FOTO Dinu Patriciu – Înainte de cădere

19 august, 2014
img 4742 jpeg

Cine a fost, cum gândea şi ce preferinţe avea unul dintre cei mai controversaţi oameni politici de la noi, într-un material remember marca OK!, publicat în 2011 – astăzi cu referiri la trecut

Cine a fost, cum gândea şi ce preferinţe avea unul dintre cei mai controversaţi oameni politici de la noi, într-un material remember marca OK!, publicat în 2011 – astăzi cu referiri la trecut

Călătorea mult, avea relaţii în cele mai diferite cercuri politice şi financiare şi investea în arhitectura creierelor viitorului: oameni capabili să gândească şi să acţioneze liber.

Era un mogul incomod pentru Putere. Un om cu opinii solide şi vocale. Dar, în primul rând, era, un afacerist cu fler şi un vizionar în mediul de business autohton. La 61 de ani, patronul celui mai mare trust de media românesc, Adevărul Holding, rămânea în fruntea clasamentului miliardarilor din România, dar îşi păstra şi poziţia la nivel mondial, clasându-se pe locul 540 în topul internaţional realizat de revista americană „Forbes“.

O performanţă greu de obţinut şi numai cei mai buni au reuşit să-şi păstreze laurii. Dinu Patriciu avea mentalitatea omului care iese mereu câştigător. El nu aşteapta ca viitorul să se întâmple. Îl anticipa. Părea că strategia lui era cea a paşilor mărunţi şi siguri. Căci fiecare business deţinut avea un traseu bine stabilit pe următorii ani, iar rezultatul investiţiilor s-a tradus în profitul anual. Până la criza care a lovit grav în 2011-2012.

image

Unii au spus că a avut noroc. Alţii, că şi-a exploatat bine ocaziile. Oricum ar fi, cert e că a avut un start bun în viaţă. S-a născut sub o stea norocoasă, într-o zodie de foc şi în familia unui cunoscut petrolist din perioada interbelică, Valeriu Patriciu, doctor în geologie, geofizică şi mineralogie, geolog-şef la Societatea Astra Română (o filială a companiei petroliere Royal Dutch Shell). Iniţial, Dinu Patriciu a manifestat înclinaţii artistice şi şi-ar fi dorit să urmeze artele plastice. Ceva mai pragmatic, tatăl său l-a îndrumat să aleagă drumul arhitecturii şi, într-adevăr, timp de câţiva ani şi-a găsit împlinirea în realizarea mai multor proiecte de arhitectură, printre care şi cea a unui palat în Abu Dhabi, pentru fiul şeicului Reza, şi a unor complexe de lux, clădiri de birouri şi hoteluri în Emiratele Arabe Unite.

Cu o experienţă solidă câştigată în imobiliare, era firesc ca şi investiţiile sale să vizeze acelaşi domeniu, aşa că, în februarie 1990, Dinu Patriciu a înfiinţat S.C. Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare S.A., care a obţinut Autorizaţia de funcţionare nr. 1, ca prima firmă privată înfiinţată în România postcomunistă. „Este perfect adevărat că eu am înfiinţat prima firmă privată din România de după 1989“, rememora Dinu Patriciu, în urmă cu câţiva ani, începuturile sale ca afacerist în România. „Făceam proiectare de arhitectură. Toată lumea făcea proiecte în ’90. Toţi visam, nu? Şi apoi m-am apucat de imobiliare“.

image

Şi cum orice vis are nevoie de-o fundaţie solidă, Patriciu a plusat şi a trecut şi la altfel de construcţii: cele politice. Libertarian convins, tot în ’90 s-a alăturat echipei care fonda Partidul Naţional Liberal postdecembrist. A fost ales deputat de Timiş şi, în timpul guvernului Petre Roman, a fost numit ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului. Desigur, au urmat şi alte funcţii (a candidat chiar şi pentru postul de primar general al Bucureştiului, în 1996), iar mişcările din interiorul partidului nu l-au ocolit. Dar indiferent de mutările şi permutările liberalilor, Dinu Patriciu a rămas fidel libertarianismului.

Aceleaşi principii l-au ajutat să înveţe lecţia capitalismului şi s-o aplice nu doar în domeniul imobiliar, ci şi în cel petrolier. Achiziţia companiei Rompetrol, în 1998, şi apoi a rafinăriei Petromidia s-au dovedit a fi două mişcări înţelepte, care l-au transformat într-unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa energetică a României. Iar noile investiţii în retail şi media au dat şi ele roade vizibile.

image

„Noi nu avem o mitologie a succesului. Dimpotrivă, batjocorim succesul“ – Dinu Patriciu

Pentru unii, Patriciu a fost simbolul îmbogăţitului peste noapte. Pentru alţii, afaceristul însetat de extindere. Nu şi-a pierdut nici entuziasmul, nici vitalitatea, nici chiar atunci când a aflat că s-a îmbolnăvit de cancer, iar business-urile lui au trecut demult graniţa ţării (în Suedia, Germania, Polonia, Belgia, Olanda, Georgia). Şi tot în slujba aceloraşi idei liberale, Dinu Patriciu a vrut să împartă şi altora din cunoştinţele sale şi să-i încurajeze să gândească şi să acţioneze liber, prin fundaţia care-i poartă numele. Căci, nu-i aşa, aceasta e cea mai profitabilă investiţie pe termen lung.

Curriculum Vitae:

Data şi locul naşterii: 3 august 1950, Bucureşti

Studii: Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“, Bucureşti

Domenii de activitate: retail, imobiliar, bancar, media, IT&C, energie, resurse minerale

Avere estimată la: 2,1-2,2 miliarde de euro (2011)

Stare civilă: căsătorit cu Dana Patriciu, de profesie arhitect

Copii: Ana (31), Maria (26) şi Andrei (fiul Danei Patriciu)

image

Investea în artă

Arta a fost una dintre pasiunile sale, în care a investit constant. Antreprenorul deţinea cea mai importanţă colecţie personală de artă, de care urmau să se bucure şi alţii, căci Patriciu intenţiona, la un moment dat, să deschidă un muzeu public cu peste 300 de piese, mare parte tablouri, dar şi sculpturi.

Quizz 20

1. Laptop sau iPad? iPad.

2. Schi sau scuba diving? Scuba diving.

3. Ţuică sau whisky? Niciuna.

4. Mentor sau model? Mentor.

5. Platină sau diamante? Diamante.

6. Medicină tradiţională sau alternativă? Tradiţională.

7. Câini sau pisici? Câini: Gucci şi Smokie.

8. Maşină hibrid sau SUV? SUV.

9. Muzică românească sau internaţională? Internaţională.

10. Marele Canion sau Zidul Chinezesc? Marele Canion.

11. Steaua sau Oţelul Galaţi? Nu mă pricep la fotbal şi nici nu vreau să mă pricep.

12. Michelle Obama sau Carla Bruni? Niciuna.

13. Cu sau fără gardă de corp? Fără.

14. Party acasă sau club? Acasă.

15. Monarhie sau republică prezidenţială? Monarhie.

16. Femei de carieră sau...casnice? Femei de carieră.

17. Iaht sau avion? Iaht.

18. Fast-food sau mâncare bio? Mâncare bio.

19. Trabuc sau ţigare? Trabuc.

20.Ţinută office sau casual? Casual.

În anul 2006, Topul 300 al revistei Capital îl plasa pe Dinu Patriciu pe locul al şaptelea dintre cei mai bogaţi români, cu o avere de circa 300-350 de milioane de dolari.

image

Foto arhiva ADH



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg