Celebritatea Marianei Moculescu

Este evident că am ajuns într-un faliment al logicii în mass media. Există o relaţie dubioasă a omenilor din monden cu o minimă preocupare pentru rost. Ca să ai rost trebuie să-ţi înţelegi meseria.

Este evident că am ajuns într-un faliment al logicii în mass media. Există o relaţie dubioasă a oamenilor din monden cu o minimă preocupare pentru rost. Ca să ai rost trebuie să-ţi înţelegi meseria. Eu nu mai pot cu Mariana Moculescu. Nu reuşesc să le înţeleg meseria oamenilor din departamentele de monden ale ziarelor şi televiziunilor, care pleacă de la premisa că Mariana Moculescu e vedetă. Domne, e fosta soţia a marelui compozitor Horia Moculescu! Discutabilă şi relaţia marelui compozitor cu celebritatea. Tocmai a murit Cornel Fugaru. N-a fost însurat cu o nebună, deci în logica lor a ieşit din schema celebrităţii. Dacă la Horia Moculescu celebritatea e discutabilă, în mod normal, la una dintre multele lui foste soţii, relaţia cu celebritatea e doar o consecinţă a lipsei de talent a oamenilor care se ocupă de monden. A nu fi în stare să aduci vedete la tine în emisiune. Sau la tine în ziar. A o pune pe Mariana Moculescu pe prima pagină, ca fiind importantă. Iată ce înseamnă să nu ştii de capul tău.

Eu am înţeles că e ieşită din comun. Că sare la bataie în timpul emisiunii. Plânge. Răcneşte. Se zbate. Aruncă. Ăsta e un comportament schizoid. A face bani de pe urma unei astfel de suferinţe. Asta e cinism. În cadrul acesta, al neputinţei unor oameni care povestesc entuziaşti că lucrează în monden, le propun o soluţie. Semnaţi, bă, un contract cu un spital de nebuni. Să nu vă mai treziţi trăind surprize. Cum a fost când Nikita a părăsit incinta. Puneţi acolo un studio tv! Eu nu ştiu de ce vă complicaţi atât. Aţi intra într-o logică. Ceea ce ar fi o problemă. Pentru că despre asta e vorba. Oamenii aceştia trebuie vânduţi drept sănătoşi la cap. Că să aibă un sens mirarea pe care o antrenează. M-am întâlnit la un moment dat, lucrând pentru o casă de producţie de emisiuni tv, cu Horia Moculescu. Mi-a rămas în minte o întrebare pe care o punea des. Mi se pare esenţială. “Ce te miră?!”.