Drama neştiută a lui Tily Niculae
Urma să aducă pe lume al doilea copil, dar din păcate inima bebeluşului ei nenăscut s-a oprit. Tily însăşi a povestit totul pe blogul personal.
Tily Niculae a povestit despre cel mai cumplit moment din viaţa ei.
„Era 24 februarie şi eram la petrecere, habar nu aveam de ce râdeam isteric. Habar nu aveam – de fapt erau hormonii din timpul sarcinii!!! Pe 25 februarie 2016 m-am trezit dis-de-dimineaţă şi am ştiut că sunt însărcinată…nu m-a mirat. Fiindcă pe Sofia am visat-o şi am simţit dintotdeauna că am o legătură cu divinitatea, dar m-am mirat că eram însărcinată...“. Aşa îşi începe povestea Tily Niculae care, la câteva luni de la pierderea celei de-a doua sarcini a avut puterea să vorbească despre drama ei.
„Nu era plănuit, deşi dorinţa era mare pe aici pe acasă la ai mei! Scriu acest post cu gândul la zecile de mii de femei care trec prin drama mea şi cu gândul că într-o zi aceasta o să rămână într-un sertar! Azi este vineri şi am ales să scriu, nu ştiu de ce? Probabil este instinctul acela care îmi spui: you can do it! sau poate pentru că vineri 26 februarie 2016 aveam confirmare analizelor şi a ecografiei că aveam o viaţă în mine!“, povesteşte Tily Nicualae pe blogul personal.
„După ce am fost consultată mi s-a spus că am un hematom cât casa lângă sarcină de vreo 4,8 cm şi ar trebui să facem nişte analize de sânge pe trombofilie. Să nu mă bucur, deşi sarcina era foarte bine poziţionată căci şansele mele sunt 50/50. I-am râs în nas doctorului şi i-am transmit că nimic nu o să ne oprească din a avea acest copil. M-a lăsat în pace fiindcă nu avea cu cine să se înţeleagă, eram mega entuziasmată şi deja planurile mele se desfăşurau pe repede înainte. La ceva zile aveam să aflu că sufăr de mutaţii pe trombofilie ca zecile de femeii şi că această ‘boală’ este prima care te ‘ajută’ să ai ori avort, ori oprit din evoluţie, ori naştere prematură“, a explicat ea.
Din păcate, în ciuda tratamentului administrat zilnic şi a evoluţiei pozitive timp de câteva săptămâni, Tily n-a putut duce la capăt acestă sarcină. Iată-i mărturia emoţionantă: „Am ajuns în săptămâna a -8 -a de sarcina, DAR de luni îmi era rău, nu vroiam să mănânc, îmi venea să vomit de la orice fel de miros.Însă nu m-am gândit că ar fi ceva în neregulă, mi-am spus în sinea mea. (…) Şi vine ziua ecografului (…) când l-am văzut pe doctor că s-a făcut alb la faţă. Instant am început să plâng!!!! ‘-Nu are ritm cardiac, nu?’ ‘-Da, îmi pare rau!’ Nu cred că au trecut 5 minute până m-am îmbrăcat şi am ieşi pe uşa din spate ca să nu mă vadă nimeni,dar ştiu că de când am ieşit am urlat cum nu am făcut-o în viaţa mea“.
„Nu am vrut să caut de ce-uri, nu am vrut să fac o tragedie, nu am vrut să mă gândesc! Şi, am greşit? Oh da, pentru că nu am stat să îmi plâng copilul nenăscut aşa cum simţeam să o fac, pentru că de dragul Sofiei am disimulat, pentru că am preferat să bag sub preş chiar dacă tot corpul meu ţipă de durere şi după copilaşul acela. (…)Cu ce am rămas eu după etapa aceasta? Dumnezeu ne dă cât putem să ducem, iar eu am luat-o ca pe o lecţie. Cu ideea că azi puteam să anunţ că vom fi patru! Şi cu un mare, mare gol în inima care a rămas pe patul de spital unde am făcut chiuretajul!“.
Tily şi fetiţa ei, Sofia.
