să apere necuvântătoarele, singure care îi mai aduc alinare.

Lyon, ianuarie 2013. Agitaţie mare la grădina zoologică din oraş unde, în sectorul pahidermelor, doi elefanţi, botezaţi Baby şi Nepal, suferă de tuberculoză. Întrucât tratamentul ar fi prea costisitor, iar şansele lor de vindecare sunt minime, conducerea grădinii zoologice a decis să-i eutanasieze. „Oh, mon Dieu!“, a fost prima reacţie a lui Brigitte Bardot, când a aflat cumplita veste. Înfocată susţinătoare a cauzei necuvântătoarelor, actriţa a telefonat imediat celor de la fundaţia pentru protecţia animalelor pe care o patronează şi i-a întrebat ce se poate face. „Nu prea multe, pentru că asta e legislaţia!“, a fost răspunsul pe care l-a primit.

Dar BB nu s-a mulţumit cu atât şi a încercat să mişte lucrurile de la nivel înalt, trimiţându-i o scrisoare preşedintelui François Hollande, în care încerca să îl sensibilizeze în legătură cu destinul celor doi elefanţi. „Absurd!“, par să fie de părere cei de la Élysée, care nu i-au dat un răspuns mulţumitor divei. Cu toate presiunile noului buget şi pe fondul crizei economice tot mai accentuate, numai de Baby şi de Nepal nu mai aveau grijă!

Dar Brigitte a plusat, considerându-se sfidată de refuzul lor: „Dacă cei aflaţi la putere vor avea laşitatea şi imprudenţa de a-i ucide pe cei doi elefanţi, în ciuda numeroaselor propuneri trimise de fundaţia mea, o organizaţie cu o utilitate publică recunoscută, şi apelul nostru de a-i salva va rămâne fără răspuns, voi lua decizia de a solicita cetăţenia rusă, pentru a pleca din această ţară care nu este altceva decât un cimitir pentru animale“, a ameninţat actriţa într-o scrisoare publică adresată aceluiaşi Hollande, făcând referire la gestul lui Gérard Depardieu, care deja a părăsit Franţa din cauza taxelor exorbitante din Hexagon şi a primit cetăţenia rusă din partea lui Vladimir Putin.

Iar aceasta nu e o decizie luată la nervi de madame Bardot, care de câţiva ani încoace se simte ignorată de autorităţi, tocmai ea, despre care se spunea că este actriţa care a făcut mai mult pentru comerţul exterior al ţării, decât întreaga industrie franceză de automobile!

Ea nu-i poate trece cu vederea nici predecesorului lui Hollande, Nicolas Sarkozy, indiferenţa cu care a tratat apelurile sale disperate, în ciuda sprijinului pe care Bardot i l-a arătat în campania din 2007. „Îmi vine să plâng când mă gândesc că am avut încredere în el, dar lacrimile mi se transformă de-a dreptul în furie dacă merg mai departe cu raţionamentul şi ajung la depravatele imbecile care încă mai poartă blănuri naturale“, declara ea anul trecut.

În schimb, despre Putin are numai cuvinte de laudă: „De fiecare dată când i-am cerut câte ceva, m-a ascultat. A făcut mai mult pentru animale decât toţi preşedinţii noştri“, a afirmat ea, făcând aluzie la reacţia pozitivă pe care acesta a avut-o anul trecut, când diva i-a solicitat să închidă graniţele Rusiei „în faţa comerţului cu pieile focilor din Groenlanda, masacrate în condiţii ruşinoase în fiecare an în Canada“.

Iar revolta lui BB e cu atât mai justificată cu cât ea îşi aduce foarte bine aminte de perioada în care numele ei strălucea pe firmamentul cinematografelor şi când era de-ajuns să ridice un singur deget pentru ca toţi bărbaţii să-i cadă la picioare.

Cine mai era ca BB în anii ’60, când toate casele de modă şi-o doreau drept imagine şi când stârnise o adevărată isterie printre admiratorii ei? Era tânără, frumoasă şi celebră. Senzuală şi provocatoare. Avea un chip angelic şi o siluetă de vis şi părea născută pentru filmul „Şi Dumnezeu a creat femeia“. Nimeni nu-i refuza nimic! Strălucea ca o nestemată alături de actori celebri precum Alain Delon, Jean Gabin, Sean Connery, Jean Marais, Lino Ventura, Annie Girardot, Claudia Cardinale, Jeanne Moreau ori Jane Birkin. Iar regizorul Roger Vadim, care i-a devenit şi soţ la doar 18 ani, i-a creat o aură inegalabilă în cinematografia franceză.

Cu toate acestea, ea nu s-a simţit niciodată frumoasă: „Încercam mereu să mă aranjez astfel încât să par mai drăguţă, dar chiar şi aşa mă găseam urâtă. Nu-mi plăcea deloc să ies, să mă arăt. Aveam mereu teama că nu voi fi la înălţimea pe care ceilalţi o aşteptau“, mărturisea ea recent. „Nimeni nu-şi poate imagina până la ce punct ajunsese presiunea faptului că eram atât de expusă. Era un calvar. N-aş mai putea trăi aşa“, spune ea.

Şi, poate că tocmai din teama de a nu-şi dezamăgi publicul, Brigitte n-a avut curajul să îmbătrânească pe marele ecran şi s-a retras din showbiz în ’73, la vârsta de 38 de ani, lăsând în urma ei 48 de filme şi vreo 80 de melodii.

De-atunci, Brigitte s-a rupt definitiv de lumea care a făcut-o celebră şi a devenit o înfocată apărătoare a drepturilor animalelor.

Fiind şi o supravieţuitoare a cancerului, a înţeles că-şi poate folosi notorietatea mondială pentru a transmite mesaje umanitare şi ecologiste, exprimându-şi public părerile, în termeni foarte critici, şi în domeniul imigraţiei, al homosexualităţii ori în ceea ce priveşte curentul islamic instalat în Franţa.

Şi, în ciuda faptul că aceste ieşiri publice i-au adus cinci condamnări în tribunalele franceze şi plata unor amenzi pentru incitare la ură rasială, care i-au diminuat considerabil averea, Bardot nu renunţă la a-şi exprima cu vehemenţă opiniile.

Mai greu de suportat este singurătatea. „Mă simt singură în patul meu şi noaptea nu reuşesc să închid ochii. Dar nici nu mai vreau să mai seduc pe nimeni“, spune actriţa, care a fost căsătorită de patru ori şi care s-a iubit şi cu actorul Jean-Louis Trintignant, cu cântăreţul Gilbert Bécaud, cu scriitorul John Gilmore şi cu sculptorul Miroslav Brozek.

„Cumva, singurătatea mi se potriveşte, fiind o fire mai contemplativă. Lumea de astăzi nu-mi place. Totul este diferit. De-asta şi vreau să trăiesc cât mai retrasă“, adaugă ea.

„Cât despre bătrâneţe, e într-adevăr înspăimântătoare, dar face parte din viaţă. Mai bine bătrân, decât mort“, spune ea, precizând că deşi nu se mai plimba ca înainte şi nici nu mai poate înota, din cauza durerilor la şold, îi rămân alte mici miracole ale vieţii de care să se bucure: „deschiderea unei flori, zborul unei albine, imensitatea mării şi animalele, singurele pure, curajoase şi fidele“.