Femeile din viata lui Pablo Picasso, spaniolul care a revoluţionat pictura

Un spaniol mic de statură, cu ochi de foc, a revoluţionat arta şi destinele celor care l-au iubit. Din cele opt femei importante din viaţa lui, două au înnebunit şi două s-au sinucis... „Sentimentele lui Picasso faţă de ele oscilau între tandreţe maximă şi ură violentă, calea de mijloc fiind dispreţul“, spune unul dintre biografii lui, Patrick O’Brian. Decodificate, aceste oscilaţii erau, de fapt, zbaterile lui interioare între dependenţa pe care a avut-o faţă de femeile importante din viaţa lui şi dorinţa de a le subjuga total, pentru ca geniul lui creator să le absoarbă sufletul cu totul.

Un spaniol mic de statură, cu ochi de foc, a revoluţionat arta şi destinele celor care l-au iubit. Din cele opt femei importante din viaţa lui, două au înnebunit şi două s-au sinucis...

„Pablo a fost un pionier, îi plăcea să fie primul în tot ce făcea. Şi era  foarte generos, ajutând oamenii din jurul lui cu bani“, spunea Olivier Picasso, nepotul pictorului în urmă cu câţiva ani. El este unul dintre cei şase nepoţi în viaţă ai lui Picasso (al şaptelea s-a sinucis), descendenţi care azi încasează (din revânzări şi licenţe asupra operelor create de bunicul lor) mai multe milioane de dolari anual. Cât  despre descrierea făcută pictorului, sculptorului şi ceramistului spaniol, unul dintre fondatorii mişcării cubiste, desigur, ea este doar o faţetă a unui bărbat plin de contradicţii. Pe cât de blând şi sensibil era, tot atât de tiranic şi dominator putea fi. Şi asta mai ales cu femeile...

„Sentimentele lui Picasso faţă de ele oscilau între tandreţe maximă şi ură violentă, calea de mijloc fiind dispreţul“, spune unul dintre biografii lui, Patrick O’Brian. Decodificate, aceste oscilaţii erau, de fapt, zbaterile lui interioare între dependenţa pe care a avut-o faţă de femeile importante din viaţa lui şi dorinţa de a le subjuga total, pentru ca geniul lui creator să le absoarbă sufletul cu totul. Nu întâmplător, Dora Maar, una dintre aceste femei, spunea că atunci când Pablo Picasso îşi schimba partenera, tot restul vieţii sale se schimba, de la cercul de prieteni, casă şi animalele de companie până la natura operelor sale de artă. Născut pe 25 octombrie 1881 în Malaga, Pablo a fost fiul Mariei Picasso şi al lui Don Jose Ruiz, pictor şi profesor de artă, care i-a pus pensula în mână de la o vârstă fragedă. Când fiul său avea 13 ani, Don Jose îşi dăduse deja seama că acesta îl depăşea în talent, dar ura disciplina cursurilor formale de artă, la care nu s-a putut  adapta niciodată.

(stânga: Olga Koklova 1891-1955, n-a acceptat niciodată că Picasso, cel căruia i-a făcut un băiat, a părăsit-o)

Când familia s-a mutat în 1895 la Barcelona, l-au înscris la Şcoala de Arte de acolo, pe care a frecventat-o o vreme pentru ca, la 16 ani, să plece la Academia Regală San Fernando din Madrid, cea mai prestigioasă şcoală de artă din Spania. Dar nici acolo nu i-a plăcut, abandonând cursurile la scurtă vreme. Pablo voia altceva, iar în 1900 a plecat la Paris, încercând imposibilul: împărţea  un apartament cu un poet pe nume Max Jacob, de la care învăţa franceza, iar împreună se zbăteau în foamete şi frig, visând la afirmare. Noaptea, Picasso picta febril, iar de multe ori, îşi punea tablourile pe foc ca să se încălzească. Până în 1905 a migrat între Madrid şi Paris,  stabilindu-se, în cele din urmă, într-o clădire de pe Sena. Acolo a cunoscut-o pe cea dintâi femeie care i-a devenit muză, voluptuoasa roşcată Fernande Olivier, model pentru pictori. Cu ea a făcut trecerea de la Perioada Albastră la Perioada Roz în picturile sale. Interesant e că Fernande era leneşă, astfel încât Picasso era forţat să facă toate treburile casnice, o stare de lucruri pe care n-o mai regăsim în relaţiile ulterioare. Şi, totuşi, artistul avea să spună că atunci a fost cel mai fericit. „Femeile sunt pentru mine de două feluri: zeiţe sau preşuri“, obişnuia el să spună. Iar Fernande a fost o zeiţă, mai ales când, în 1912, l-a părăsit pentru un pictor italian. Între timp, Pablo îşi găsise patronii artistici care aveau să-l lanseze: un cuplu de americani mondeni bogaţi, Gertrude şi Leo Stein, mari colecţionari de artă, care au început să expună în casa lor lucrările lui.

Numele său începuse să devină cunoscut, faima începea să-i crească şi, odată cu asta, Picasso lăsa tot mai mult la iveală complicatul bărbat, greu de suportat. După plecarea lui Fernande, pictorul a considerat că se răzbună, cuibărindu-se în braţele unei prietene de-ale ei, fragila Marcelle Humbert, pe care el a botezat-o Eva. Iubirea lor avea să fie, însă, curând lovită de nefericire. În 1915, Eva s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Pablo ajunsese s-o iubească, de-asta a şi scrijelit în câteva dintre tablourile lui din acea perioadă mesajul „O iubesc pe Eva“. Şi a îngrijit-o cu toată devoţiunea de care era în stare. Dar asta nu l-a împiedicat să se vadă pe ascuns cu altă femeie. Moartea Evei în 1916 l-a aruncat în suferinţă pentru o vreme... Până când prietenul său, Jean Cocteau, l-a invitat să picteze decorul pentru un spectacol al Baletului Rusesc care dădea atunci reprezentaţii la Roma. Aşa avea s-o cunoască pe Olga Koklova, balerina nărăvaşă cu trup sculptat, care a refuzat să cedeze avansurilor sale. Incitat, Picasso s-a afundat în pasiunea sa, iar când Olga s-a lăsat, finalmente, cucerită, a reuşit ceea ce părea imposibil: în 1918, artistul i-a pus verigheta pe deget.

S-au stabilit la Paris şi, un timp, viaţa lor a părut fericită şi înfloritoare. E perioada lui de ascensiune, când conturile din bancă începuseră să se umple, spre marea bucurie a Olgăi, care iubea luxul şi mondenităţile. Picasso, în schimb, era un boem, în ciuda banilor pe care începuse să-i câştige. Da, se bucura acum că îşi putea angaja o suită de servitoare, dar puţin îi păsa de regulile statutului social. Fiul pe care Olga i l-a dăruit, Paulo, n-a fost un liant prea rezistent într-un cuplu în care el îşi preţuia libertatea mai presus de orice, iar ea era posesivă până la sufocare. Îşi abandonase cariera de balerină pentru el, iar el o înşela acum făţiş. Exasperată de infidelităţile lui, Olga i s-a confesat unui prieten că mai are doar un scop în viaţă: să-i facă viaţa un calvar soţului ei. La doar 1,63 metri, Picasso nu era un bărbat frumos. Dar atunci când dorea o femeie o avea. Şi, de-a lungul vieţii, a avut zeci de iubite! Cum le cucerea? Avea o carismă extraordinară şi ceea ce spaniolii numesc „mirada fuerte“, privirea aceea hipnotică, despre care spunea că îl face să posede o femeie doar privind-o. Iar odată ce era a lui, o „consuma” complet, după bunul plac. Pasiunea lui Picasso eviscera femeile în serviciul artei, iar tablourile lui ilustrează perfect „carnagiul“ lui amoros, în care femeile sunt tăiate în bucăţi şi reconfigurate pe pânză. Şi pe Olga a ajuns s-o transforme în zeci de femei distorsionate, groteşti, pedepsind-o astfel, fiindcă ea ar fi trebuit să continue să-i fie alături ca o soţie supusă, care să-i accepte necondiţionat infidelităţile.

Salvarea din „ghearele“ Olgăi n-a fost divorţul. Pablo a rămas însurat cu ea până la moartea ei, printre altele şi fiindcă n-a vrut în ruptul capului să-şi împartă averea cu ea. Salvarea, ziceam, a venit pe o stradă din Paris, unde a cunoscut-o pe tânăra de 17 ani Marie-Thérèse Walter, pe când el avea 45 de ani. Cu ea a trăit o iubire ascunsă ani buni de ochii Olgăi, fără ca Marie să-i ceară vreo clipă mai mult – până când el i-a cumpărat un apartament chiar vizavi de casa lui conjugală. Închipuiţi-vă ce chin, ce agonie pe cele două femei care se vedeau astfel puse faţă-n faţă, despărţite de... o „stradă“ cu flux continuu, numită Picasso. Iar el se hrănea din disperarea lor. Butoiul cu pulbere a explodat când Olga a aflat că Marie e însărcinată. Abia atunci Pablo a decis să se separe de soţia sa (fără divorţ, cum spuneam). Dar supusa Marie, care toată viaţa făcuse tot ce-i ceruse artistul, avea să cadă şi ea curând pradă aceleiaşi gelozii şi trădări. Căci la un an după ce a născut o fetiţă pe nume Maya, Picasso era deja îndrăgostit de o altă femeie: Dora Maar, pictoriţă din Iugoslavia, pasionată şi de fotografie. Ea avea 29, el 54. Răsfăţat între două femei, geniul înflorea din nou, în această perioadă de război pictând una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, colosala „Guernica“. Era război pe străzi, dar şi în casa lui. Căci diabolicul Picasso şi-a împletit o vreme drumurile între Marie şi Dora, până când cele două s-au întâlnit „din greşeală“ în studioul lui. Din greşeală?! Ori poate maestrul avea nevoie de o  „Guernica“ live între două femei, care să-i mai picure un strop de inspiraţie pe pânză...

(stânga: portretul Dorei Maar - 1907-1997, una dintre femeile importante din viaţa lui)

Căci Picasso adora ca ele să se bată pentru el, artistul însuşi descrind astfel scena întâlnirii:  „Marie s-a întors către mine şi mi-a spus: «Hotărăşte-te: care dintre noi pleacă?!». Dar eu eram perfect mulţumit cu acea stare de lucruri. Le-am spus să se descurce singure. Aşa că au început o luptă corp la corp. E una dintre cele mai savuroase amintiri ale mele“. Din acest război, învingătoare a ieşit Dora, care s-a mutat cu Pablo. Marie şi Maya au ieşit, treptat, din scenă.

Câştigătoarea şi-a savurat un timp victoria, până în 1943, când Picasso a cunoscut-o într-o cafenea pariziană pe tânăra de 21 de ani Françoise Gilot, studentă la Drept, pictoriţă aspirantă totodată. Atracţia, de data asta, era premiul suprem: Françoise era virgină. După luni de zile de  curte asiduă, studenta i-a cedat şi, ca într-un joc crud, caruselul a continuat, victima fiind de data aceasta Dora: a mutat-o într-un apartament din apropiere, cerându-i să aştepte acolo telefonul lui, atunci când avea chef s-o convoace la studio. Biata Dora a înnebunit finalmente. Iar cel pe care îl vedea ca pe-un Dumnezeu a internat-o într-un santoriu, aducând-o, plin de ghisuşie, în locul ei, pe Françoise, care i-a dăruit doi copii: pe Claude şi pe Paloma. Pablo  continua să fie, însă, violent şi infidel. „Femeile sunt maşini de suferit“, îi spunea el, pe un ton superior, mamei copiilor lui. Deziluzionată, Françoise l-a părăsit, în cele din urmă, în 1953.

(Genevieve Laporte pare să fie singura care l-a folosit, înainte să facă Picasso asta. A fost cu el între 1951 şi 1953, în paralel cu Francoise. Avea 24 de ani. A refuzat invitaţia de-a se muta cu el, l-a părăsit, apoi a făcut vâlvă în presă, povestind totul. Finalmente, a scos la licitaţie 20 dintre deseele pe care el i le-a dedicat)

Şi iată-l pe artist, după un asemenea maraton amoros, ajuns fără astâmpăr la 72 de ani. Credeţi că obosise? Nici gând! Avea un apetit sexual de neoprit şi lucra în continuare. Acum, nu mai devreme, a cunoscut-o pe cea de-a doua soţie a lui: Jacqueline Roque, unul dintre modelele lui, care îl venera. Avea doar 27 de ani! Şi imaginaţi-vă un Picasso la vârsta a treia, modelând în studioul de ceramică  omuleţi cu falusuri imense, pe care le dăruia, chiar sub ochii lui Jacqueline, altor femei pe care le dorea! Dar ea l-a iubit chiar şi-aşa, iar moartea lui, în aprilie 1973, a aruncat-o în disperare. La mormântul lui a fost ridicată, conform cererii lui, o statuie a lui Marie-Thérèse! Un ultim gest diabolic al geniului Picasso care, de dincolo de mormânt, a luat două vieţi. Căci trecuseră 40 de ani de când iubirea lui cu Marie se stinsese. Dar statuia a răscolit-o profund, făcând-o să se întrebe dacă nu-şi ratase destinul, renunţând la el prea uşor. Patru ani mai târziu, s-a spânzurat! La rândul ei, Jacqueline, care-i fusese alături în ultimii 20 de ani de viaţă, s-a simţit anulată, strivită sub greutatea statuii cu pricina. S-a sinucis şi ea, în 1986, împuşcându-se. Picasso a lăsat în urmă 25.000 de lucrări originale. A fost cel mai prolific pictor al tuturor timpurilor. Dar niciunul n-a sacrificat atâtea muze!

Foto: GULIVER/GETTY IMAGES/REX FEATURES/IMAGE FORUM, ARHIVA ADH