Casanova, mărul discordiei din Danemarca, revine în online după acuzațiile unei aventuri cu Frederik

Actualizat:

Femeia îi aduce un omagiu fostei sale soacre, celebra Ducesă de Alba, cu un mesaj emoționant.

Genoveva Casanova jpg

Femeia originară din Mexic este o prezență foarte mondenă. Iar absența sa de pe rețelele de socializare a fost resimțită. Însă gata, a reapărut după ce a fost implicată în mai multe articole tendențioase, care speculau o posibilă legătură a sa, mult prea apropiată, cu Prințul moștenitor al Danemarcei, Frederik. Un bărbat șarmant, dar căsătorit și cu copii.

Cum nu iese fum fără foc, presa tabloidă s-a isterizat după fotografiile publicate de Lecturas, în care Genoveva Casanova ia masa cu primul născut al Reginei Margareta a Danemarcei.

Mondena blondină s-a oripilat profund de acuzațiile aduse și le-a negat vehement. A amenințat cu procese și s-a retras o perioadă din lumina reflectoarelor, acolo unde îi place foarte mult.

Însă până ieri a durat pauza din online, căci femeia a simțit nevoia să aducă public un omagiu unei persoane dragi, care a făcut parte din viața sa.

Genoveva Casanova și Ducesa de Alba, Instagram PNG

Este vorba de Ducesa de Alba, care i-a fost soacră! Iată ce cuvinte frumoase a ales pentru răposată: ”Mi-e atât de dor de tine... afecțiunea ta, simțul umorului, modul tău atât de matern de a ne îngriji și de a avea grijă de noi... Cât mi-aș dori să nu fi plecat niciodată. Chiar dacă uneori încă stai aici lângă mine. 🙏🏻🖤 Mereu m-ai iubit aproape ca pe o altă fiică, indiferent de situație. Până în ziua în care ai plecat, m-ai ținut mereu de mână. Mulțumesc pentru dragostea necondiționată.”, a notat cu emoție Genoveva Casanova pe Instagram.

Mai multe pentru tine...

Genoveva Casanova (55), fost model mexican, actualmente filantroapă și o obișnuită a petrecerilor cu mondenități din Spania, a fost căsătorită cu aristocratul Cayetano Martinez de Irujo - Cayetano fiind unul dintre cei cinci fii ai defunctei Ducese de Alba. Cei doi au împreună doi copii, gemenii Luis Martinez de Irujo și Amine Martinez de Irujo. Iată de unde și apetența ei pentru regalități și „biletul” ei de intrare în înalta societate și în cercurile regale.

Ducesa de Alba a avut o viață foarte extravagantă. Deținea mai multe titluri nobiliare decât Regina Elisabeta şi s-a căsătorit cu un toyboy la 85 de ani. Uite AICI povestea.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg