Fiica lui Silviu Andrei a avut un accident chiar înaintea unui examen important. Ce spune DJ-ul

Actualizat:
4 andrei8 jpg jpeg

Silviu Andrei, Dj-ul care poate fi văzut în fiecare vineri şi în emisiunea lui Dan Capatos de la Antena Stars, trece prin momente grele.

Fiica lui a căzut cu trotineta şi şi-a rupt mâna. Natalia a avut acest accident chiar înaintea unui examen important.

3 silviu jpg jpeg

“În mod normal nu aş fi publicat în social media o asemenea poză cu copilul meu, dar sunt părinte şi cred că e de datoria mea să trag un semnal de alarmă pentru toţi cei care folosesc trotinete. Fie ea electrică, fie simplă, "jucăria" asta atât de prezentă în vieţile noastre în ultimii ani ascunde un pericol fantastic, pe care îl relevă când ţi-e lumea mai dragă.

Accidentele cu trotinete sunt din ce în ce mai dese şi din ce în ce mai urâte.

Natalia şi- a rupt aseară mâna dreaptă, fix înainte cu 20 de zile de un examen important, primul examen important din viaţa ei, pentru care se pregăteşte intensiv de un an de zile, admiterea în clasa a 5 a specială de arte la Liceul Nicolae Tonitza din Bucureşti.

Atenţie, nu e nicio glumă cu aceste trotinete foarte periculoase atunci când întâmpină un obstacol, au ceva viteză şi mai ales sunt folosite fără niciun mijloc de protectie.

Din greşeala noastră împărtăşită sper să învăţaţi şi voi, să fiţi precauţi şi să evitaţi acest mijloc de recreere sau transport periculos din cale afară! Aveţi grijă de sănătatea voastră!”, spune Silviu.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg