Despre drama din Primăverii
Conducea la un moment dat un foarte mişto BMW decapotabil. Locuia în spatele biroului Ralucăi Sandu. Ăsta e contextul în care această femeie era nefericită. Undeva după colţ, e casa Romaniţei Iovan. Undeva în spate e casa preşedintelui.
Mi-a rămas în minte povestea asta sinistră din Primăverii. Bine, poate şi pentru că e peste tot. Şi uşor greu explicabilă. Eu spun într-o relevanţă pe care o are pentru mine. Am o schemă de scurtarea aşteptării la semaforul din Piaţa Charles de Gaulle. O iau pe străzi, prin Primăverii. O iau pe acolo, pe unde s-a întâmplat treaba asta. Şi mă mai uit la case. Mă mai uit la blocuri. Şi-mi plac. Îmi place Bucureştiul când arată elegant. Mă uit şi într-o intuiţie a faptului că oamenii acolo trăiesc frumos. Am trecut şi pe lângă apartamentul unde cele două erau în situaţia în care au fost găsite. Chiar luni acum. Ce drame sunt în multe dintre casele alea mişto. Am o simpatie pentru maşinile decapotabile. Îmi plac cei care le conduc. Au un aer detaşat. Acum câteva zile a trecut pe lângă mine unu într-o maşină d-asta. Şi am avut un reflex de a privi cu uşoară invidie. Dar întrebarea care se pune e ce ştiu eu despre omul acela. Răspunsul e că are o maşină frumoasa. Şi e un gest imbecil. Să segmentezi un om în apreciere. Concluzia are legătură cu ansamblul. Şi din toţi milionarii în euro pe care i-am cunoscut la interviuri, am înţeles că nu poţi avea un milion de euro fără să fi sacrificat ceva de nesacrificat din sinea ta.
Nu ader imbecil la banalitatea că banii nu aduc fericirea. Dar ader. Îmi explica unul dintre oamenii mei importanţi: Shakespeare e considerat cel mai mare scriitor al literaturii universale. A scris 37 de piese de teatru. Dintre toate, lumea a reţinut două. Dintre cele două, în mare se mai ştie o singură replică. “A fi sau a nu fi”. Cam asta e importanţă scenei respective. Imensă replică, dacă din cel mai mare scriitor atât s-a reţinut în mare. Lumea e moblizată acum de verbul “a avea”. Şi isteric dezinteresată de “a fi”, în sensul în care se întreabă Hamlet cu craniul în mână.
Mă întorc la Cristina Verona. Cea care şi-a omorât mama. Conducea la un moment dat un foarte frumos BMW decapotabil. Locuia în spatele biroului Ralucăi Sandu. Ăsta e contextul în care această femeie era nefericită. Undeva după colţ, e casa Romaniţei Iovan. Undeva în spate e casa preşedintelui. Pe lângă asta, e casa unde locuieşte familia Roman. Numai oameni fericiţi, nu?! Şi închei cu o chestiune dificil de spus, de scris sau de citit. Dar foarte deşteaptă. Înţeleg că cele două au fost găsite din cauza unui miros îngrozitor. Trecuseră câteva zile de la eveniment, când au intrat aştia şi le-au văzut. Asta se petrece cu un corp fără suflet. Corpul şi sufletul. Atât de mult contează unul. Atât de mult contează celălalt. Ironic e că toată viaţa investeşti în primul. Cel de-al doilea cântăreşte doar 20 şi ceva de grame. Atât. E tot ceea ce banii nu pot întreţine. Dar pot pierde.
