Ce distincție a primit Eli Lăslean, al cărei nou brand-ambasador este fiica Andreei Marin

Creatoarea de modă originară din Arad a fost onorată chiar în orașul natal, după o carieră de 30 de ani de modă.

Eli Laslean a primit titlul de Cetatean de Onoare al orasului Arad (1) jpg

După ce creațiile sale au ajuns să fie purtate de sute de femei, printre care vedete de televiziune, artiste, sportive ori femei de afaceri, Eli Lăslean a marcat anul trecut trei decenii de creație în moda românească prin mai multe evenimente desfășurate la București, Cluj și Arad. Iar recunoașterea sa drept una dintre personalitățile care au dus bunul renume al Aradului, orașul său natal, la nivel național a continuat cu o binemeritată ceremonie de acordare a titlului de Cetățean de Onoare.

Așa se face că festivitatea organizată chiar de Ziua Aradului de către municipalitate a avut anul acesta în prim-plan două personalități: pe academicianul prof. univ. dr. Ioan Bolovan, care este directorul Institutului de Istorie din cadrul Academiei Române, și pe creatoarea de modă Eli Lăslean, a cărei casă de modă este favorită în rândul a nenumărate vedete, inclusiv a Primei Doamne a României, Carmen Iohannis, care i-a purtat creațiile la diverse ocazii oficiale în țară și în străinătate.

După ce i-a fost înmânat titlul de Cetățean de Onoare al Aradului, Eli Lăslean a vorbit  despre trecut și despre persoanele dragi pe care le poartă mereu în suflet.

„Sunt foarte emoționată, dar și foarte fericită pentru că, până la urmă, cursa mea cu obstacole a ajuns aici, în acest moment în care sunt recunoscătoare celor care au contribuit la formarea mea. În acest moment, nu pot să nu mă gândesc la părinții mei, cărora le datorez educația deosebită pe care mi-au dăruit-o și care a fost cea mai importantă comoară pe care am primit-o. Nu pot să nu mă gândesc la cel care a fost soțul meu, care a crezut în mine și cu care 20 ani am crescut împreună, am construit împreună, și brandul ELLIS a pornit la drum avându-l pe el sprijin. Dar inima mea și gândul meu merge la fiul meu, Marius, care este lângă mine și pe care l-am simțit mereu, în această perioadă, inimă lângă inimă. Marius, îți mulțumesc! Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor datorită cărora sunt acum în fața dumneavoastră. Nu pot să nu mă gândesc la clientele mele, frumoasele femei care cumpără creațiile mele! Fără ele nu eram aici. Și sper că ceea ce am făcut, cei 30 ani dedicați frumosului, să fie o inspirație pentru tinerele fete și băieți, pentru fetițele care într-un colț de țară, așa cum am fost eu la Târnova, visam la lumea fascinantă a modei”, a spus vădit emoționată Eli Lăslean.

Creatoarea brandului ELLIS a vorbit și despre noua direcție pe care o dezvoltă acum, ELLI'S Cool și proiectul Discover Yourself, recent lansate la Arad, prin care Eli Lăslean împărtășește din experiența sa noii generații, prin cursurile de inițiere în modă, arte și meserii, al căror ambasador este Violeta Bănică. „Am început să gândesc la cum am putea modela tinerele talente și acum am pornit în forță cu un proiect frumos, cu 120 copii care au trecut prin cursurile pe care noi le-am organizat. Marea mea bucurie a fost că alături de mine au venit oameni importanți, ca fiica Andreei Marin și Ștefan Bănică Jr., Violeta, care este ambasadoarea acestui proiect și împreună cu care îmi doresc să inspirăm copiii noștri, astfel încât arta de a face lucrurile să fie respectată și să fie ceva nobil”.

FOTO: arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg