Errol Flynn se droga şi făcea sex cu minore. Ce acuzaţii i s-au adus actorului

Actualizat:
7 erol4 jpg jpeg

„Îmi plac femeile tinere şi whisky-ul vechi”, spunea Errol Flynn, romanticul din filmele de la Hollywood. A fost unul dintre cei mai cunoscuţi actori ai anilor 1940, avea un farmec de neegalat care l-a făcut celebru, dar personalitatea sa deviantă avea să îi provoace căderea.

Flynn s-a născut în Hobart, Tasmania în 1909 şi a fost un copil problematic. După ce a fost expulzat din şcoală pentru furt, el a petrecut ceva timp în Papua, Noua Guinee şi în Sydney, Australia, asta înainte de a se muta la Londra. Cu toate acestea, neputând să se stabilească în societatea britanică, s-a întors curând acasă.

A încercat să meargă din nou la şcoală, la Liceul din Biserica din Anglia din Sydney, dar a fost expulzat după ce a făcut sex cu femeia de serviciu. După a lucrat ca funcţionar, dar şi-a pierdut slujba pentru că sustrăgea sume mici de bani.

2 erol2 jpg jpeg

Frumuseţea şi caarisama l-au adus pe Flynn în lumea cinematografiei. În 1933, a apărut într-un film australian cu buget redus, In Wake of the Bounty. Cu toate acestea, a fost evident pentru toată lumea, în mare parte pentru Flynn însuşi, că îi lipseau multe cunoştinţe de actorie.

Hotărât să reuşească, Errol a plecat înapoi în Anglia şi a studiat la Northampton Repertory Company timp de şapte luni. În mod surprinzător, după o ceartă cu un manager, Flynn a fost demis. În mijlocul conflictului, femeia s-a prăbuşit pe scări, dar s-a spus că ar fi fost ajutată să cadă.

Indiferent de comportamentul său, carisma irezistibilă l-a ajutat să câştige rolul principal în Murderer la Monte Carlo şi, ulterior, un contract cu Warner Brothers. Aşa că Flynn a părăsit Europa şi a zburat în America. La Hollywood, a făcut imediat senzaţie, iar cariera sa a început să înflorească.

Errol a început să fie distribuit în filme de aventuri şi apreciat pentru modul în care mânuia sabia.

1 erol1 jpg jpeg

A jucat alături de Olivia de Havilland în nouă filme, devenind unul dintre cele mai populare cupluri de la Hollywood. Deşi amândoi au recunoscut că există o chimie între ei şi dragostea plutea în aer, cei doi au negat că între ei s-ar fi întâmplat ceva, iar asta pentru că Flyn era căsătorit cu  actriţa franceză Lili Damita. S-au căsătorit în 1935, dar au divorţat în 1942.

Starul fumea, bea şi se implica în relaţii nepotrivite. El a fost adesea protagonistul unor scandaluri care i-au distrus imaginea

În 1942, Flynn a devenit cetăţean american şi a solicitat să se alăture serviciilor armate, dar a fost declarat inapt din cauza mai multor probleme de sănătate. Actorul avea inima mărită şi suferise cel puţin un infarct la momentul respectiv; malarie recurentă, pe care a contractat-o ​​în timpul său în Noua Guinee; dureri de spate cornice, pentru care lua în  în mod regulat morfină şi, ulterior, heroină; tuberculoză cronică persistentă, şi şase boli cu transmitere sexuală.

În acelaşi timp, genurile noi, precum filmul noir, au schimbat gustul publicului. Flynn nu a putut să facă faţă tranziţiei şi calitatea rolurilor sale a scăzut. Cum erau nenumăraţi actori talentaţi care aşteptau să apară pe ecran, Flynn a rămas fără contractele pe care avea.

3 erol3 jpg jpeg

La 41 de ani, cariera lui Errol s-a încheiat. Colaboratorii săi au răsuflat însă uşuraţi când nu a mai apărut pe platouri, deoarece avea un comportament dificil.

În 1943, Errol Flynn a fost acuzat că a violat două fete minore. Chiar dacă a fost achitat, imaginea sa a fost distrusă pentru totdeauna. În plus, s-a căsătorit în secret, în Mexic, cu Nora Eddington, în vârstă de 19 ani, pe care o cunoscuse în timpul procesului său. Au avut doi copii înainte să divorţeze în 1949. Această perioadă a vieţii lui a fost redată în filmul The Last of Robin Hood, iar rolul lui Errol a fost jucat de Kevin Kline.

6 erol6 jpg jpeg

Flynn a continuat să bea, să fumeze şi să aibă aventuri cu femei, distrugându-şi sănătatea şi ceea ce a rămăsese din reputaţia sa.

În anii 1950, a fost diagnosticat cu leziuni la ficat şi hepatită. În 1959, corpul său a renunţat să mai lupte. Errol Flynn a murit în urma unui atac de cord.

Cu toate astea, rămâne la fel de admirat şi astăzi, pentru că  nimeni nu a rezistat farmecului său, nici tinerele, nici Hollywoodul. Chiar şi acum, viaţa lui Errol Flynn face subiectul multor biografii şi filme.



Recente pe Ok! Magazine

Andra   FOTO FOTO Costin Dragomir, Pro TV (1) jpg
WALKER, TEXAS RANGER (1993)   CHUCK NORRIS  jpeg
FotoJet (70) jpg
Vedete la Vanity Fair Oscar Party Getty Images jpg
Christina Aguilera   profimedia 0670474867 jpg
andi moisescu facebook jpg
Anca Sigartău la podcastul Magic Life realizat de Liana Stanciu   captură de ecran (1) png
Actor Val Kilmer, GettyImages (1) jpg
Sting  foto   profimedia 0816146788 jpg
Kate Hudson, apariție rară alături de fiul Ryder, Profimedia (2) jpg
Elena Cârstea în 2026 (1) jpg
FotoJet (67) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png
teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg