Celor de la Antena 3

În timp ce voi vă miraţi în fiecare seară de capacitatea acestui popor de a fi mai tâmp pe zi ce trece. În timp ce priviţi superior, de la înalţimea oamenilor ocupaţi cu chestii tari.

Ascult stupefiat fatalismul imbecilităţii. Mă întâlnesc cu oameni care au case de producţii. Îmi povestesc consternaţi cum cei care iau decizii în televiziune sunt mai interesaţi de capacitatea produselor de a fi tâmpite, decât de a fi profitabile. Pentru că nu toate prostiile fac rating şi nu toate emisiunile cu ţinută sunt o catastrofă. Continui să cred că există intenţie în ceea ce vedem la televizor. Există un plan de imbecilizare. Şi pot s-o argumentez. De altfel am tot făcut-o. Mi-a rămas în minte ce-a zis Dan Puric invitat într-o emisiune. “O să ajungem să ne fie ruşine să mergem drepţi pe stradă”. El a dat-o ca perspectivă. Eu o văd ca realitate. Mă uitam duminică la Bogdan Ota pe Antena 3. Mulţi dintre voi habar n-aveţi cine e. Şi e normal. Nu l-a prezentat nimeni până duminică. L-au luat la mişto cei care ar fi trebuit să-i aprecieze talentul. Un compozitor şi un pianist spectaculos de bun. Bă, l-au luat la mişto! Asta povestea el la aniversarea de duminică a celor de la Antena 3. E ţara în care a ajuns să-ţi fie ruşine să fii talentat. E ţara unde ţi se zice superior “du-te, bă, la Dilema Veche de aici!”. E ţara unde imbecilii aproape au învins. Şi oamenii îl ascultau în studiou acolo şi se mirau. Cum nu l-a apreciat nimeni până nu i-a extaziat pe norvegieni. Şi hai să încerc să explic cum. Că dacă ne uităm constatativ, n-am făcut nimic.

În timp ce voi, cei de la Antena 3, vă miraţi în fiecare seară de capacitatea acestui popor de a fi mai tâmp pe zi ce trece. În timp ce priviţi superior, de la înalţimea oamenilor ocupaţi cu chestii tari. Dinspre postura celor preocupaţi de ceea ce contează, treceţi pe culoare pe lângă colegii voştri de la Antena 1. Îi salutaţi. Unii dintre ei se ocupă de emisiunea lui Capatos. Alţii de cea a Simonei Gherghe. Alţii de altele similare. În timp ce voi vă miraţi de realitatea acestui popor, ei se ocupă de ceea ce urmează el să devină. În numele libertăţii presei pe care o invocaţi şi voi, oamenii aceia aduc în studiourile TV tot felul de imbecili, invocând ratingul. Cu toate că una dintre ele nu e în primele 20 de emisiuni de divertisment, iar cealaltă nu e în primele 10, ei invocă ratingul. Iar invitaţii imbecili, pe care îi propun în postura de vedete, validează prostia în care ţara asta se cufundă. Pentru că nu poţi stabili că eşti agramat decât prin comparaţie. Înconjurat de agramaţi, nu poţi decide că ai o problemă de exprimare.

Ascult consternat această fatalitate: asta se cere. Şi mă uitam la aniversarea voastră. În ţara în care popurului i se vorbeşte zilnic despre Guţă, Buruiană, Drăguşanu şi Cruduţa, nu vi se pare normal ca politicienii aleşi să fie aşa? Nu e consecvent ca pianistul Bogdan Ota să fie luat la mişto? În emisiunile de politică se discută efectul. Eu scriu săptămânal de mai mult de un an de zile despre cauze. Nu de alta, dar mi se par mai importante. La mulţi ani!