De ce a ajuns Dana Rogoz la psiholog: “Aveam coşmaruri în fiecare noapte"
Dana Rogoz a ajuns în urmă cu câţiva ani la psiholog, după o perioadă agitată. Astăzi, când viaţa ei arată cu totul altfel, actriţa are convingerea că acesta a fost cel mai bun cadou pe care şi-l putea face. Ba mai mult, îi sfătuieşte şi pe alţii să îi urmeze exemplul.
“Dar ce probleme ai tu că să mergi la psiholog?” m-a întrebat cineva acum câţiva ani, cu un râs superior, ironic. “N-ai ce face cu banii?” a continuat, văzând că nu răspund, că m-am blocat. Deja regretam faptul că menţionasem, chiar şi în treacăt, chiar şi cu autoironie, că merg la terapeut. “Nu, eu n-am niciodată probleme” i-am răspuns zâmbind. “Mă alint”, am continuat, cu acelaşi ton, făcând automat persoană din faţa mea să bată în retragere. Nu mai ştiu cum a continuat discuţia, dar uite că şi după vreo 5 ani de atunci, încă îmi aduc aminte acea reacţie. Nu îmi era o persoană apropiată, cu care să fi băut vreodată o cafea, cu care să fi rămas vreodată la poveşti. Mă urmarea de la distanţă şi avea sentimentul că mă şţie bine, probabil prin prisma mesajelor pe care le transmiteam atât online, cât şi offline. Pentru că, într-adevăr, întotdeauna am transmis celor care nu îmi sunt foarte apropiaţi senzaţia că am mereu foarte mare încredere în mine şi că sunt mereu un om vesel şi optimist. Că n-am efectiv nicio “problema”. M-am protejat. Şi am adunat şi am adunat şi am tot adunat multe, fără să le las să iasă niciodată la suprafaţă”, povesteşte Rogoz.
Într-un final, Dana a cerut ajutorul unui specialist.
“Aveam coşmaruri în fiecare noapte. Mă rog, mereu am fost colegă cu coşmaruri mişto, încă de prin liceu, dar în perioada aceea, după ce tata murise de câteva luni, cu Vlad bebeluş, le-am luat ca pe un semnal de alarmă. Am zis hai să văd totuşi ce e cu nopţile astea agitate, ce e cu mine, cu doliul pentru tata, cu nouă postură de mama. Aveam atâtea întrebări, de fapt, că nici nu ştiam la prima şedinţă de terapie din viaţa mea ce să îi spun mai întâi psihoterapeutului. Cu ce să încep. Abia după multe şedinţe am realizat că în sfârşit îmi dau ocazia să trec printr-un proces de autocunoaştere, de multe ori al naibii de dureros, dar extrem de necesar.
Şi cu cât au trecut anii, mai ales în raport cu Vlad, iar acum cu Lia, am înţeles că terapia a fost cel mai bun cadou pe care am putut să mi-l fac. Pentru că numai după ce ajungi să te cunoşti puţin mai bine, să înţelegi nişte tipare în care ai ajuns să funcţionezi, să descoperi rădăcinile unor reacţii, gesturi, emoţii, abia după ce începi să ai o relaţie sănătoasă tu cu interiorul tău, abia atunci poţi să începi să dezvolţi o relaţie sănătoasă şi cu cei dragi ţie. Iar pentru acest proces ai nevoie de un ajutor, de un ghid. Iar eu mi-am găsit acest ghid în terapeutul meu, după ce i-am cerut ajutorul. Nu înseamnă că eşti “nebun”, “psihopat”, “descreierat” sau “alintat”. Eşti doar un om, ca oricare altul, care are nevoie să fie ascultat şi care încearcă să se înţeleagă, să se accepte şi, ideal, să se iubească aşa cum e”. A mers câţiva ani la terapeut. “Erau perioade în care mergeam o dată pe săptămână timp de câteva luni, după care făceam o pauză mai lungă, apoi reluam, şi tot aşa. Dar pentru gestionarea relaţiilor pe care le am cu copiii mei, continui şi acum să cer sfaturi terapeutului. Simt că îmi fac un cadou de fiecare dată când apuc să îmi programez o şedinţă, pentru că în sfârşit pot să descarc ce am mai adunat. Ultima am făcut-o online, fiind în pandemie, acum vreun an cred. Iniţial credeam că nu va funcţiona dialogul online, dar abia după ce şedinţa s-a încheiat am realizat că nu am avut nicio problemă cu asta, adică nu am simţit nicio barieră în comunicare. Sigur, aveam deja o relaţie mai lungă cu terapeutul meu, dar pe de altă parte, cred că ne-am obişnuit cu toţii să comunicăm destul de mult la distanţă, intrând mai uşor în profunzimi, chiar şi când nu suntem faţă în faţă cu omul căruia ne destăinuim. Aşa că, în încheiere, vă rog dacă vă simţiţi trişti, stresaţi, anxioşi, cu stări depresive, sau dacă vreţi pur şi simplu să treceţi printr-un proces profund de autocunoaştere, să luaţi în calcul psihoterapia, chiar dacă v-a fost teamă sau ruşine până acum.
Ultima oară i-am recomandat această variantă de terapie online unei prietene care era în izolare, acasă, cu toată familia bolnavă de covid, simţind că e la capătul puterilor. Nu o luaţi ca pe o reclamă, ci ca pe o recomandare”.
