Elena Cârstea, despre familia din SUA: „Fetele mele sunt femei în toată firea, soțul meu nu știe nici în ziua de astăzi cu cine e căsătorit”
Invitată la podcastul "Despre femeie cu Mihaela Tatu", artista revenită pentru scurt timp din America a povestit despre schimbările prin care a trecut în ultimii ani şi bucuria de a-şi revedea prietenii din ţară.
După 10 ani de absenţă, Elena Cârstea s-a bucurat de o primire călduroasă. De îndată ce a sosit în ţară din Statele Unite, acolo unde trăieşte de-o viaţă, toată lumea a vrut s-o aibă în platou, la podcast ori chiar pe scenă. Am văzut-o în interviuri, la petreceri ori cântând alături de Horia Brenciu şi Narcisa Suciu, iar acum o revedem într-un podcast moderat de buna sa prietenă, Mihaela Tatu.
„Mi-a fost dor de România. Fosta mea viață a fost în România și cred că am zbuciumat destule suflete cu atitudinea şi cu muzica şi cu toate lucrurile pe care le-am făcut", a spus în deschiderea interviului Elena Cârstea. "România este foarte aglomerată, extrem de aglomerată. E foarte scumpă şi foarte aglomerată, din ce am putut să văd în câteva zile. Sigur că mi-a făcut mare plăcere să mă văd cu câţiva colegi, cu câţi am reuşit să mă văd. Mi-e foarte dor de cântat şi de tot, dar am avut ocazia şi am cântat."
"M-am dus în State cu gândul să-mi cresc copiii"
Puţină lume ştie, însă, că artista a ajutat foarte multă lume în jurul ei, fără să ţină cont ori chiar să mai ţină minte pe cui şi în ce context i-a întins o mână. "Sunt lucruri pe care eu nu mi le amintesc, lumea vine şi-mi spune: "Ştii că ai făcut...". Eu sunt un om credincios, dar mă duc la biserică foarte rar şi credinţa mea constă în ce faci pentru cel de lângă tine, cu ce poţi să-l ajuţi, cum să-l faci să se simtă bine şi atunci când oamenii au într-adevăr nevoie de ajutor să fii lângă ei. (...) N-am cântat deloc în State pentru că n-am vrut. Eu m-am dus în State cu gândul să-mi cresc copiii, să pot să le dau atenţie, să nu intre în droguri, să nu intre în cercuri dubioase şi eu cred că am reuşit să fac asta."
De altfel, unul dintre momentele-cheie ale vieţii sale a fost atunci când a decis să adopte doi copii. "Când le-am adoptat pe fetele mele, care sunt mari acum, sunt femei în toată firea, de 26 şi de 28 de ani, aş fi plecat cu tot căminul după mine. Nu mai pot să intru într-un cămin (de copii, n.r.), că mă apucă strechea direct, că nu pot să-i ajut. Sunt momente în care nu m-am putut ajuta pe mine personal, nu mai pot să fac nişte lucruri pe care mi le-aş fi dorit să le fac în stilul meu, că aşa a fost să fie viaţa mea, ciudată, şi controversată, şi zbuciumată...
"Sanda a rămas în Armată, e în Garda Naţională. Acum, au chemat-o la ordin zilele trecute, nu ştiu când se va întoarce acasă, peste o săptămână, două, o lună, două, trei, un an... Adriana, cea mică, a fost şi ea în Armata Statelor Unite pentru 3 ani, a fost în Coreea plecată un an, după care n-a vrut să mai rămână, s-a retras şi s-a dus la facultate în Colorado, unde studiază să devină avocat. A vrut iniţial Medicină, nu i-a plăcut şi s-a mutat la Legal. Eu nu m-am băgat în viaţa copiilor mei când au crescut, pentru că eu le-am dat lucrurile necesare ca să reuşească în viaţă, restul depinde de ele. Eu le-am spus: "Eu nu pot să trăiesc în locul vostru. Eu mi-am făcut treaba, mi-am trăit viaţa şi mi-o trăiesc în continuare. E rândul vostru." Orice le-ai spune, şi voi toţi cei care aveţi copii ştiţi asta, ei trebuie să treacă prin experienţele lor personale, pentru că altfel nu învaţă. Sigur că mă trec fiori când mă gândesc la Sanda. Noi am pierdut un copil, acuma... ce vrea Dumnezeu. Că fiecare dintre noi avem soarta noastră."
"Am avut firea asta vulcanică pentru că n-am tăcut din gură"
Despre felul său de-a fi, Elena Cârstea spune că "Eu am fost o fată în banca mea întotdeauna. Am avut firea asta vulcanică pentru că n-am tăcut din gură când am văzut că ceva nu e în ordine. Cu mine, totul e foarte în ordine până când mă calci pe nervi. Şi asta se întâmplă foarte rar, pentru că sunt perfecţionistă în ceea ce fac şi am pretenţia ca cei cu care lucrez să facă la fel. Şi, de multe ori, 99% din cazuri, nu se întâmplă aşa şi atunci sigur că mă apucă instant."
"Eu nu m-am băgat în viaţa nimănui, n-am făcut programe, nu mă bag în viaţa colegilor, dacă am ceva de comentat ţi-o spun în faţă, pe urmă ţi-o spun şi la televizor dacă e cazul, dar prima dată o afli tu de la mine personal. Dar accept în acelaşi timp critica în aceeaşi măsură, nu m-am ferit de chestiile astea niciodată."
Care e cea mai mare neîmplinire a artistei? "În momentul în care în lista de solişti vocali din România eu nu exist pe nicio listă, în momentul în care nimeni din televiziunile astea minunate sau din toate premiile care s-au dat niciodată nu sunt menţionată... Eu m-am trezit, pe la 30 şi ceva de ani, că n-am niciun premiu, pentru că la Mamaia nu mi-au dat premiu, la Cerb nu mi-au dat premiu - nu că aş fi fost în Festival, că nu m-au lăsat să cânt niciodată în concurs, că mi-au spus "Tu eşti vedetă direct şi n-ai voie să cânţi". Deci am fost sărită constant cu chestiile astea. Şi atunci am început, tot pe banii mei, dar reprezentând România, să merg la festivaluri, de unde am venit întotdeauna cu un premiu acasă şi cu nişte bănuţi care mi-au prins bine în perioada aia şi am reprezentat România cu succes. Cu asta am rămas. Că de plătit, generaţia mea nu a fost plătită, nu a fost băgată în seamă. Şi te întrebi pentru ce. Eu de asta am şi plecat, la un moment dat. Odată pentru fete, că am vrut să le cresc, să fiu cu ochii pe ele, că aici nu se putea, clar, eu fiind plecată tot timpul."
Viaţa în America
Întrebată de Mihaela Tatu cum i-a fost în cei 20 de ani în America, Elena Cârstea a admis că i-a fost "greu, foarte greu primii ani. M-am găsit într-un loc unde mentalitatea noastră românească n-are niciun fel de legătură cu mentalitatea lor, programul lor de lucru şi sistemul te ţine ocupa nonstop, să nu ai timp să gândeşti. Ei nu gândesc prea mult oricum de capul lor. Nu m-am putut acomoda pentru că, eu fiind toată viaţa mea pe scenă, ce să fac, unde să mă duc să lucrez? Şi atunci am făcut nişte şcoli, dar în primul rând le-am făcut pentru mine. Norocul meu e că am un soţ cu scaun la cap şi care mă iubeşte şi să-i dea Dumnezeu sănătate, că m-a înţeles. Habar n-are de muzică şi de ce fac eu, nici în ziua de astăzi nu ştie cu cine e căsătorit, dar nu asta contează. Eu pentru el sunt soţia lui şi Elena şi mă ştie aşa. Avem grijă unul de altul şi e foarte important să ai cu cine să împarţi o cafea sau o pâine sau necazuri şi bucurii, că am trecut şi noi prin destule."
Soluţia a fost să se menţină ocupată: "mi-am găsit zilnic să fac câte ceva, am avut grijă de casă, de grădină, de fete, că asta era cel mai important. Mi-am dus copii la şcoală, le-am adus. Ca job, am încercat câteva lucruri care nu mi-au plăcut de niciun fel, am făcut Radiologie, Flebotomie (când tragi sânge)... Eu neştiind să vorbesc atât de multă engleză, mi-am dorit să fac imobiliare. Mi-am dat licenţa, m-am angajat la un broker..."
Aflaţi ce alte lucruri a mai povestit Elena Cârstea la podcastul "Despre femeie cu Mihaela Tatu".
