Cine este Navarone, copilul mai puţin cunoscut al Priscillei Presley, fosta nevastă a lui Elvis?

Actualizat:
5 rexfeatures 846078a e1490862290432 jpg jpeg

Toată lumea o cunoaşte pe fiica Priscillei Presley, unica moştenitoare a Regelui Elvis.

Este vorba despre Lisa Marie Presley, la rândul ei mamă a patru copii, dintre care unul, Benjamin, a murit în mod şocant anul trecut, împuşcându-se în piept. Ei bine, mult mai puţină lume îl ştie pe cel de-al doilea născut al Priscillei, fosta nevastă a lui Elvis Presley, un fiu care-şi trăieşte viaţa în anonimat.

4 elvis 2 gettyimages 181393004 jpg jpeg

După ce Priscilla a divorţat de Elvis, aceasta a mai avut o relaţie de lungă durată cu scenaristul Marco Garibaldi, pe care l-a întâlnit în 1984 şi cu care a avut o relaţie până în anul 2006. Relaţia s-a terminat destul de prost, Priscilla alegând să nu mai vorbească niciodată despre acest bărbat din viaţa ei. În 1987, Priscilla şi Marco au devenit părinţii unui fiu, botezat Navarone, fratele de mamă al Lisei Marie Presley.

1 profimedia 0243271917 jpg jpeg

În vârstă de 34 de ani, Navarone a urmat aceeaşi linie artistică dominantă în familie Presley: muzica. În anul 2013, acesta a fondat trupa rock Them Guns şi a încercat să-şi facă un nume în industria muzicală fără să se folosească de conexiunile pe care le are faimoasa sa familie. Sau, cel puţin, aşa spune mama lui, Priscilla.

        View this post on Instagram                       A post shared by Navarone (@nava_rone)

View this post on Instagram

A post shared by Navarone (@nava_rone)

Mulţi consideră că mezinul Priscillei seamănă foarte mult cu faimoasa sa mamă, una mândră că Navarone a ales să ducă o viaţă departe de reflectoarele showbizului.



Recente pe Ok! Magazine

Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
Pandora Advertorial 2 jpg
Harper și David Beckham, Profimedia jpg
Irina Columbeanu (4) jpg
FotoJet (76) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (2) jpg
IRIS jpg