Exclusiv! Cristina Şişcanu, despre relaţia cu Mădălin Ionescu şi copiii lui: “Nu Petra mi-a spus pentru prima oară mamă!”

20 ianuarie, 2020
1 mada jpg jpeg

Povestea lor părea complicată la început, dar astăzi se scrie simplu, pentru că împreună au reuşit să depăşească fiecare hop, să dărâme prejudecăţi. În timp ce îşi făcea încălzirea pentru Survivor, Cristina Şişcanu a vorbit pentru Ok! despre cei care îî dau puterea să continuie, despre viaţa alături de Mădălin şi copiii lor.

„Relaţia noastră de cuplu s-a născut dintr-o dragoste foarte puternică, dintr-o atracţie. Suntem împreună de 10 ani, eu cred că atunci când doi oameni se cuplează, singurul lucru pentru care o fac trebuie să fie iubirea şi atracţia, dar nu e suficient. Dacă e vorba doar de o atracţie fizică, şi alte lucruri nu se potrivesc, nu cred că poate să dureze în timp. După aceea e important să ai cam aceleaşi viziuni despre viaţă ca o relaţie să ţină. Şi foarte important, în nicio zi, în nicio clipă, să nu uiţi de celălalt. Sunt foarte multe probleme cotidiene, pe care ţi le creează alţii, cei din  jur,  dar nu ai voie să le laşi să îţi afecteze relaţia de cuplu. Aici nu trebuie să intervină nici mama, nici soacra, nici copiii, sunteţi doar voi’’, mărturiseşte Şişcanu pentru OK!

Cristina recunoaşte că vede în micile gesturi pe care Mădălin le face pentru ea, fie că îi organizează o petrecere sau îi aduce noaptea încărcătorul din maşină, dovezi de iubire. Îşi mai doresc urmaşi, dar lasă timpul să aleagă. „Ne mai dorim un copil, dar mai aşteptăm puţin. Avem multă treabă pe plan profesional”, adaugă ea.

 

Cristina Şişcanu: „Filip m-a perceput ca pe o mamă”

Avea 26 de ani când a devenit mamă pentru Ştefania şi Filip, copiii lui Mădălin, era speriată de noul rol, dar avea multă iubire de oferit. „Filip m-a perceput ca pe o mamă, pentru că era mai mic, avea vreo şase ani. Ştefania era mai mare, nici ca vârstă nu prea pot eu să îi fiu mamă. Până să apară Petra, care are are doi ani şi opt luni, am fost doar noi. Nu Petra mi-a spus pentru prima oară mamă, ci Filip. I-am iubit necondiţionat pe amandoi, exact cum îţi iubeşti copiii. Niciodată nu m-am gândit că trebuie să primesc ceva în schimb, asta e singura dragoste necondiţionată ”, mărturiseşte Cristina pentru OK!

Legătura lor a fost una puternică de la început, şi dorită cu ardoare de Filip. „Îmi amintesc şi acum când, înainte de a mă cupla cu Mădălin, s-a întâmplat să mă întâlnesc cu el într-un parc. Noi lucram împreună, el era în parc cu Filip, şi copilul ne-a luat mâinile şi ni le-a împreunat, ca să ne luăm de mână. În timp, mi-am dat seama că acela a fost un moment incredibil, încărcat de semnificaţii. Nu a fost uşor, recunosc. Aveam 26 de ani, nu aveam experienţă de mamă, nu ştiam cum se creşte un copil. A fost complicat, dar ei au fost nişte copii buni”.

Între timp, Ştefania şi-a luat viaţa în propiile mâini, dar tot mai împart câte un sfat.

„Ştefania era la vârsta adolescenţei atunci când eu am preluat-o, cum se spune, şi mi-a fost foarte frică, pentru că nu ştiam cum va fi, dar a fost şi este un copil cuminte. Nu am avut nicio problemă, nu a fost o rebelă.

Nu mai stă cu noi de jumătate de an, pentru că este mare, are 22 de ani. S-a mutat la câteva străzi de noi, în propriul ei apartament, unde şi-a amenjat frumos. A terminat facultatea, are un job, e ocupată de dimineaţă până seara. Îmi cere sfatul, de multe ori a avut şi ea greutăţi. Nu ştia cum va face faţă, să termine şi facultatea, să meargă şi la serviciu, cum o să îşi şi gătească.  I-am spus atunci: <<La vârsta pe care o ai, trebuie să şi înveţi, să şi munceşti, să te şi distrezi>>  Îmi place că de câteva luni e tot timpul ocupată, nu pierde timpul.

Atunci când s-a mutat, ne zicea<<Pot să vin pe acasă să mănânc, că eu cu gătitul nu le am?>> I-am spus că poate să vină, dar nu o sa aibă timp.Într-adevăr, acum o sunăm noi să mai vină în vizită”.

Petra este topită după surioara ei mai mare. „Cu Filip petrece mult timp, el este partenerul ei de joacă, dar cu Ştefania se vede mai rar, în week-end, şi este fascinată de ea, o priveşte cu multă admiraţie, fiind sora mai mare. Relaţia este destul de interesantă, copiii fiind de vârste diferite.Pentru mine, Ştefania şi Filip sunt copiii mei pentru totdeauna, indiferent ce s-ar întâmpla. Suntem o familie foarte unită”, a mai spus Cristina Şişcanu pentru OK!



Recente pe Ok! Magazine

Ana Violeta Bănică, fiica prezentatoarei Andreea Marin, cu iubitul ei   Instagram jpg
Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg