EXCLUSIV Iuliana Marciuc & Adrian Enache – „Ne-a unit o dragoste devoratoare“

Deşi n-au făcut decât logodna, cei doi se poartă ca şi când ar fi într-o permanentă lună de miere.

Deşi n-au făcut decât logodna, cei doi se poartă ca şi când ar fi într-o permanentă lună de miere.

Era păcat să nu profităm de toamna asta frumoasă şi să nu realizăm pictorialul în curtea casei de la Snagov a Iulianei. Marciuc. Mama şi bunica vedetei TVR ne-au primit cu prune, nuci, mere şi struguri şi cu apă rece de fântână. Iar în curte ne aştepta David, fiul ei şi al lui Adrian Enache, care tocmai a împlinit şapte ani şi care anul acesta a intrat în clasa întâi. Ce mai, un eveniment major, în preajma căruia toată casa a fost cuprinsă de emoţie! Cuminte şi foarte absorbit de jocul lui de pe tabletă, David n-a putut fi distras decât în momentul în care i s-a spus că poate poza şi cu Pufi, prietenul lui blănos, pe care a vrut neapărat să-l facă vedetă. Între timp, am aflat de ce lui Adrian i-ar plăcea ca Pufi să stea permanent la Snagov, dar şi ce anume îl cheamă mereu acasă, la Bucureşti, lângă Iuliana, femeia de care s-a îndrăgostit în urmă cu 18 ani.

Da, am plâns.

Ştii cum plângea? Doamne!

Nu, că dacă plângeam amândoi, se ducea naibii prima zi de şcoală!

David ar fi avut senzaţia că şcoala e un fel de instituţie ca-n feudalism, unde erai supus la munci silnice. Şi-atunci am încercat să fiu eu echilibrul. Bine, aveam şi eu emoţii...

Asta, da, la baie, de dimineaţă, când se uita David la mine cum mă bărbieream... Ne pregăteam ca după un adevărat ritual.

Adrian Când o să piloteze avioane.

Acum aflu şi eu că vrea ca fiul lui să piloteze avioane. Asta visezi tu pentru el?

Nu neapărat. Dar eu făcând armata la aviaţie şi la paraşutişti, mă gândesc că poate şi fiul meu va avea aceeaşi curiozitate, să zboare, să piloteze un avion...

Pentru că eu deja sunt cu capul în nori! Fiind artist, 99% din timp sunt cu capul în nori.

Eu sunt factorul de echilibru, atunci când trebuie să fiu alături de fi-miu, să-l îmbărbătez. Voi fi alături de el şi când o să joace la prima echipă de fotbal profesionistă, şi când o să piloteze avionul...

Îţi dai seama că voi fi alături de el, dar voi fi şi mai implicat decât el. O să-i ofer o grilă test, ceva de genul

Eee, a venit deja, îţi dai seama!

A venit cu o sută până acum! Băiatul meu e foarte precoce la capitolul ăsta.

A zis: „Mă căsor cu Maria“, când avea 5 ani. Între timp, s-a mai îndrăgostit de câteva ori, o dată chiar a venit şi ne-a spus că o iubeşte foarte mult pe o fată şi l-am întrebat: „De ce?“. Mi-a spus: „Pentru că este şmecheră“. Aşa că, până acum, văd că are nişte criterii oarecum în pas cu moda. Să vedem acum ce va fi şi la şcoală. Deocamdată, are o cole¬gă de bancă, Catinca, dar nu povesteşte încă nimic despre relaţia lor. Mi-a arătat-o doar în poza făcută în prima zi de şcoală. Aştept să văd ce se mai întâmplă. Oricum, sunt foarte bucuroasă că povesteşte, chiar dacă o face numai noaptea, când trebuie să se culce. Mi-am şi propus să-l culc cu o jumătate de oră mai devreme, pentru că, în momentul în care se stinge lumina, atunci începe să povestească ce se întâmplă la şcoală.

Bineînţeles că mă surprind. Sigur că e şi un fel de a trăi o a doua tinereţe, pentru că ne amintim şi noi odată cu David de cum era când eram noi la şcoală.

Ei, şi eu m-am „căsătorit“ când eram la grădiniţă, dar când mama m-a întrebat unde o să stau – ea intrând foarte serios în joc –, mi-am dat seama că nu ştiam unde stătea Şerban, băiatul pe care-l plăceam, şi în momentul acela am uitat de căsătorie. A doua zi, când am venit acasă, mama m-a întrebat: „Ce faci, nu te-ai mai dus la Şerban? N-ai zis că vă căsătoriţi astăzi?“. La care eu i-am zis: „Nu, nu m-am mai dus, am amânat-o“. (râde)

Uite, nu, pentru că m-am gândit, având experienţa personală, că a doua zi se va răzgândi. Acum e mai ataşat de jucării şi de căţelul lui, Pufi.

Mie îmi place foarte mult ăla mic, dar să stea afară. (către Iuliana) Ce trebuie să fac să stea la Snagov? Că îi plătesc căldura.

Să te muţi şi tu la Snagov.

E greu, se consumă multă benzină. Aşa, îl trimitem pe el şi ne mai vedem la primăvară!

Recunosc că e un compromis pe care Adrian l-a făcut de dragul lui David şi e încă un motiv pentru care îl apreciez. Pufi e un câine mic şi am greşit şi noi, la început, cu un mic pipi prin casă, cu nu ştiu ce... Dar n-o să se mai întâmple...

Păi, îţi zic eu de ce. Pentru că la mine e farmacie tot. Aşa a fost mereu. Acum, nu mai am acea relaxare... olfactivă. Iuliana ştie că atunci când am intrat în casa asta nouă, aşa am ţinut-o doi ani. Ei, când a apărut Pufi, mai dădea ea cu spray, ca să nu simt eu...

Acum, am învăţat soluţia: dau cu spray înainte să intre în casă.

Adrian Să zicem că e capul „răutăţilor“, al bunelor răutăţi.

Eee... E mult de vorbit aici. Cred că trebuie să-ţi iei concediu vreo săptămână să-ţi povestesc.

Ooo, ce compliment!

Îmi plac cei 18 ani, cel mai mult.

Că au trecut, nu. Îi simt ca un fel de vin vechi, care s-a făcut marmeladă. Adică, acum e strong, mă înţelegi?

Da, păi, de-aia zic. Că parfumul dragostei se înteţeşte, cu trecerea timpului, nu se evaporă.

Prietenii noştri aşa spun.

Cred că da. Vorbesc despre flori, despre dragoste, despre muzică...

A

Eu sunt acelaşi şi pe scenă, şi acasă. Cine nu mă cunoaşte decât de pe scenă o să aibă o surpriză. Nu pot să joc un rol pe scenă şi altul acasă.

Când e cazul... Eu am făcut şcoala de mers pe jos şi şcoală de viaţă în compania unor nume ilustre din zona asta. Adică, o să auziţi că unul dintre ei o cunună pe Shakira.

Mi-am făcut ucenicia cu d-ăştia. Eu de-aia pot să trec foarte uşor de la un nivel de pregătire de genul ăsta la altul. Pentru că am fost şi în mediul studenţesc, şi în mediul fotbalistic, şi în cel de muncitor de hală, în uzină... Asta a fost viaţa, am fost nevoit. După ce am terminat facultatea, a trebuit să o iau de jos şi am lucrat ca muncitor, apoi am făcut fotbal, după aia am fost cântăreţ... Iar acum am maturitatea necesară să selectez tipul de om cu care intru în contact.

Dar, altfel, poate fi şi imatur.

Da, pentru că eu am rămas un veşnic copil. Şi-mi place aşa. Dar deciziile mari în viaţă le-am luat singur. Când a fost vorba de viaţa mea, am muncit, nu mi s-a pus nimic pe tavă.

E un copil din când în când serios!

Sigur că avem şi noi cercul nostru de prieteni, oameni care ne admiră şi care au văzut, în timp, cum e el, de fapt.

După ce ajung să mă cunoască, toţi îşi schimbă radical părerea. Eu par cam arogant la televizor, miştocar, superficial... Ei, când ajung să mă cunoască, au o mare surpriză.

Ea m-a cucerit pe mine, ea a făcut primul pas! Eu nu puteam spera s-o cuceresc pentru că, deşi îmi plăcea, citisem că e căsătorită cu un om foarte bogat, că făcuse nunta în Florida, la Miami... Şi îmi ziceam: „Mamă, ce viaţă are şi crainica Televiziunii Române! Ce să te apropii de ea?“.

Se pare că nu şi am dovedit că nu asta contează pentru mine.

Cred că eram foarte buni prieteni, dar lip¬sea pasiunea dintre noi. Şi, deşi multă lume spune că nu e bine să te căsătoreşti dintr-o mare pasiune – poate că nici nu-i bine să te căsătoreşti (spre Adrian) – cred că nu poţi avea o relaţie de lungă durată dacă nu există o mare pasiune, chiar dacă ulterior se transformă în altceva.

Da, probabil că m-am grăbit, el fiind altfel un om deosebit, ca şi fosta soţie a lui Adrian, dar ştiu sigur că n-a fost pasiune. Oricum, nu se compară cu pasiunea dintre noi, acum. Sunt foarte mulţi oameni care, deşi nu-şi întâlnesc jumătăţile, ajung să stea împreună din complezenţă sau din cine ştie ce motive... Eu, una, nu sunt genul ăsta şi când am văzut că nu merge, am renunţat.

Eh... După vreun an. Noi ne-am căsătorit şi foarte repede. Ne-am cunoscut în octombrie-noiembrie şi am făcut nunta în februarie.

Bine, el era şi mai în vârstă...

Nu ştiu. Am fost tineri, îndrăgostiţi, ea venea din mediul artistic, socrul meu era T

Nu cred, dar nici n-am stat prea mult. A fost cu Revoluţia, că toate se făceau atunci în grabă. „Hai, bă, că ne împuşcă! Hai, bă, că nu mai apucăm! Vine sfârşitul!“. Şi ne-am căsătorit.

Nu, eu chiar credeam că e ceea ce trebuie! Doar am stat 20 de ani! Dar totul s-a schimbat când am cunoscut-o pe Iuliana... Şi e clar că ne-a unit o pasiune devoratoare. Că doamna a folosit toate armele. Ce eram eu, ca bărbat, era ea, ca femeie. Eu sunt un tip foarte surprinzător, tot timpul mă gândesc cum să-i fac surprize celei de lângă mine. Dar Iuliana a venit cu dublu-surprize. Eu îi făceam una, ea îmi făcea două. Eu îi făceam două, ea îmi făcea patru. Şi-atunci mi-a menţinut flacăra aia.

Acum o face cu profesionalism.

Odată, la mare, de ziua mea, pe vremea când prezentam emisiunea „Tip Top Minitop“, m-a înnebunit, efectiv! Era un apartament mare şi erau tot felul de săgeţi lipite pe uşi: „Du-te acolo!“ – găseam un parfum. „Du-te acolo!“ – găseam un trabuc. Du-te dincolo!“ – găseam altceva. Nimeni n-a mai făcut asta pentru mine.

Iuliana Eu cred cu tărie că lucrurile mărunte ţin o relaţie. Aşa că trebuie să-l mai zăpăcesc din când în când şi chiar şi plecările şi venirile aduc un suflu nou. Într-o relaţie, trebuie să fii atent cu celălalt.

Este chiar foarte atent!

Am dus-o la Auschwitz, legată la ochi.

Da, aia a fost foarte impresionant. A fost o vacanţă aparte, într-o iarnă în care te aşteptai la cu totul altceva, după Revelion, după Sărbători...

Toată lumea se duce la figuri. Eu am zis să o duc într-un loc istoric. Puteam să o duc într-o insulă, cum fac toţi figuranţii, la căldură, la Saint-Tropez... Dar nu, am vrut altceva.

Nu, de ce? Ca să mă întâlnesc cu toţi fraierii de Dorobanţi? Am fost la Veneţia, care este altceva. Şi n-a cântat gondolierul, am cântat eu.

Ultima surpriză pe care i-am făcut-o eu a fost să-l invit la concertul lui Lionel Richie de la Viena. Ne reîntoarcem acolo, după câţi ani?

Aaa, am fost de foarte multe ori acolo. Şi-mi amintesc cum am adormit în braţele ei, în parcul trandafirilor din faţa muzeului Schönbrunn. Atât de copleşit am fost de parfumul florilor şi de foarte multă dragoste...

Ooo...

Ce frumos!

Păi, ca să fie frumos în continuare. (râde)

De logodit, ne-am logodit, pentru că oficierea relaţiei în faţa preotului e mai importantă decât cea pe hârtie.

Eh, ne-a întrebat odată dacă suntem căsătoriţi sau nu. I-am explicat că suntem logodiţi, a înţeles că inelul este cadou de la preot, că tati i l-a dăruit lui mami, dar că nu suntem căsătoriţi. Şi a urmat o lungă listă de prieteni din jurul nostru. „E căsătorit?“, „Da“, „E căsătorit?“, „Nu“, „E logodit?“, „Nu“, „Nu-i nici căsătorit, nici logodit?“, „Nu“. Şi a înţeles că există şi oameni căsătoriţi, şi oameni ne-căsătoriţi, şi mame singure...

Nu, că mă cunoaşte foarte bine.

Ştiu tot, e păzită din umbră!

Dar vrei să-ţi spun ceva? Fata mea a ajuns să fie geloasă pe mine. În vară, când eram la mare, i-am spus că merg şi eu pe seară cu prietenii ei în club, să văd cum se distrează. „Eu să merg cu tata? În club?“ „Păi, vezi că tata nu e nea Gică, din colţ! Tac-tu a trăit toată viaţa în cluburi. Eu te-am crescut în club. Stăteam până la două noaptea la Orient, în Mamaia, şi tu, care aveai doi ani, când îmi auzeai vocea, ziceai «tati»“. Şi n-a vrut să meargă cu mine! Aşa că m-am dus cu băieţii mei, jumătate din naţionala de fotbal a artiştilor, numai vedete, Kamara şi Andrei de la Alb Negru, Dani Oţil, Augustin Viziru, Pepe... Ea era cu gaşca ei, iar când am intrat noi, toată lumea se uita la noi. Cireaşa de pe tort a fost când hos¬tess-ele au anunţat că sunt acolo şi m-au invitat să cânt ceva. Cât mi-a trebuit? M-am urcat pe cuburile alea, cu ele, şi am început să dansez. Toată lumea era OK, numai Diana suferea. Şi a venit spăşită şi mi-a zis: „Tati, pot să vin şi eu la masa ta?“. „Cine sunteţi dvs.?“, întreb. „Iartă-mă, că n-am să mai fac aşa în viaţa mea!“. Mi-am luat revanşa foarte frumos. Adică, a venit ea singură, n-am certat-o.

Foarte bine. Am avut grijă să fie aşa.

Din când în când, da. Ne mai dăm mesaje, că asta e era SMS-urilor. Dar ne vedem în weekenduri, la noi, când are timp, că acum are ceva mai mult de învăţat. E obişnuită să aibă note mari şi e foarte serioasă în ceea ce priveşte şcoala. Iar Adrian e bucuros că-i împărtăşeşte pasiunea, muzica.

Uşor, aşa... E normal să vadă altfel lucrurile, odată cu înaintarea în vârstă. Dar timpul va decide lucrurile astea.