Cori Grămescu, slăbire rapidă şi sănătoasă după Paşte. Patru paşi pentru a scăpa de kilogramele depuse de Sărbători

Actualizat:
1 cori gramescu jpg jpeg

Slăbirea rapidă nu este cea mai sănătoasă, însă atunci când e vorba de kilogramele acumulate în urma unor mese copioase timp de câteva zile, se poate apela la metode urgente pe care nutriţionistul nu le recomandă ca practică frecventă.

Iată ce spune specialista Cori Grămescu despre soluţiile pe care le avem pentru a ne descotorosi de kilogramele puse la mesele de Paşte.

Slăbirea rapidă după perioadele de exces alimentar nu este periculoasă pentru organism dacă vorbim de derapaje alimentare de câteva zile. În această situaţie, poţi remedia rapid efectele negative şi poţi ajunge la o slăbire rapidă de 1-3 kilograme, pentru că este mai ales vorba despre eliminarea retenţiei de apă şi a conţinutului intestinal. Însă îţi recomand cu tărie să nu îţi faci un obicei din a alterna perioadele de supra-alimentare cu cele de dieta severă, pentru că vei ajunge în situaţia unei variaţii permanente a greutăţii tale, cu efecte negative asupra sănătăţii şi aspectului fizic.

Primul pas pentru o slăbire sănătoasă după Paşte este să faci un „inventar” al alimentelor consumate. Dacă obişnuieşti să ţii un jurnal alimentar, este un moment în care te ajută foarte mult. Dacă nu, încearcă să recreezi din memorie lista cu ce ai mâncat în ultimele zile. O cantitate aproximativă măsurată cu unităţi uzuale (număr de linguri, de ex.) te ajută să ai o estimare a ceea ce ai mâncat. Cei mai mulţi dintre români consumă carne grasă, dulciuri concentrate, alcool şi pâine sau cartofi. Cei mai cumpătaţi optează pentru o carne mai slabă şi restrictioneaza oarecum consumul de alcool şi dulciuri, dar tot mănâncă prea multe proteine în aceasta perioadă.

Al doilea pas este să renunţi la a manca resturile de la masa festivă. Dacă ai 1-3 zile de exces culinar poţi să gestionezi rapid situaţia, dar deja 4-7 zile înseamnă o acumulare reală de kilograme în plus. Deci, oferă restul de mâncare tradiţională unei familii nevoiaşe, vei face o mare bucurie unor oameni amărâţi şi îţi vei oferi şansa de a te simţi bine, fără să îţi dai peste cap organismul.

Al treilea pas este să identifici cum te simţi şi să corelezi asta cu lista de alimente consumate. Ai mâncat carne grasa, dulciuri şi alcool şi te simţi balonat? În cazul asta, primul pas este să te asiguri că ai o digestie corectă şi nu te constipi. Un ceai pentru digestie uşoară, probiotice de bună calitate şi un supliment cu enzime digestive te ajută să eliberezi tractul digestiv şi să poţi începe astfel procesul de slăbire sănătoasă după Paşte.  Nu uita să te hidratezi corect, este nevoie de cel puţîn 2 litri de lichide pe zi pentru a menţine echilibrul corpului.

O slăbire sănătoasă după Paşte înseamnă să te hidratezi corect şi să corectezi excesul alimentar, eliminând cât mai repede substanţele nesănătoase din organism.

Al patrulea pas este să te reapuci de sport. Alternează antrenamente cardio de intensitate moderată cu ore în care lucrezi cu greutăţi medii, pentru rezistenţă. Este important să înţelegi că un exces alimentar de 2-4 zile înseamnă să munceşţi 7-10 zile pentru a scăpa de efectele negative ale acestuia. Concret, daca ai mâncat până la refuz, programează-ţi să mergi la sport la fiecare doua zile, făcând antrenamente moderate că intensitate, care durează cel puţîn o oră. Este cel mai eficient mod de a scapă de efectele nesuferite ale supra-alimentarii tradiţionale de Paşte.



Recente pe Ok! Magazine

Sabrina Carpenter  foto   profimedia 1036749425 jpg
FotoJet (66) jpg
Cannes 2 jpg
Alexandra Căpitănescu   FOTO Dana Marin mare1 jpg
iepurași Playboy  foto   Profimedia jpg
George și Amal Clooney, invitații Regelui,  Profimedia (1) jpg
Andreea Gherasim, Bianca Brad, Sabina Iosub invitate la garden party la Palatul Elisabeta (1) jpg
andreea sandel balan  jpg
faraon  foto   profimedia 0418508554 jpg
FotoJet (66) jpg
Otniela Sandu   FOTO Radu Enache (3) jpg
Îngerii lui Charlie atunci și acum foto getty images jpg
Ioan Isaiu (1) jpg
Gravidă Pixabay jpg
Angelina Jolie  Profimedia jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Marile doamne de la Gala Gopo 2026  Camelia Șucu, Adriana Trandafir, Irina Margareta Nistor jpg
Angelina Jolie la avanvremiera, Coutures, Profimedia (2) jpg