De ce a plecat Luana Ibacka din televiziune?

Într-un self-interviu, fosta vedetă a postului Prima TV încearcă să ofere câteva răspunsuri celor care regretă plecarea ei din televiziune şi să puncteze, cu multă sinceritate, care sunt capitolele pe care le-a neglijat în ultimii ani şi cărora vrea să le dedice acum mai mult timp.

Într-un self-interviu, fosta vedetă a postului Prima TV încearcă să ofere câteva răspunsuri celor care regretă plecarea ei din televiziune şi să puncteze, cu multă sinceritate, care sunt capitolele pe care le-a neglijat în ultimii ani.

Luana Ibacka s-a lansat în presă în urmă cu 24 de ani, când a lucrat pentru prima data la „Zig Zag“, sub îndrumarea lui Ion Cristoiu.

Deunăzi, ea a anunţat că ia o pauză de televiziune, probabil şi pe fondul unor dezamăgiri resimţite în zona profesională. Cert e că ea a ales o manieră inedită de a-şi face cunoscută ieşirea din showbiz, printr-un interviu cu sine însăşi, publicat pe prorpiul blog sub titlul „Pa, pa, televiziune! Ne despărţim o vreme...“.

„- Luana, este o perioadă de schimbări şi incertitudine pentru mulţi. Tu,cum eşti? - Sunt bine. Am „divorţat” recent de soţul meu, TV-ul... M-a părăsit de Crăciun şi am mai stat în agonia sfârşitului de relaţie până azi. Azi m-am eliberat complet. Rămân a amantului meu, un timp.

- Da… :) Amantul este chiar corpul meu, fugeam la „mine“ ca la ceva interzis până acum... Pe primul loc era profesia. Mi se părea că o trădez, când stau sau fac ceva cu/pentru mine. Nici nu mai ştiam cine sunt. Mă teroriza îndoiala şi teama legată de etichete. Ecranele au multe avantaje (de divertisment), dar distorsionează orice realitate. În primul rând, pe cea proprie. Înţeleg acum foarte bine, că eu nu sunt profesia mea, eu nu sunt imaginea, hainele, numele, emisiunea, profilul de pe Facebook… Cum nimeni nu este, dar nu recunosc.

- Am să mă ocup de mine. A nu mai avea grija capcanei TV, soţul dominator şi manipulant, mi se pare maxim!!! Revin la a fi exact cum sunt. Să mă alint şi să mă oftic în public, să mă bucur şi să plâng ca orice om. Nu eram nici înainte vreo închipuită, dar nici nu îmi permiteam să manifest esenţa. Am să sărbătoresc cu amantul meu, corpul, privat ani şi ani de unele teme normale de viaţă (vacanţe, prietenii, relaţii, sport cât mai mult, îngrijire şi relaxare a corpului, lectură, cunoaştere). Ies definitiv din rolul de salvator. Ies din rolul de jurnalist şi personaj TV. Devin COMUNICATOR al valorilor mele, indiferent unde mă poartă paşii. Am un studio TV acasă, îl voi folosi fix cum îmi doresc. Şi o să vorbesc despre a schimba viaţa oamenilor, când eu voi fi total independentă de trecutul profesional, care este total irelevant pentru ceea ce azi se petrece.

- Acum 2 decenii, măsura succesului era să apari la TV şi în ziare. Ca jurnalistă, îmi asumam prezentarea unui subiect, persoană, imagine. Uită-te la ce e azi… Şi punct. Exact pe dos… Cine stabileşte azi modele?? Principala preocupare a mass media e să ţină societatea bolnavă şi imbecilizată. În loc să mergi la teatru sau la circ, te uiţi gură cască la show-uri de talent. Nu mai ştii ce să mănânci şi ce să găteşti de capul tau… Te identifici cu modele proaste în toate domeniile vieţii, doar pentru că nu mai bagă nimeni de seamă că avem de-a face doar cu negustori şi cu negoţ, nu cu valori importante. Copiii au crescut cu modele feminine ca Monica Columbeanu şi celelalte cacofonii care au urmat. Nimeni nu salvează pe nimeni dacă merge contra curentului. Oamenii sunt bolnavi de ei şi a fi directorul spitalului de nebuni nu e... succesul.

- Habar n-am încă. În orice caz, succesul şi popularitatea rareori sunt poveşti cu happy end. Dar voi avea timp să studiez profund. Probabil că succesul înseamnă să te trezeşti la tine. Atât de mult, încât să nu mai întrebi pe nimeni în afara ta de nimic. Să nu te simţi dator să dai explicaţii, să îţi ceri scuze, să te îngrijorezi de bani şi de imagine. O să fiu faimoasă prin excelenţă, atunci când o să pot spune cu toată sinceritatea că reputaţia, renumele, etichetele, imaginea NU CONTEAZĂ.

- Păi, o să îmi spună amantul meu… Corpul. Atât de obosit şi epuizat deseori. În el e inima şi sufletul, creierul, mintea, e universul căruia îi acord extrem de puţin. În el e răspunsul la ce contează. Un orb, un şchiop, un suferind ce ar răspunde ????. O să îl ascult pe corpul meu din ce în ce mai mult. Jumătate de viaţă s-a identificat, săracul, cu un personaj care umbla ţanţoş să salveze lumea şi orişice în afara lui. Contează să fiu şi să mă simt sănătoasă şi liberă. Să nu mă doară nimic. Să mă bucur că respir, văd şi merg, atât de mult, încât să îmi pot face din existenţă o artă de a trăi, aşa cum spun de când scriu…

- Nicio măgulire sau laudă nu folosesc la nimic. Dacă cineva îmi spune: „Eşti minunată!“, îmi spune cumva mie? Este o percepţie. Tot o etichetă. Una rea, pentru că poate crea dependenţă şi te obligă să fii ce nu eşti, pentru că acel compliment nu era pentru sinele meu, se adresa tot unei imagini contextuale. De când am terminat cu TV-ul, şi deseori când am avut căderi profesionale, s-a cam dus şi admiraţia. Popularitatea e o iluzie, un scenariu, o manipulare pe care o cunosc destul cât să nu o iau calcul, chiar dacă, recunosc, e dureroasă. Dar orice doare, până înţelegi cum stă treaba. Asta înseamnă să TE TREZEŞSTI. Să înţelegi cum stă treaba.

- Răspund cu o poantă… Un avocat îi zice unui instalator, după ce acesta îi repară instalaţia din baie şi îi face nota de plată 1.000 ron: „Auzi, eşti nebun, eu nu fac banii ăştia într-o oră jumate..“, la care instalatorul îi răspunde: „Ştiu, nici eu nu îi făceam când eram avocat“…

- Ce au reuşit?“

Foto: pagina personală