Destin de poveste! Primele destăinuiri din viaţa controversatei Barbra Streisand!

Poate cea mai bună descriere a experienţei de-a lucra cu Barbra Streisand îi aparţine textierului Paul Williams, cu care vedeta a colaborat la mai multe cântece. „E ca şi cum ai lua un picnic la capătul unei piste de avioane!“ Este genială, te duce în al nouălea cer, dar şi mult prea dificilă, stresantă şi enervant de perfecţionistă pentru mulţi. La o noapte de filmări în New York, când echipa era în mare întârziere, Barbra, care se afla în postura de regizor, a observat la un moment dat o lumină ciudată care-i deranja cadrul şi a ţipat la asistentul ei: „De unde dracu’ vine lumina aia?“ „E ora 5.30. Cred că a răsărit soarele!“, i s-a răspuns. „Nu-mi pasă, dă jos soarele, că trebuie să filmez aici!“ Nu degeaba a fost poreclită mama tuturor divelor sau regina divelor. De la petalele de trandafir în apa WC-ului, cele peste 100 de prosoape numai în culoarea piersicii şi „n“ lămpi doar de la anumiţi designeri, care să se regăsească în aparta­mentul ei în turnee, până la cerinţe de genul celei adresate staff-ului de la MGM Grand Hotel din Las Vegas – să intre în camera sa doar cu spatele şi să iasă fără să întoarcă capul – Babs e recunoscută pen­tru pretenţiile ei exagerate. Replica sa? „Termenii de fiţe şi pretenţii nu prea-i aud în legătură cu un bărbat. E un dublu standard aici. Despre un el s-ar spune că e excentric. La fel cum un bărbat e perfec­ţionist, în vreme ce o femeie are toane şi nu e mulţumită niciodată! Un bărbat e autoritar, o femeie e isterică, în schimb!“

Şi ce înseamnă, până la urmă, aceste toane, când vorbim de una dintre cele mai de succes femei din toate timpurile? Este actriţă, cântăreaţă, scenaristă, producătoare de film şi regizoare, având două Oscaruri, zece Grammy-uri, cinci Emmy-uri, un Tony şi 11 Globuri de Aur, pe lângă cele 30 de discuri de platină pentru cele peste 70 de milioane de albume vândute doar în America. În în­treaga lume, a vândut peste 250 de milioane! Şi nu se opreşte aici. Toamna trecută a lansat Partners, care a intrat direct pe locul 1 în Topul Billboard – un album în care face duete cu voci ca Michael Bublé, Stevie Wonder, Billy Joel, Andrea Bocelli, John Legend şi chiar Jason Gould, fiul ei din căsnicia cu Elliott Gould, care i-a moş­tenit personalitatea multitalentată. Sunt cântece care au însemnat ceva de-a lungul carierei sale. Nu lipseşte nici vocea lui Elvis Pre­sley, Regele marcându-i cariera mai degrabă prin... absenţă! „L-am cunoscut în 1969, când a venit în culise să mă vadă. Eu îmi făceam manichiura. Dar m-a intimidat atât de tare, încât n-am ştiut ce să fac. Nu l-am putut privi în ochi. Îmi amintesc că nu-mi puteam des­prinde privirea de la centura lui strălucitoare...“ Câţiva ani mai târ­ziu, şi l-a dorit partener în pelicula în care juca şi o şi producea, A Star Is Born. „A fost primul om la care m-am gândit. Se îngrăşase, nu mai era în mare formă, aşa că am zburat până la Las Vegas ca să-i fac propunerea. A fost de acord, dar managerul lui, Colonelul, nu l-a lăsat...“ E de înţeles acum de ce Babs a simţit nevoia unui duet pe piesa Love Me Tender.

Cel mai recent turneu al său, cel din 2012, când a împlinit ro­tunda vârstă de 70 de ani, a cuprins 20 de concerte şi a avut în­casări de peste 67 de milioane de dolari. Un turneu făcut în ciuda teribilei frici de scenă pe care o are şi acum - şi pe care şi-o ţine sub control cu terapie. E o teamă pe care a căpătat-o la un concert din 1967, când a uitat versurile unuia dintre cântece. „Unii tratează cu umor astfel de situaţii. Inventează versuri... Eu n-am avut deloc umor. M-am panicat şi nu am mai urcat pe scenă vreo 25 de ani!“ A revenit în anii ’90, în concerte pentru cauze caritabile, dar şi pentru campania electorală a lui Bill Clinton, cu care se spune că ar fi avut o idilă. Pentru că da, Babs e la fel de celebră pentru vocea şi talen­tul ei actoricesc, cât şi pentru pleiada de bărbaţi celebri din CV-ul amoros, cuceriţi cu personalitatea ei puternică, ochii pătrunzători şi feminitatea extraordinară pe care o transmite, în ciuda la fel de celebrului ei nas proeminent – pe care o femeie deşteaptă ca ea a ştiut că nu trebuie să şi-l opereze şi l-a transformat într-una dintre mărcile sale. De fapt, Streisand pare să fi suferit nu doar de o teamă de scenă, dar şi de una de mariaj – căci după cea dintâi căsnicie, între 1963 şi 1971, cu actorul Elliott Gould (tatăl unicului ei fiu, Ja­son), nu s-a mai recăsătorit până în 1998, când şi-a găsit, în sfârşit liniştea, la 56 de ani, alături de James Brolin. Cei 27 de ani scurşi între mariaje i-au dat, însă, destul răgaz ca să facă valuri cu o viaţă sentimentală care a născut peste 50 de biografii neautorizate cât se poate de picante. Printre faimoasele ei cuceriri, întâlnite pe platou­rile de filmare, s-au numărat Warren Beatty şi Omar Sharif, cu care a filmat Funny Girl şi care a povestit cu francheţe: „La început, nu mi s-a părut foarte atrăgătoare. Dar încetul cu încetul m-a fermecat. M-am îndrăgostit nebuneşte de talentul ei. Sentimentul a fost reci­proc – doar vreme de patru luni, cât au durat filmările!“.

The Way We Were...

Lui Beatty şi Sharif li s-au alăturat Ryan O’Neal, Steve McQueen şi Don Johnson. Cu acesta din urmă, a realizat chiar o copertă de album romantică – e vorba despre Till I Loved You, lansat în 1988. De fapt, aşa s-au şi cunoscut: atunci când Columbia Pictures i-a propus starului din Miami Vice un duet cu ea. „Este o femeie minunată. Una dintre cele mai inteligente cu care am fost în viaţa mea, plină de umor şi cu o inimă uriaşă“, a declarat Don. Acestor nume li se adaugă chiar Jon Voight, Robert Redford şi Ri­chard Gere, cu care ar fi avut aventuri. Ba s-ar părea, şi un prinţ şi un preşedinte, aşa cum specifică cel puţin una dintre cărţile despre viaţa ei – cea semnată de Christopher Anderson, apărută în 2006. Potrivit acestuia, Prinţul Charles (oare o fi găsit în chipul lui Babs ceva din trăsăturile Camillei?) ar fi curtat-o intens pe Streisand într-o vizită în America, în 1994, câteva luni mai târziu fiind văzuţi la o cină intimă. Iar Bill Clinton ar fi avut o perioadă în care a fost de-a dreptul obse­dat de ea. Ba chiar Streisand ar fi petrecut o noapte fierbinte la Casa Albă, în vreme ce Hillary Clinton se afla în Arkansas, la căpătâiul tatălui ei aflat pe moarte. Şi pentru ca totul să aibă parfum de show de cabaret pe Broadway, se zice că Bill ar fi apărut cu nişte zgârieturi pe gât la conferinţa de presă de a doua zi.

Pe Barbra a înfuriat-o la culme cartea, denunţând-o drept o mi­tologie maliţioasă, deghizată în biografie. Dar nu e singura de acest gen. Tocmai de aceea, printre multiplele proiecte pe care diva de 73 de ani cu o energie nesfârşită le are ar mai fi şi mult aşteptata ei autobiografie. Cartea ar urma să apară în 2017. Dar dacă în toate ce­lelalte proiecte a avut un succes fulminant, acesta din urmă ar putea dezamăgi. Proiectul pare a fi unul pe care-l face pentru că trebuie, nu pentru că simte... „Chiar vreau să-mi scriu viaţa? Chiar vreau să-mi retrăiesc viaţa? Nu sunt sigură“, spunea în 2009 cea care a înotat mereu în marea discreţiei. Nu i-a plăcut niciodată să vorbească des­pre iubirile ei, astfel că din volumul aşteptat ar putea lipsi mai multe pagini... Dar asta face parte cumva tot din obsesia de a-şi manifesta autoritatea asupra celor diverse detalii ale realităţii din jur, aşa cum ea însăşi mărturisea. „Lucrurile astea mă enervează. Aş vrea să nu fie aşa, dar asta sunt. Uite coperta noului meu album: până în ulti­ma secundă am tot încercat să fac modificări ca să obţin exact acea nuanţă de piersică şi tot bej arată. Iar mie nu-mi place bejul nicicum. Cred că am moştenit obsesia pentru detaliu de la tatăl meu, care era profesor de engleză, fiindcă ma­mei nu i-am semănat deloc. Lipsea adesea de acasă, aşa că eu am fost crescută mai degrabă ca un animă­luţ. Mobila noastră era acoperită cu bucăţi de plastic, iar podeaua cu bucăţi de ziare. Şi ăsta a fost un aspect împotriva căruia am vrut să mă revolt. Eu am vrut să fiu cu totul diferită de mama“, a mărturisit faimoasa tipicară, născută pe 24 aprilie 1942, în Williamsburg (New York). A vrut. În realitate, însă, a moştenit de la Diana Rosen întru totul spiritul critic exacerbat. Tatăl ei, Emanuel Streisand, a murit la 34 de ani. O moarte absolut stupidă, pe când Babs avea doar 15 luni – chinuit de cumplite dureri de cap în urma unui accident de maşină, s-a dus la spital unde i s-a dat din greşeală o doză fatală de morfină.... În urma lui, Diana s-a recăsătorit, dar n-a putut să-i ofere fiicei un cămin iubitor, Babs descriind-o ca distantă şi extrem de critică, iar pe tatăl vitreg, drept un om glacial. „Cred că unii părinţi nu se plac pe ei înşişi. Şi de-asta nu-şi plac nici propriii copii. Mama m-a iubit şi ea cât a putut. Avea propriile vise. Şi da, uneori era geloasă pe succesul meu. Pentru mine a fost teribil să văd asta. Dar ei îi datorez cariera mea. Relaţia cu ea a fost dureroasă. Mereu am încercat să-i demonstrez că merit să fiu cineva!“

Diana avea o voce frumoasă, pe care Babs a moştenit-o şi într-o zi, pe la 13 ani, a luat-o într-un studio de înregistrări. Dar ea îşi do­rea mai presus de orice să fie actriţă. „Nu m-am aventurat în afara Manhattanului până la 14 ani“, mărturiseşte ea. Exact ca-n cântecul din filmul Yentl (1983), distins cu un Oscar pentru muzică şi datorită căruia ea a devenit prima femeie distinsă cu un Glob de Aur pentru regie. „It all began the day I found.../ That from my window I could only see/ A piece of sky/ I stepped outside and looked around/ I ne­ver dreamed it was so wide or even half as high“ (n.r. „Totul a început în ziua în care am aflat... Că de la fereastra mea nu vedeam decât un petic de cer/ Am păşit mai departe şi am privit în jur/ Nici nu visasem că ar putea fi atât de întins şi-nalt“). Asta până când s-a în­scris la un colegiu de artă dramatică, la aceeaşi vârstă de 14 ani. „Am început să iau lecţii de actorie la 14 ani, iar la 15 o jucam pe Medeea. Dar pentru că se ştia că am voce bună, m-am dus la un concurs de talente, mai mult gândindu-mă că, dacă câştig, voi avea ceva bani de buzunar până ajung să joc Shakespeare sau Ibsen.“ Ei bine, Streisand a câştigat concursul, iar în acea seară cineva i-a spus: „Fetiţo, văd nu­mai dolari pe fruntea ta!“ Şi ce dreptate avea! Babs are azi o avere de peste 650 de milioane de dolari. Una începută, însă, cu un job pentru care era plătită cu 100 şi ceva de dolari pe săptămână: cel de cântă­reaţă într-un club din New York. „Era chiar prima mea seară la Bon Soir Nightclub. Eram o puştoaică de 18 ani îmbrăcată cu haine vechi găsite pe la magazinele de chilipiruri, când m-am trezit cu acest cu­plu vizitându-mă la cabină – Alan şi Marilyn Bergman.“ Vorbim de un compozitor şi o textieră de mare succes în muzica americană, care au ajuns să facă echipă cu Streisand timp de 50 de ani. Aceiaşi care au scris muzica distinsă cu Oscar pentru filmul ei, Yentl. Oameni pe care Babs i-a cunoscut chiar în prima ei seară în acel club. Şi n-ai cum să nu te gândeşti că s-a născut sub o stea norocoasă, de vreme ce i-a reuşit totul din prima. Aproape totul, dacă socotim şi cei doi ani de rătăcire, de la 16 la 18 ani, când, exasperată de atmosfera glacială de acasă, şi-a luat viaţa în propriile mâini, dormind pe la prieteni, angajându-se ca sufleur la un teatru şi trăind, în opinia mamei, în stil gipsy. Clubul Bon Soir a fost, însă, cu noroc.

pentru ca anul următor să obţină deja rolul din

, care a avut un succes enorm pe Broadway. În 1963, şi-a făcut debutul oficial în muzică, cu albumul

, care i-a adus imediat două Grammy-uri. Iar în 1968, când şi-a făcut debutul pe marele ecran, în filmul

(adap­tarea cinematografică a piesei de pe Broadway în care tot ea jucase), Barbra a fost distinsă cu un Oscar. Au urmat musicaluri de succes, precum

(1969), regizat de Gene Kelly, sau

(1976) (care i-a adus un al doilea Oscar, pentru muzică), comedii pre­cum

(1972) şi

(1979), amândouă ală­turi de Ryan O’Neal, sau drame ca nemuritorul

, cu Robert Redford, pentru care a primit o nominalizare la Oscar – şi, cel mai recent, a revenit la comedie, în seria

. O carieră multidimensională, fără să fi urmat lecţii de canto – şi fără să fi excelat nici în studiul actoriei! În plus, Streisand a fost o ade­vărată figură întreprinzătoare a Hollywoodului şi o deschizătoare de drumuri, în 1969 înfiinţând, împreună cu Paul Newman, Sidney Poitier şi Steve McQueen, „First Artists Production Company“, care le permitea actorilor să dezvolte un proiect cinematografic pentru ei înşişi – Babs realizând astfel proiecte ca

,

sau

(de pe a cărui coloană sonoră face parte piesa

, un duet nominalizat la Oscar, realizat cu Bryan Adams). Altfel spus, mama tuturor divelor a fost o adevă­rată maşinărie de talent şi bani – cel puţin în decada 1970-1980 fiind nelipsită din top 10 al starurilor cu cel mai bun box office, adesea singura femeie din top. Cât despre muzică, s-a aflat adesea în Top 10 cu melodii precum

, un duet cu Neil Diamond. Sau

, o piesă care transmite toată forţa pa­siunii cu care Streisand a ştiut să iubească de-a lungul vieţii...

Woman In Love

Căsătorită în 1963 cu Elliott Gould, Babs l-a adus pe lume trei ani mai târziu pe fiul lor, Jason, care îi calcă întru totul pe urme – cântă, joacă, produce filme, regizează. Iar mama l-a luat sub aripa ei creatoare, cântând cu el în turnee ori filmând împreună în Prinţul Mareelor. O susţinere pe care i-a acor­dat-o nu doar pentru că era convinsă de talentul lui. Babs n-a vrut să repete greşelile mamei sale. „Poate sunt la fel de critică precum ea, dar ştiu să iubesc mai mult“, punctează ea. Şi, într-adevăr, i-a acordat toată dragostea lui Jason, acceptând cât de uşor a putut faptul că este homosexual. Despre acest lucru a vorbit deschis chiar el într-un interviu din 2001, mărturisind că şi-a conştientizat orientarea sexuală încă de la vârsta de 8 ani şi că, paradoxal, nu i-a fost uşor să se maturizeze lângă o mamă care, printre altele, este un icon al lumii gay. Babs şi-a dorit cu atât mai mult să-şi susţină fiul cu cât căsnicia cu Elliott a început să se destrame spre sfârşitul anilor ’60. Într-atât, încât pe când încă nici nu divorţase, s-a implicat într-o re­laţie cu nimeni altul decât Pierre Trudeau, primul ministru cana­dian. Babs a avut întotdeauna o fascinaţie pentru lumea politică, fiind o democrată recunoscută, care s-a implicat activ în campanii electorale. Iar aceasta a fost una dintre puţinele relaţii despre care diva a vorbit deschis. „Trudeau întrunea cele mai multe calităţi ale unui tată, fiindcă era mult mai în vârstă decât mine, iar eu îl ad­miram enorm. Dar aveam doar 29 de ani, el voia să se însoare, eu nu voiam să renunţ la cariera mea cinematografică. În plus, faptul că nu mi s-a permis să-mi închiri­ez un apartament în cea mai bună zonă din New York doar fiindcă eram evreică, iar pe-atunci încă existau o grămadă de pre­judecăţi m-a făcut să vreau să plec în California“, a expli­cat despărţirea de Pierre.

După divorţul de Elliott, definitivat în 1971, Streisand a început, de fapt, să-şi trăiască viaţa cu adevărat. La urma urmei, se măritase prea devreme, la doar 21 de ani, avântându-se într-o lume a showbusiness-ului plină de tentaţii. Însă pe cât de discretă şi-a dorit să fie în această privinţă, la începutul anilor ’90 nu s-a sfiit să facă vâlvă cu iubirea ei cu tenismanul An­dré Agassi, de care o despărţea o considerabilă diferenţă de vârstă. „Am căzut de comun acord că ne simţim foarte bine împreună. Şi ce dacă ea e cu 28 de ani mai mare?!“, scria André în autobiografia lui din 2009. „Ne stă bine împreună, iar comentariile celorlalţi nu fac decât să ne condimenteze relaţia, căci pare ceva interzis, tabu. Iată o altă faţetă a rebeliunii mele. Să fiu cu Barbra a fost ca şi când m-aş fi scufundat într-o lavă vulcanică!“, povestea tenismanul. Şi pentru ea probabil că aceasta a fost una dintre ultimele rebeliuni. Totul s-a schimbat la întâlnirea cu James Brolin, cu care a îndrăznit, în sfâr­şit, să facă al doilea drum la altar, pe 1 iulie 1998. Şi parcă asemenea personajului ei din Meet the Fockers, Babs i-a mărturisit prin 2006 colegului Dustin Hoffman că ea şi James fac dragoste de şase ori pe săptămână! De-atunci a trecut ceva timp, aşa că ne-ndoim că in­formaţa mai e de actualitate. Sau încă e? „Eu şi James ne petrecem sâmbetele lenevind în pat în casa noastră din Malibu. De fapt, facem asta mai multe zile pe săptămână. Ne place să ne uităm la TV. Iubesc serialul Homeland“, spune ea. Ar fi fost prea târziu să mai aibă ur­maşi - dar Babs îl are pe Jason, iar Brolin are trei copii din cele două mariaje anterioare, printre care actorul Josh Brolin. Astfel că tabloul de familie e complet. „Toţi bărbaţii mei au fost cu adevărat atrăgă­tori. Sunt unii oameni care sunt norocoşi să fie frumoşi. Soţul meu are o frunte perfectă, maxilare perfecte, dinţi perfecţi, nas perfect. Aşa că şi atunci când mă mai enervează, simetria lui facială mă face să-mi treacă imediat!“ E o declaraţie cu trimitere directă, desigur, la propriul nas. „Din anumite unghiuri poate sunt frumoasă. Din altele, mi se pare că sunt oribilă. Asta nu se va schimba vreodată, fiindcă e ceea ce văd!“

Nici pe ea şi James nu i-au ocolit zvonurile de divorţ. Şi nu doar o dată. Cel mai recent, tabloidele au scris chiar în septembrie că cei doi nu se mai înţeleg. Şi asta din cauza apropiatei nunţi a lui Josh Brolin cu asistenta lui, Kathryn Howard. Babs o consideră pe aceasta nedemnă de fiul ei vi­treg şi se aude că ar vrea să boicoteze nunta, lucru care îl scoate din sărite pe James. Un alt motiv de neînţelegere este chiar cartea pe care Babs o pregăteşte, James fiind îngrozit de faptul că ea e totuşi dispusă să facă dezvăluiri amoroase incendiare din trecutul ei – dez­văluiri care-l vor face să pară un „fraier“. Poate tocmai de aceea Bar­bra pare încă indecisă în privinţa sorţii acestui proiect. Unii ar spune că e o alegere între vanitate şi dragostea şi respectul pentru James. „Aş vrea să spun adevărul despre mine într-o carte... Am păstrat un jurnal. Dar mărturisesc că mi-am pierdut parţial interesul pentru acest proiect. Ce-am trăit am trăit, e plictisitor să rememorez. Ori poate sunt mai leneşă cu vârsta. Obişnuiam să fiu foarte creativă atunci când aveam neîmpliniri în viaţa personală. Pe măsură ce am devenit tot mai fericită, am simţit tot mai puţin nevoia de a munci!“