EXCLUSIV Albertina Ionescu: „Nu este simplu pentru un bărbat să aibă alături o femeie puternică“

După un 2018 în care am văzut-o din nou îndrăgostită, anul acesta o provoacă la un nou început de drum. despre despărţirile line şi începuturile pline de entuziasm am stat de vorbă cu prezentatoarea tvr în cea mai bună versiune a ei.

E xtrem de discretă, Albertina Ionescu acordă rar interviuri. Asta şi pentru că, înainte de toate, se consideră jurnalist şi preferă să adreseze ea întrebările. Dar şi pentru că, aşa cum am descoperit, este un om sensibil, care nu vrea să-şi pună viaţa sub vreo lupă toxică, plină de spini. Dar pentru că începutul de an este un moment al bilanţului şi rezoluţiilor, i-am propus să treacă peste aceste bariere, provocând-o la o discuţie sinceră şi profundă. A lăsat în 2018 o relaţie cu Valentin Butnaru (Antena 1), transformată într-o prietenie, şi a început 2019 cu inima deschisă şi senină. Despre alegerile din viaţa personală şi noutăţile din cea profesională, în cele ce urmează.

OK!: Cu ce eşti ocupată în perioada asta?

Albertina: După un 2018 extrem de aglomerat, dar foarte încântător pe toate planurile, 2019 este pentru vacanţă şi relaxare în prima parte, după care, ca-n fiecare primăvară, încep proiectele. Anul acesta, proiectul căruia o să-i dau suflet este o platformă online, goodnews.ro, împreună cu alte trei personalităţi. Vom fi vizibili toţi pe platformă, fiecare cu domeniul lui. Eu voi fi pe jurnalism TV.

Mă gândeam că ai fi putut fi şi pe fashion, tu având o linie de accesorii...

Clutch-urile Albertine’s e un proiect pe care l-am pus în stand-by, nu ştiu acum când o să mai am timp să creez poşete. Dar având mereu o sete teribilă de a mă dezvolta şi de a învăţa, mă bucur să pot să fac şi alte lucruri.

Şi atunci te vei dedica platformei online. Şi ceilalţi trei sunt jurnalişti?

Trei din patru suntem din zona media: Alexandru Constantin (Prima TV), Elida Toma (Antena 1) şi Elena Prodan (PR & Marketing). Dar nu vom avea aceeaşi treabă în platformă. Vom acoperi domenii diferite. Va fi cineva şi pe fashion.

Uite, tu ai fost fidelă TVR-ului, dar pentru că ţi-ai dorit, în acelaşi timp, ceva nou, ăsta e răspunsul.

Da, se împlinesc 19 ani acum, în martie, de când lucrez pentru Televiziunea Română şi alături de ei.

Ce te-a fidelizat?

Aşa sunt eu. Anul trecut, când mi-am dat seama că au trecut 18 ani, m-am gândit că e o viaţă de om. Aveam 18 ani când am intrat în televiziune şi este un majorat petrecut alături de oameni atât de interesanţi şi inteligenţi. În TVR ai parte de esenţă şi m-am regăsit foarte mult în valorile televiziunii române, în istorie. Atâta timp cât rezonez nu am de ce să plec şi nu am de ce să schimb ceva.

Nu ai fost niciodată ispitită să treci în curtea altei televiziuni?

Am fost ispitită. Au fost oferte, am purtat discuţii, însă văzând ceea ce mi se cere să prezint, m-am gândit mult şi am cântărit: ce-mi place mai mult – expunerea şi un salariu dublu sau triplu sau valoarea informaţiei pe care o transmit către telespectator. Punând în balanţă, am ajuns la cei 19 ani în TVR.

Majoritatea ar fi ales banii şi expunerea.

Am ales şi partea financiară, dezvoltând alte proiecte de suflet pentru mine. Şi când dorm sunt jurnalist, şi când dorm mă gândesc la ce ştiri să fac şi cum să abordez anumite subiecte şi anumiţi oameni. Şi dacă nu faci cu sufletul ceea ce faci, mai bine nu mai faci, iar eu am ales să mă regăsesc în tot ceea ce fac, să fiu mândră de mine, să dorm liniştită şi să fiu împlinită cu jobul meu, pentru că acolo ne petrecem cel mai mult timp. Şi dacă nu faci ceva ce-ţi place şi nu eşti înconjurată de oameni valoroşi, atunci ce rost mai are?!

Ţi-o aminteşti pe Albertina care intra în TVR la 18 ani? Cum era ea atunci?

Albertina la 18 ani avea 3 joburi, ca şi acum.

Ce joburi?

Eram instructor la o agenţie de talente şi aveam împreună cu mama un atelier de croitorie, dar unde făceam accesorii pentru căţei. Şi munceam non-stop. Iar când am intrat la facultate, atunci am ajuns şi la TVR, total întâmplător. Am mers la un casting, auzisem că se căutau oameni pe IT, eu tocmai ce terminasem profilul de Informatică. Am zis: „Vreau şi eu la castingul acela!“. Am mers şi a doua zi eram angajată. Am lucrat câţiva ani în redacţia de Ştiinţă şi Cultură, trecând de la redactor la prezentator şi producător. Şi m-am transferat la Ştiri, pentru că ăsta devenise visul meu, ştiam că totul era acolo super-activ, la secundă. Şi asta îmi doream: o viaţă foarte activă. Aşa că am mers la casting şi am intrat la Ştiri.

Pornind de la IT, ai fost îndrăzneaţă.

Să ştii că nu eram foarte conştientă de munca pe care o făceam. Abia după 5-6 ani au început să vină emoţiile. La început nu le aveam. Prezentam emisiuni de 2 ore în direct şi nu aveam emoţii, nu conştientizam ceea ce se întâmplă. Abia după ce am devenit cunoscută şi toţi unchii, toate mătuşile, toţi oamenii de la magazine mă recunoşteau, deja mă gândeam: „Să nu-i dezamăgesc“. Şi cu cât mă gândeam mai mult…

Prea multă luciditate strică.

 Da… (râde) Cu cât vedeam că oamenii se uită la mine şi mă apreciază, cu atât interveneau emoţiile. Dar acum, după 18 ani, pot spune că Albertina este o variantă foarte conştientă şi cu un bagaj uriaş de informaţii, pe care sunt convinsă că voi avea ocazia să le dau mai de­parte, aşa cum alţi oameni de televiziune m-au învăţat pe mine. Şi până la urmă să fii jurnalist nu înseamnă să fii vedetă, ci să ştii să redai o informaţie fără să o influenţezi în vreun fel.

Cum te-a schimbat celebritatea? Înainte de a fi celebră, de exemplu, poate că Albertina ar fi făcut primul pas dacă i-ar fi plăcut un bărbat.

Niciodată nu am făcut eu primul pas. Întot­deauna a existat un pas de partea cealaltă, a coincis să-mi placă şi mie persoana respectivă pen­tru că altfel nu dădeam curs zâmbetelor. Niciodată, fiind­că mereu sunt foarte preo­cupată de altceva. Niciodată nu mă uit în jur şi nu sunt atentă la cine se uită la mine. Dovadă stau şi anii în care am fost singură, nu am avut un partener şi am fost foarte bine. Cum sunt foarte bine şi acum.

E important să nu te temi de singurătate şi să ştii să fii singur atunci când apar astfel de perioade.

Singurătatea e un lux pe care foarte puţini dintre noi şi-l permit sau îl savurează. Eu am învăţat să apreciez fiecare moment cu mine şi recunosc că am citit mult, am făcut cursuri pentru a mă înţelege şi a fi în armonie cu mine şi cu ceea ce sunt, cu ceea ce-mi doresc. Nu m-am născut învăţată, a trebuit să învăţ şi eu şi chiar recomand oamenilor să aprecieze acele momente în care-şi aud gân­durile. Momentele în care, de exemplu, îţi faci un bilanţ al zilei, iar atunci când tragi li­nie, să fii mândru. Şi dacă nu eşti mândru, a doua zi să faci tot posibilul să fii.

Tu eşti acum singură, după o despărţire dezamăgitoare, pentru că tu şi Valentin Butnaru, de la Antena 1, eraţi un cuplu atât de frumos. Amândoi jurnalişti frumoşi şi profesionişti. Ce n-a mers?

Eu nu cred că oamenii sunt dezamăgiţi…

Bine, e drept că voi nu v-aţi expus prea mult, în afara câtorva apariţii la evenimente şi a câtorva poze pe Instagram.

Da, nu am dat curs apariţiilor în reviste, ne-am dorit foarte mult ca viaţa noastră privată să fie doar a noastră. A fost drăguţ să postăm din când în când fotografii care arătau bucuria noastră. Iar la un moment dat, când oamenii ajung să nu mai aibă acelaşi drum în viaţă, eu sunt de părere că mai bine ne strângem mâna, ne zâmbim frumos şi spunem: „OK, ştim clar că nu avem acelaşi drum“. Dacă am ajuns la aceas­tă concluzie, timpul e atât de preţios, nu ni-l dă nimeni înapoi şi noi trebuie să ni-l petrecem în aşa fel încât să fim mulţumiţi noi cu noi. Pun foarte mult preţ pe asta, pentru că, dacă noi, în cuplu, nu suntem împliniţi cu noi înşine…

Deci este o decizie comună?

Ştiu că pentru mulţi oameni este puţin greu de acceptat faptul că două persoane care au fost împreună pot rămâne prieteni după ce se despart. Este posibil, mie mi s-a întâmplat să rămân în relaţii extraordinare cu omul cu care mi-am petrecut o parte din viaţă.

Mulţi gândesc că rămâi prieten cu cel cu care ai fost doar dacă în momentul despărţirii se dusese iubirea aceea de cuplu. Tu îi contrazici?

Da, pentru că, revin la esenţa discuţiei: tim­pul. Timpul, care nu ştii niciodată cât e, că poate fi până mâine sau până la 100 de ani şi tu alegi pentru tine cum îl petreci. Şi este decizia noastră de a ne petrece timpul altfel. Suntem doi oameni care ne apreci­em unul pe celălalt foarte mult şi ne respectăm mult. Iar după mai multe dezba­teri şi după ce am ajuns la o concluzie de ambele părţi, am luat o decizie. Şi e foarte important: se numeşte des­părţire, nu ruptură. Una e să te rupi de cineva, alta să te desparţi. Dacă te desparţi de cineva, o faci frumos şi laşi lucrurile să fie în ritmul lor. Când rupi o relaţie, e dureros şi e greu.

Spuneai că ai rămas într-o relaţie extraordinară şi cu Ştefan Lungu, la el te refereai…

Da, după 11 ani, în care ne-am format şi am avut foarte multe de învăţat unul de la celălalt. Bârfe vor exis­ta întotdeauna. Nu am dat niciodată un interviu despre asta şi nici nu intenţionez să spun lucruri care nu ajută pe nimeni la nimic.

Asta înseamnă, însă, că tu l-ai susţinut şi prin perioada critică prin care a trecut?

Unele situaţii sunt atât de delicate şi de sensibile, încât energetic, da, i-am transmis foarte multă forţă. Mai departe, ştiu că fiecare are parte în viaţă de lucru­rile din care are de învăţat. Şi sunt convinsă că fiecare dintre noi primeşte asta.

Acum, având în vedere că ai fost căsătorită, îţi mai surâde ideea căsniciei?

Da, îmi surâde, dar există un „dar“. Aş mai face acest pas încă o dată după ce aş trece prin mai multe situ­aţii din viaţă alături de omul respectiv – şi la bine, şi la greu. Putem încerca binele şi greul, care oricum vine, înainte de a merge în faţa lui Dumnezeu. Pentru că este foarte simplu ca, atunci când este greu, să abandonezi nava.

Înţeleg că eşti pregătită, aşadar, să faci un copil fără să fii căsătorită.

Suntem, totuşi, în 2019. Nu cred că se mai pune problema aşa. Părinţii noştri aveau o cu totul altă cultură şi educaţie. Generaţia mea şi-a însuşit o parte din aceste lucruri legate de instituţia căsătoriei. Însă am ajuns la concluzia că nu un act ne ţine împreună. Sunt convinsă că aş putea să-mi întemeiez liniştită o familie şi fără acte.

Dar întrebarea e: tu chiar îţi doreşti un copil? Te vezi mamă? Pentru că ai fost în relaţii stabile în care s-ar fi putut întâmpla asta.

Pur şi simplu nu s-a întâmplat asta până acum. Totul a fost foarte stabil şi foarte asu­mat în viaţa mea. Şi sunt foarte mândră de via­ţa mea de până acum şi mândră de oamenii din ea, pentru că ei m-au ajutat să ajung la cea mai bună formă a mea de până acum. Sunt un om împlinit şi realizat şi datorită oamenilor care mi-au fost alături pe parcursul vieţii. Însă su­fletul meu e deschis şi pentru trei bebeluşi, nu doar unul. Doar că nu s-a întâmplat.

Te temi de trecerea timpului şi de urmele lui?

Ştii cum e: niciodată să nu spui niciodată,

 pentru că nu ştii ce o să simţi şi cum o să tră­ieşti când o să ajungi la 50 de ani. Însă eu sunt foarte mândră acum de liniile mele fine. Şi de cum sunt eu. Îmi accept corpul şi îmi accept defectele. Sper să fiu şi mai înţeleaptă la 50 de ani, ca acum, la 36. Nu mă tem. Dacă mă temeam, sunt convinsă că aş fi făcut lucrurile diferit şi aş fi fost mai pe grabă în a realiza anu­mite segmente din viaţa mea. Dar nu, sunt atât de luminoasă şi liniştită…

Cum îţi păstrezi liniştea asta?

În jurul meu, nu există nimic care să-mi po­lueze liniştea, fericirea, împlinirea. Mă refer la tot. Viaţa mea s-ar putea defini prin echilibru, pentru că mi-a luat timp să ajung la acest echi­libru. N-am fost mereu aşa. Am grijă inclusiv de alimentaţie şi somn. Deşi uneori stau noaptea şi scriu şi trimit mailuri, am grijă să fiu odih­nită. Fac şi sport, dar mi-ar plăcea să am mai multă energie pentru a ajunge mai des la sală.

 Cine sunt oamenii cei mai apropiaţi ţie? Când primeşti o veste bună, cui o împărtăşeşti prima dată?

Fratelui meu, Laurei Hîncu şi altor câtorva prietene bune. Părinţii nu-mi mai sunt alături de multă vreme. Şi, practic, lupta asta a mea cu viaţa şi cu tot ce ne înconjoară a fost a mea şi doar a mea. De-aia îţi spun că nu permit să-mi polueze nimeni şi nimic prezentul. Trecutul nu mai există. Există viitorul, dar eu trăiesc în prezent. Iar dacă prezentul nu e de bună cali­tate, atunci viitorul nu poate fi de bună calita­te şi aleg ca tot ceea ce fac şi trăiesc să fie în concordanţă.

Tu ai avut vreodată senzaţia că îi complexezi pe bărbaţi?

Nu este simplu pentru un bărbat să aibă ală­turi o femeie puternică. O femeie care nu are nevoie de nimic altceva decât de dragoste şi de respect. Bărbatul din viaţa mea trebuie să vină – şi chiar trebuie – cu un plus de dragoste, de grijă şi de înţelepciune. Trebuie să mă facă mai bună şi să mă ajute să evoluez şi mai mult.

Şi trebuie să te găsească, mai ales. Pentru că tu ai zis că nu-l cauţi, nu te uiţi în jur.

Eu consider că încă mai am timp. Şi de-asta nu văd o problemă în faptul că nu mă uit în jur. Sunt în echilibru cu mine însămi, dar asta nu înseamnă că nu-mi doresc lângă mine bărbatul care să mă facă să apreciez şi mai mult viaţa.

Make-up Artist: Cristina Bârsan, Hair Style: Narcisa Laesi -Gett’s Artistic Team; Stilist: Madena; Vestimentaţie: Laura Hîncu Exclusive Fashion Design, Styland; Încălţăminte: Gemelli Shoes, Locaţie: Mulţumim Showroom Roche Bobois, strada General Constantin Budişteanu 28c, Bucureşti