„Clanul” s-a reunit în weekend la nunta lui Denis Hanganu! Uite cine a intrat „în cadru”

Actualizat:

Protagonistul celui mai iubit serial de la Pro TV a spus „Adio!” burlăciei și un mare „Da” iubitei sale, Raluca.

reuniunea actorilor din Clanul la nunta lui Denis Hanganu cu Raluca   Instagram jpg

În plină „vară indiană”, a plouat cu nunți de vedete! Și actorul Denis Hanganu a făcut pasul cel mare vinerea trecută, chiar de Sfânta Maria mică, luându-și „Adio!” de la burlăcie. Protagonistul serialului „Clanul” de la Pro TV, în vârstă de 29 de ani, s-a căsătorit cu iubita lui, Raluca, de profesie medic chirurg, după o relație de cinci ani.

Pentru marea zi a uniunii lor de suflet, cei doi și-au dorit să petreacă în aer liber, alături de cei mai apropiați prieteni și membrii ai familiilor lor. Așa că Raluca și Denis Hanganu au ales pentru recepția nupțială o locație splendidă de pe malul lacului, Snagov Mansion, în mijlocul naturii, într-un decor de basm - în care, prin luna mai, colegul Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru și-au botezat mezina, pe Alegra.

Mirele a fost foarte elegant, alegând să poarte un costum negru cu papion, în timp ce mireasa a mizat pe simplitate, strălucind într-o rochie albă, pe corset cu fronseu și cu un șliț adânc pe picior.

Cum era de așteptat, la nunta lui Tudor Achim din cel mai iubit serial de acțiune de la Pro TV s-a întrunit tot „Clanul”, de la „Tătuțu’” George Mihăiță și „Pelicanu’” George Ivașcu, până la „gaborii” Marian Olteanu, Silviu Mircescu și Vladimir Drăghia, sosiți cu partenerele lor de viață, și până la „interloapa” Cătălina Grama, venită cu proaspătul ei soț, actorul Paul Ipate - care au încă proaspete în minte momentele dublei lor cununii, din Italia și România.

Elvira Deatcu a avut un weekend plin, căci, după nunta lui Denis Hanganu cu Raluca, a fost prezentă la căsătoria altui coleg de breaslă, actorul Vlad Zamfirescu cu actrița Diana Roman.

Cătălina Grama, interpretare de milioane în „Clanul”

Dacă până acum Tătuțu’ Măcelaru era în prim-plan, acum focusul este pe soția lui, Magda, rămasă fără copilul ei în disputa dintre clanuri. Interpretată magistral de Cătălina Grama aka Jojo, Magda va avea un rol foarte important pentru derularea acțiunii din sezonul al treilea al serialului „Clanul”. Ea se va alia cu fosta soție a lui Constănțeanu’, Sofia (Maria Obretin) și va jura să aducă Iadul pe pământ.

Totodată, Vera (Theo Rose), fiica cea mare a șefului de clan, va trăi momente de coșmar în pușcărie, după ce va fi atacată de un grup de deținute. Și, pe lângă durerea fizică, ea va trebui să se confrunte și cu durerea sufletească, după ce va trebui să ia o decizie grea. Căci, după ce ani de zile a fost la mijloc între Tătuțu’ (George Mihăiță) și David (Marian Olteanu) și i-a ținut pe toți legați, acum va trebui să aleagă între tatăl și fratele ei. Pe cine va sprijini în continuare și pe cine va trăda?

Astăzi, de la ora 20:30, serialul „Clanul” revine la Pro TV cu un nou sezon plin de suspans și adrenalină.

FOTO: Instagram, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg