Ce nu ştiai despre Angela Merkel

13 ianuarie, 2012

Comparată adesea cu fostul premier britanic Margaret Thacher, cancelarul german şi-a luat foarte în serios statutul de noua doamnă de fier şi ţine sub lupă nu doar destinul Germaniei, ci şi al Uniunii Europene.

Între o întâlnire cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi premierul italian Mario Monti, pentru salvarea zonei euro din criză, cancelarul Germaniei a avut timp să împodobească şi bradul de Crăciun de la sediul guvernului de la Berlin.

Temuta Angela Merkel s-a bucurat ca un copil când a primit un spărgător de nuci clasic, numai bun de pus lângă cadourile de sub brad. Nu l-a păstrat la biroul ei, aflat la cel de-al şaptelea etaj al clădirii cancelariei, amenajat sobru şi minimalist, cu un singur accent vintage: un portret al Ecaterinei cea Mare, prinţesa germană devenită împărăteasa Germaniei. Dar, cu siguranţă, decoraţiunea şi-a găsit locul potrivit în casa familiei ei, care ţine mult la tradiţii.

Iar Crăciunul e un moment special pentru Frau Merkel, cu un întreg ritual ce se repetă an de an: „Dimineaţa plec să schiez în munţi şi, când mă întorc, gătesc o gâscă la cuptor şi poate şi o prăjitură cu prune“, a mărturisit ea în cadrul unui interviu publicat în săptămânalul german „Stern“, lăsând să se înţeleagă că nu se pricepe doar la „bucătăria“ publică.

„Când gătesc ceva bun, mă concentrez foarte mult asupra a ceea ce fac“, a adăugat ea, motivând cu faptul că o astfel de activitate o relaxează profund.

Şi tot pentru a lăsa deoparte oboseala acumulată de-a lungul săptămânii, programul ei de weekend include plimbări în aer liber, lectura unei cărţi bune pe fundalul sonor al unei opere de Wagner, un somn bun după-amiază şi câteva ore petrecute în grădina de legume amenajată la casa ei de vacanţă din apropiere de Berlin. „Anul acesta am cultivat în special roşii şi fasole“, spune încântată Merkel, care e adepta agriculturii bio şi care, chiar şi acum, pe timp de iarnă, are grijă de câteva răsaduri şi de ghivecele de flori adăpostite în seră.

Această imagine a „primei gospodine“ a Germaniei poate părea o strategie de atragere a simpatiei electoratului, care a votat-o deja de două ori. Contradicţie de termeni? Nu. Căci, potrivit biografului ei, profesorul universitar Wolfgang Stock, „Nimeni n-o iubeşte, nimeni n-o adoră, dar toată lumea o respectă“. Şi, deşi conştientă de acest fapt, Merkel nu se speteşte să devină mai carismatică. Ea îşi vede conştiincioasă de treburile ei publice şi oferă cu zgârcenie detalii despre viaţa ei de familie.

Aşa că, pentru a o înţelege mai bine pe „Iron Frau“, trebuie să ne întoarcem în timp, într-un orăşel din fosta Germanie de Est, numit Templin. Acesta este locul în care pastorul luteran Horst Kasner s-a mutat în 1957, părăsind Hamburgul împreună cu soţia sa şi cu cei trei copii ai lor, Angela (pe atunci de numai 3 ani) şi fraţii ei mai mici, Marcus şi Irene. Şi tot acesta este locul pe care încă îl mai consideră „acasă“, unde se retrage din când în când în vacanţă şi în care revine, mai nou, pentru a pune o floare pe mormântul tatălui ei.

Figura lui a urmărit-o toată viaţa, deşi n-a fost un părinte prea apropiat. Însă, în felul lui distant şi rece şi cu toată educaţia conservatoare pe care le-a dat-o Angelei şi fraţilor ei,

. Permanent le spunea că trebuie să fie cei mai buni la şcoală, iar fiica lui cea mare a luat-o ca pe-o lecţie de viaţă.

Silitoare, retrasă şi inteligentă, eleva Angela Dorothea Kasner, poreclită Kasi, câştiga, în 1969, olimpiada de limbă rusă şi primea drept premiu o excursie cu Trenul Prieteniei până în Uniunea Sovietică. Un bun prilej pentru a vizita la Moscova, îmbrăcată în fustă mini, mausoleul soldaţilor căzuţi la datorie, rememorează ea pentru acelaşi „Der Stern“. Dar revolta ei era justificată pentru o adolescentă care, deşi intrată în rândul pionierilor şi obligată să scrie note în cinstea partidului, trăsese cu ochiul la modelul capitalist şi se distra pe ascuns cu prietenele ei, citind cărţi interzise şi fredonând cântecele formaţiei Beatles. Şi asta în timp ce familia ei era supravegheată de securişti, de vreme ce tatăl ei multiplica textele disidentului sovietic Andrei Saharov.

Şcoala o formase corectă şi pragmatică, iar drumul ei părea croit în domeniul ştiinţelor exacte. Îi plăcea fizica şi chimia şi-şi dorea să devină cercetător. Însă, pentru a-şi plăti studiile, era nevoită să lucreze, aşa că s-a angajat chelneriţă într-o discotecă. Întâmplarea a făcut ca tot acolo să-l cunoască şi pe

, cu care s-a căsătorit la doar 23 de ani. Mariajul lor n-a rezistat însă, iar Angela, păstrând numele de familie al lui Ulrich, divorţa de el şi-şi promitea inima unui chimist,

.

De-abia în ’90 Merkel şi-a descoperit adevărata chemare, odată cu dărâmarea zidului Berlinului. La sfatul şefului ei de la institutul din Leipzig, intră în politică şi, nu după mult timp, e angajată ca purtător de cuvânt pentru prim-ministrul est-german Lothar de Maizière, cel care porneşte demersurile pentru reunificarea celor două state germane. În acelaşi an, Merkel aderă la Uniunea Creştin-Democrată şi-şi face intrarea în Bundestag, odată cu alegerile anticipate. În ’91 devine ministru al femeilor şi tineretului în guvernul lui Helmut Kohl, iar în ’94 preia portofoliul de la ministerul mediului.

În 2000 e aleasă în funcţia de preşedinte al CDU, în urma unui scandal financiar care-l scoate de pe scena politică pe Kohl, iar după alţi cinci ani ajunge prima femeie cancelar al Germaniei, în urma unei lupte strânse contra lui Gerhard Schröder. Atuurile ei: hainele sport şi imnul de campanie „Angie“ al celor de la Rolling Stones.

Acum, a dat vestimentaţia sport pe celebrul ei deux-pièce cu pantaloni, pe care l-a transformat într-o adevărată uniformă de serviciu, la care mai asortează când şi când câte un şirag de mărgele sau perle discrete. Analiştii spun că această ţinută sobră o pune în valoare, iar imaginea ei de mână forte e echilibrată de armonia din viaţa ei personală.

Cât despre caracterul ei riguros şi rigid, Angela nu crede că e rost de modificări subtanţiale, câtă vreme se traduce în eficienţă. Iar ultimele sondaje îi flatează orgoliul, indicând-o drept cea care dă tonul în politica externă.

Mai multe fotografii şi informaţii găsiţi în nr. 48 al revistei OK! România

Foto: Reuters, Guliver/Getty images, Daily Mail