Dosarele OK! Titanic, blestemul vaporului „de nescufundat“: teorii incredibile despre dezastrul maritim

22 iulie, 2023

La 111 ani de la dezastru, Titanic continuă să facă valuri, dând naștere la numeroase controverse și teorii. Dar, mai important de atât, continuă să facă victime. Mulți cred că la mijloc se află un blestem, responsabil și de moartea celor cinci pasageri ai submersibilului Titan.

Titanic profimedia 0753185221 jpg

Puține tragedii au adunat în jurul lor atâta mister, atâtea legende și atâtea teorii ale conspirației. A trecut peste un secol de la cel mai cunoscut dezastru maritim din istorie și totuși trista poveste a vasului Titanic continuă să alimenteze imaginarul colectiv și să creeze noi și noi scenarii. Ziua de 14 aprilie 1912, când vaporul a lovit un aisberg, pierind în adâncurile Oceanului Atlantic împreună cu peste 1500 de vieți, a fost scena unei orori greu de descris. Iar înlănțuirea de factori care au condus la tragedie a fost atât de bizară, încât nu putea fi explicată decât printr-o vrajă rea. Așa a apărut blestemul Titanic, responsabil, în opinia celor ce cred în forțe nevăzute, și pentru implozia submersibilului Titan. Dezastrul petrecut în ziua de 18 iunie, când cei cinci pasageri și-au pierdut viața în timp ce se apropiau de epava celebrului vapor, a șocat întreaga lume. Rămășițele submarinului zac acum pe fundul Atlanticului, la mai puțin de 500 de metri de cele ale Titanicului, împărtășind aceeași soartă. Mulți cred că Titan a intrat în vortexul blestemului Titanic, care, de dincolo de moarte, încă își cere tributul.

"Faptul că o tragedie similară s-a petrecut în fix același loc, e de necrezut“

Până și James Cameron, regizorul celebrului film cu Kate Winslet și Leonardo DiCaprio, a fost frapat de coincidențele dintre cele două nave. Pe care le atribuie, totuși, unor cauze mai lumești. „Mai mulți jucători de top din comunitatea inginerilor de submarine au scris companiei (nr. compania OceanGate, care deținea Titan), avertizând că nu poți lua pasageri la bordul unei nave-experiment, pe deasupra necertificate. Mă șochează asemănarea dintre cele două dezastre. În cazul Titanic, căpitanul a fost în mod repetat avertizat în legătura cu ghețarii și totuși a ales să navigheze cu motoarele la turație maximă printr-un câmp de gheață, într-o noapte fără lună. Și au murit oameni. Faptul că o tragedie similară, unde avertismentele nu au fost luate în seamă, s-a petrecut în fix același loc, e de necrezut“, a declarat regizorul pasionat de scufundări pentru ABC News. De altfel, James Cameron, care a coborât de 33 de ori să vadă epava, în perioada de documentare pentru filmul Titanic (1997), câștigător a 11 premii Oscar, a avut la rândul său o experiență terifiantă. Acesta a rămas blocat timp de 16 ore în submersibilul său, în timp ce încerca să exploreze Titanicul.

Titanic Screenshot 2023 07 05 at 12 06 (5) jpg

După incidentul Titan, un jurnalist a povestit de asemenea că abia a scăpat cu viață dintr-o experiență similară. Și, printr-o ciudată ironie a sorții, soția uneia dintre victimele Titan, CEO-ul OceanGate Stockton Rush, este stră-stră-nepoata lui Isidor și Ida Straus, două dintre cele mai cunoscute victime ale tragediei din 1912. Isidor și Ida, un cuplu extrem de înstărit, au refuzat să se salveze în noaptea fatidică, preferând să moară împreună. Povestea lor este, de altfel, surprinsă de James Cameron în Titanic, printr-o scenă iconică. O altă coincidență stranie este că actorul care l-a interpretat pe Isidor în film, Lew Palter, a murit la doar câteva zile după dispariția submersibilului Titan.

Evenimentele din ultima lună au readus în atenție șirul de întâmplări nefaste vinovate de scufundarea Titanic, vasul prezentat de creatorii săi ca fiind „de nescufundat“. În 1912, Titanic era practic vârful tehnologiei, al luxului și al măreției în materie de călătorii maritime. Pe lângă opulența cabinelor de la clasa I, oferea o premieră: prima piscină la bordul unei nave. În contrast cu reclamele strălucitoare, ce promiteau o călătorie de neuitat – câtă dreptate au avut – semnele rele au apărut încă dinainte de finalizarea mastodontului. Se pare că vaporul a făcut victime chiar din stadiul de proiect, luând viața a opt dintre muncitorii implicați în construcție. Tot o serie de muncitori catolici ar fi fost alarmați când au constatat că numărul navei, 3909 04, citit invers, însemna NO POPE. Deși s-a dovedit ulterior că numărul era altul, de fapt, această legendă continuă să circule cu înfrigurare.

„Ceva nu-mi place deloc la vaporul ăsta. Am o senzație stranie legat de el“

Apoi, a fost considerată semn rău amânarea călătoriei inaugurale, prima și de altfel ultima călătorie Titanic. Deși inițial s-a anunțat că vaporul va pleca din portul Southampton, Anglia, pe 20 martie, cu destinația New York, plecarea s-a amânat pentru 10 aprilie, din cauza defecțiunii navei surori Olympic, care se ciocnise cu o altă ambarcațiune și a avut nevoie să împrumute piese de la Titanic. Când, în sfârșit, pe vas aveau loc ultimele pregătiri înainte de marea inaugurare, un incendiu bizar a izbucnit într-o cameră de combustibil. De altfel, focul încă nu fusese complet stins în ziua plecării, iar echipajului i-a fost interzis să informeze pasagerii legat de acest aspect. Conform autorului John P. Eaton, în jur de 50 de oameni au renunțat în ultima clipă să urce pe vapor, preferând să piardă banii dați pe bilet, din cauza unor premoniții sau sfătuiți de oameni cu capacități paranormale. Însuși ofițerul-șef, Henry Wilde, una din victimele Titanic, a trăit sentimente inexplicabile de neliniște. Într-o scrisoare adresată surorii sale, scrisă în timp ce se afla la bordul navei, consemna: „Ceva nu-mi place deloc la vaporul ăsta. Am o senzație stranie legat de el“.

Poate că la senzația sa contribuia, inconștient, și faptul că îl avea drept căpitan pe Edward J. Smith, care, deși unul dintre cei mai experimentați căpitani ai vremii, fusese implicat în cinci accidente maritime. Conform lui James Bancroft, autor al cărții The Titanic Disaster: Omens, Mysteries & Misfortunes of the Doomed liner, Edward J. Smith le-ar fi mărturisit prietenilor săi că se simte urmărit de o piază rea. Oare tot piaza rea să fi fost de vină că a ignorat avertismentele legate de ghețar până în ultima clipă? Sau că a ordonat ca vaporul să meargă la viteză maximă? 37 de secunde a avut la dispoziție echipajul să ferească nava din calea aisbergului, lucru în mod evident imposibil, având drept consecință scufundarea în mai puțin de trei ore a colosului de oțel. Unii martori spun chiar că acesta era băut în noaptea groazei și își pierduse coerența și capacitatea de a lua decizii. De altfel, Titanicul abia plecase din port când a evitat la milimetru o ambarcațiune mai mică. Se crede că Smith a murit înghițit de ape, deși potrivit unor ipoteze curajoase, ar fi supraviețuit, pierzându-și apoi urma în lume.

Ca ghinionul să fie și mai mare, binoclul cu care echipajul ar fi avut șansa să vadă ghețarul nu a putut fi folosit. Asta deoarece ofițerul care ținea cheia sertarului unde se afla obiectul, fiind înlocuit în ultima clipă înainte de plecarea pe ocean, a uitat să le dea cheia colegilor. Pe lanțul evenimentelor bizare, dacă facem un salt și mai mare în timp, apare o carte scrisă cu 14 ani înainte de tragedia Titanic. E vorba de nuvela autorului american Morgan Andrew Roberson, ce urmărește călătoria fatidică a unui vas numit, culmea, Titan, ce se scufundă în aceeași zonă în care a pierit și Titanic, determinând pierderi masive de vieți omenești pentru că vasul nu avea suficiente bărci de salvare.

Titanic Screenshot 2023 07 05 at 12 06 (6) jpg

Urmărind șirul teoriilor legate de un presupus blestem, s-a vorbit mult și despre existența la bord a unei mumii egiptene, care ar fi blestemat toți pasagerii. Însă nu există nicio dovadă că nava ar fi adăpostit o mumie în momentul impactului cu ghețarul. Toate dovezile indică, în schimb, că Titanicul nu avea suficiente bărci de salvare, plus multe alte probleme din construcție. Pe scurt, a fost vorba de eroare umană.

Însă în susținerea ipotezei blestemului au venit inclusiv o parte din supraviețuitori. Conform Mirror, supraviețuitoarea Marjorie Dutton s-a declarat urmărită de ghinion tot restul vieții. „Tatăl meu s-a înecat, luând toate bunurile noastre lumești cu el în adâncuri. De atunci simt o influență nefastă asupra mea, mă întreb dacă mă va lăsa în pace vreodată, dar pare lipită de mine. Cred că în ziare m-au dat ca fiind printre cei care au murit“, a povestit aceasta. De altfel, mulți supraviețuitori au decedat înainte de vreme. Frederick Barrett, un membru al echipajului, surprins de James Cameron în Titanic, întrucât a ajutat la salvarea a 70 de oameni, a murit în chinuri alături de soția și unul din copiii săi, din cauza tuberculozei.

Conform Daily Mail, un alt supraviețuitor a murit la nici un an de la dezastru, în vreme ce un bebeluș a murit de meningită la doar trei luni după ce a scăpat cu viață de pe Titanic. Stockton Rush, dispărut odată cu submersibilul Titan, soțul stră-stră-nepoatei lui Isidor Straus, mort pe Titanic, întărește șirul victimelor presupusului blestem. Până și Leonardo DiCaprio a intrat în vizorul vânătorilor de blesteme, după ce uriașul succes Titanic aproape că i-a sugrumat cariera. Câțiva ani i-a fost greu să arate mapamondului îndrăgostit de cuplul Rose-Jack că n-are nicio legătură cu personajul, iar primul film în care a jucat după Titanic, The Beach, s-a dovedit a fi un eșec răsunător. De altfel, James Cameron a dus multă muncă de convingere cu Leo, pentru a-l îndupleca să apară în film, deoarece actorul a catalogat scenariul drept plictisitor. Rezultatul? Un blockbuster cu un buget de peste 200 de milioane de dolari, cu 11 premii Oscar, cu încasări de două miliarde de dolari la box office. Și care a dus mai departe legenda și fascinația oamenilor pentru trista soartă a vaporului scufundat în 1912.

Aceeași fascinație care i-a împins și pe cei cinci oameni morți în dezastrul Titan să plătească 250 000 de dolari pentru a privi de aproape Everestul epavelor, așa cum a fost supranumit Titanicul de James Cameron. Blestem sau nu, eroare umană sau doar un lung șir de ghinioane, destinul vaporului, ca și cel al submarinului Titan, trage același semnal de alarmă: avertismentele nu trebuie ignorate. Deși le despart oceane de timp, cele doua tragedii s-au petrecut din același motiv...  

Foto: Getty Images, profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg