Deci, ce vrea publicul?!
Că oamenii se uită. Dăm publicului ce vrea. E una dintre teoriile tâmpe pe care le suport cu mari dificultăţi. Marile succese au fost cele care au surprins, nu cele care au venit că la asta ştia mulţimea să aplaude. Publicul nu ştia că vrea Coca-Cola până n-a apărut. Dincolo de asta, e o tâmpenie să explici că publicul le
Că oamenii se uită. Dăm publicului ce vrea. E una dintre teoriile tâmpe pe care le suport cu mari dificultăţi. Marile succese au fost cele care au surprins, nu cele care au venit că la asta ştia mulţimea să aplaude. Publicul nu ştia că vrea Coca-Cola până n-a apărut. Dincolo de asta, e o tâmpenie să explici că publicul le vrea pe Drăguşanu şi pe Mariana Moculescu. Publicul vrea divertisment. Nu vă mai puneţi neputinţa de a nu putea interesa decat minim şi doar stârnind mirare, dispreţ sau curiozitate momentană! Nu mai puneţi neputinţa asta în spinarea telespectatorilor!
Puteţi crede că într-o ţară în care la un show de divertisment s-au uitat 2,7 milioane de oameni, show-uri de divertisment cu un public de nici 100.000 de telespectatori îţi explică cum dau oamenilor ce îşi doresc? Sunt mai penibili invitaţii pe care emisiunile astea îi vând sau felul în care ele îi argumentează? Vineri, la “Românii au talent” s-au uitat 2,7 milioane de oameni.În România, televiziunea are un potenţial teribil. Pentru că are o populaţie mare cu preocupări mici. Asta e altă catastrofă a logicii. Cum o ţară cu peste 20 de milioane de locuitori reuşeşte să se vândă ca fiind una mică? Televiziunea e, de vreo 15 ani, mai dezvoltată decât ţara. Pentru că românii au reflexul de-a se uita la televizor foarte bine stabilit. Chiar şi-n contextul acesta, se obţine marea performanţă ca, în prime time, cele mai multe televizoare să fie alea închise. Pentru că succesul în televiziune se judecă în două feluri: câte televizoare sunt deschise pe tine din cele deschise şi câte sunt deschise pe tine din câte puteau fi deschise. E o performanţă ca, într-o ţară cu atât de puţine preocupări, să reuşeşti să ţii atâtea televizoare închise.
Revenind la “Românii au talent” şi la cei 2,7 milioane de telespectatori, ştiu ce-o să-mi explicaţi: e o investiţie mare. Nu ştiu ce încasări au avut oamenii ăştia, dar am certitudinea că nu sunt nişte filantropi ai naţiunii. Şi pentru ei televiziunea e un business. Mă îndoiesc c-o fac în pierdere şi de plăcere. Sănătoşi la cap fiind nu putem construi o asemenea concluzie. Apoi, că a fost foarte promovat. Păi au avut ce promova! Că dacă ai o mizerie, să te apuci s-o şi promovezi mi se pare mai tâmp decât a avea o mizerie. Când numeri milioane de telespectatori, poţi să te apuci să vorbeşti despre ce vrea publicul mult mai competent decât atunci când numeri câteva sute de mii. Dacă am avea acest minim bun simţ pe care-l propune logica, n-am mai ajunge să explicăm faptul că Buruiană şi Mărculescu vând şi sunt celebri.
